Eşti turist? Ai ce să vezi! Dorul lui Mihai Eminescu la marginea mării

turisti_Statuie_Mihai_Eminescu_02.jpg„Mai am un singur dor:
În liniştea serii
Să mă lăsaţi să mor
La marginea mării."

Mihai Eminescu străjuieşte marea de pe faleza Cazinoului din Constanţa. Pe 15 august 1934 a fost dezvelită statuia poetului naţional, ca un omagiu adus acestuia, în prezenţa regelui Carol II, al primului ministru de la acea vreme şi a întregului Guvern, dar şi a marilor oameni de cultură. Statuia a fost realizată de Oscar Han, din bronz, fiind o preocupare mai veche a artistului, pentru care nu se găsiseră fondurile necesare. O statuie a lui Mihai Eminescu înconjurat de patru alegorii ar fi trebuit postată în Bucureşti. Pentru sculptura de pe malul mării s-a organizat o colectă, o subscripţie publică şi un comitet Pro Eminescu, iniţiat de Ioan N. Roman. „Statuia îl înfăţişează pe Eminescu în tinereţe, ca pe un mare poet romantic, cu trăsături ideale, alături de un personaj feminin, alegoria poeziei, nicidecum Veronica Micle, aşa cum s-a spus. Eminescu a petrecut o perioadă, în 1882, în Constanţa, timp în care i-a trimis Veronicăi Micle mai multe scrisori minunate despre oraşul nostru şi despre mare", spune Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanţa. Autorul sculpturii, artistul Oscar Han, este legat de Constanţa şi prin realizarea statuii lui Anghel Saligny, care străjuieşte intrarea în Portul Constanţa, în zona Poarta I.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție

02 May 2024 63

Județul Constanța Acțiuni antidrog, în stațiunile de pe Litoral, în minivacanța de 1 Mai (GALERIE FOTO)

02 May 2024 163

Astăzi serbăm Ziua Tineretului – Vezi mesajul lui Marcel Ciolacu

02 May 2024 267

Curtea de Apel Constanța repune pe rol un dosar al DNA Constanța! S-a calculat un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

01 May 2024 1177

Premiile UNITER se decernează în această lună Până când pot fi votați Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța

01 May 2024 465

IPJ Constanța Tânăr de 25 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare, pentru lovituri cauzatoare de moarte

01 May 2024 438

Județul Constanța Patrulele de poliție acționează în Vama Veche și 2 Mai – Anunțul IPJ

01 May 2024 331

Lista candidaților din partea Alternativa Dreaptă pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 478

IPJ Constanța Minor, arestat pentru 30 de zile pentru că ar fi lovit cu pumnul un jandarm

01 May 2024 538

Județul Constanța Vama veche, asaltată de turiști! (VIDEO)

01 May 2024 514

Acționarii Companiei de Pilotaj Pilot Service SA, convocați de Pilot Service SA în Adunare Generală

01 May 2024 361

Județul Constanța Daruri pentru peste 40 de persoane din Amzacea, din partea marinarilor militari (GALERIE FOTO)

01 May 2024 342

1 Mai O lună de la aderarea României la spațiul Schengen, cu frontierele aeriene și maritime

01 May 2024 328

Constanța Bărbat, dispărut de la domiciliu. L-ați văzut?

01 May 2024 365

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1469