De ce serviciu dispune Casa Naţională de Pensii Publice. Peste 600 de persoane din judeţul Constanţa au cont aprobat

Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) dispune de un serviciu electronic prin intermediul căruia orice persoană poate afla informaţii, precum stagiul de cotizare realizat sau vârsta la care poate solicita înscrierea la una din categoriile de pensie existente.
 
În momentul de faţă, 686 de persoane din judeţul Constanţa au cont aprobat pe Portalul CNPP.
 
Conform unui comunicat remis ZIUA de Constanţa, cei interesaţi de astfel de informaţii le pot accesa online, gratuit, la adresa https://www.cnpp.ro/home accesând fereastră “De ce să îmi fac cont?”, urmând întocmai procedurile indicate acolo. După finalizarea completării formularului, acesta se printează pentru a putea fi semnat în original.
 
Solicitantul se va prezenta personal cu cererea semnată la sediul Casei Judeţene de Pensii Constanţa, la parter, camera P04 - Registratură, împreună cu actul de identitate în original şi copie. Cererea va fi procesată şi aprobată după care datele de acces (nume utilizator şi parolă) vor fi transmise solicitantului, pe e-mailul specificat de acesta în cerere.
 
Solicitanţii care deţin astfel de conturi vor putea obţine date referitoare doar la stagiile de cotizare prestate după 1 aprilie 2001, iar în ceea ce priveşte condiţiile de pensionare se pot obţine informaţii cu privire la data ieşirii la pensie, nu şi amănunte în legătură cu cuantumul acesteia. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Foști șefi din Poliția Constanța, victorioși în procesul vizând Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne

04 Jan 2024 2175

Știri Constanța azi Protest spontan la Casa de Pensii din municipiu (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Dec 2023 1458

Protest la Casa de Pensii Constanța! Iată ce spun protestatarii (GALERIE FOTO+VIDEO)

22 Nov 2023 1410

Protestele continuă la Casa de Pensii, ITM și AJPIS Constanța (FOTO+VIDEO)

17 Nov 2023 1327

Proteste și la Constanța Proteste spontane la Casele Județene de pensii și DSP-urile din țară (FOTO)

15 Nov 2023 1212

Antuanela Dancu, șef serviciu în cadrul Primăriei Municipiului Constanța contestă decizia de pensionare

05 Nov 2023 8556

Fost șef al DGA Constanța cere recalcularea pensiei. Decizia Tribunalului

18 Oct 2023 1069

Dorin Colidiuc și Corneliu Octavian Tănase Doi foști grei ai sistemului polițienesc din Constanța își caută dreptatea în instanță!

26 Sep 2023 1516

Știri Constanța Ministrul Muncii, vizită inopinată la instituțiile din Constanța pentru a identifica problemele salariaților

02 Sep 2023 1086

Casa Județeană de Pensii Constanța investește în servicii de igienizare

06 Jun 2023 1436

Colegiul Prefectural Constanța. Rapoarte pe anul 2022, prezentate de mai multe instituții constănțene

01 Mar 2023 1321

UPDATE Accident rutier în zona Casei de Pensii din Constanța! Primele informații (GALERIE FOTO)

18 Nov 2022 2729

O companie din Ilfov, care a asigurat paza obiectivelor CNAIR și a Primăriei Tîrgu Mureș, va păzi și DGAS Constanța

21 Aug 2022 2249

USR Constanța solicită exproprierea terenului situat în fața Casei Județene de Pensii. Proprietarii vor să ridice blocuri cu patru etaje

31 Jan 2022 5382

Vești bune pentru pensionarii din Constanța, începe distribuirea pensiilor. Totul despre pensiile mărite

08 Jan 2022 6435