Actualitate

Cine va asigura paza Spitalului Municipal Mangalia? (document)



Spitalul Municipal Mangalia caută o societate care se va ocupa de pază şi securitate, transport valori şi monitorizare instalaţii supraveghere. În acest sens, unitatea sanitară anunţă organizarea şi desfăşurarea unei proceduri publice pentru atribuirea contractului „Pază şi securitate, servicii de pază şi securitate, transport valori şi monitorizare instalaţii de supraveghere“. Valoarea estimată fără TVA a contractului este de 88.000 de lei. Ofertele de participare vor fi depuse până pe 16 august, ora 15.00. Valoarea garanţiei de participare este de 1.500 de lei.
 
Aşa cum reiese din anunţul de participare, contractul constă în organizarea pazei şi protecţiei în Spitalul Municipal Mangalia. Obiectivul acestui serviciu este dispus în trei posturi: postul nr. 1 - permanent, 24/24, la intrarea principală în pavilionul A, postul nr. 2 – permanent, 24/24, la intrarea principală în pavilionul B, postul nr. 3 - program de luni până vineri, 14.00 - 8.00, şi sâmbătă, duminică şi la sărbătorile legale - 24/24.
 
Un alt obiectiv constă în transportul securizat al valorilor pe traseul casierie - spital - trezorerie - bancă în oraşul Mangalia. La acestea se adaugă asigurarea monitorizării sistemelor de supraveghere de la distanţă prin echipamente GPRS, intervenţia de urgenţă a agenţilor şi a echipajului de intervenţie la apariţia unor semnalizări de efracţie sau la alte evenimente.

Responsabili de atribuirea contractului

Persoanele cu funcţie de decizie din cadrul autorităţii contractante implicate în procedura de achiziţie publică sunt: Lefter Dan Nicole - manager, Patranoiu Aurelia - director financiar-contabil, Dragu Dorel Marinica - şef Serviciu ATATI, Pascu Laura - inginer, Ilie Răzvan - medic chirurg, Diaconescu Ioana - inginer, Silca Lorena Angi.

Condiţii pentru ofertanţi

Societăţile ofertante vor prezenta: lista prestărilor realizate în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii trei ani, însoţită de certificate de bună execuţie; lista principalelor servicii prestate în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii trei ani, cu indicarea valorilor, a datelor şi a beneficiarilor publici sau privaţi. De asemenea, autoritatea contractantă solicită obligativitatea asigurării de către ofertant a următoarelor categorii de personal: responsabil cu verificarea permanentă a agenţilor de pază în timpul serviciului şi responsabil cu monitorizarea permanentă a sistemelor de supraveghere. Este necesar ca societatea de pază să dispună de echipaj de intervenţie rapidă, care trebuie să ajungă la sesizare în maximum cinci minute. De asemenea, societatea de pază trebuie să dispună de un centru de monitorizare prin GPRS a tuturor instalaţiilor de supraveghere care au acest sistem. Oferta financiară se va face pentru trei posturi de pază (2.028 de ore lunar), plus transport valori pentru patru curse, plus monitorizare pentru şase dispozitive pe lună.
 
În anul 2011, contractul „Asigurarea pazei şi protecţiei obiectivului Spitalul Municipal Mangalia“, în valoare de 67.551,2 lei, a fost atribuit societăţii Zip Escort SRL.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de participare la această licitaţie.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spitalul Municipal Mangalia şi-a refăcut stocul de dezinfectanţi. Firma GB INDCO SRL, declarată câştigătoare (document)

13 Oct 2017 553

Iată cât va scoate din conturi Spitalul Municipal Mangalia pentru servicii de pază şi securitate şi transport valori! (document)

01 May 2017 2414

Firma Profisan Group va furniza un aparat de anestezie Spitalului din Mangalia (document)

16 Oct 2015 1527

Achiziţii de peste două milioane de lei la Spitalul Municipal Mangalia (document)

09 Oct 2015 1146

Spitalul Mangalia, pregătit pentru sezonul rece

07 Nov 2012 1126

Spitalul Mangalia se pregăteşte pentru iarnă

28 Aug 2012 779