Despagubiri accelerate pentru refugiatii din Basarabia

Acordarea despagubirilor pentru cetatenii romani ale caror bunuri au fost sechestrate sau retinute in Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta va fi accelerata. In acest sens, ieri au fost aprobate normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, privind acordarea de despagubiri sau compensatii cetatenilor romani pentru bunurile proprietate parasite ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de Pace intre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947. Beneficiarii actului normativ sunt cetatenii romani care s-au refugiat in tara in anul 1940, cei care au fost deportati in regiuni ale fostei Uniuni Sovietice, precum si persoanele care nu au avut domiciliul pe acele teritorii insa au avut in proprietate bunuri imobile. Despagubirile se acorda fie in natura, in limita disponibilitatilor, din domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale, fie in bani. Compensatiile banesti sunt diferite pentru terenuri, constructii si recoltele neculese din anul parasirii fortate a bunurilor. Legea nr. 290/2003 prevede doua termene: cererile pot depuse pana la 1 mai 2007, iar actele doveditoare pana la 1 august 2007. Cererile persoanelor in drept sau mostenitorii acestora se depun la Prefectura. In prezent, la nivel national sunt in lucru aproximativ 16.000 de dosare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

smiricinschi claudia

18 Jul, 2010 11:33

as dori daca se poate un raspuns din partea dumneavoastra daca e posibil favorabil in cea ce priveste despagubirile din basarabia. Mama mea are toate actele depuse si complete, are si raspuns din partea autoritatilor de despagubire ca sunt complete.An luna a-10-a 2007 a primit 40% dintr-o mostenire saspus ca an termen de sase luni sau un an se va primi si transa a doua ne aflam an 2010 si nu avem nici un semn. Mai sunt sanse de a primi diferenta sau nu. SAU POATE TREBE SA NE ADRESAM ALTOR AUTORITATI va rog sa ne comunicati daca este posibil VA MULTUMESC ANTICIPAT PS. daca mai sunt necesare si alte date va rog sa ne comunicati

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1354

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 905

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1625

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 869

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 904

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 935

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2564

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1039

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3749

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 876

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1721

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 757

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2362

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2698

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu auto în parcarea Lidl din zona ICIL! (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 3161