Gabriel Oprea, nasul copilului ultimului roman decedat in Afganistan

cap_8.jpgMinistrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, prezent ieri la Constanţa cu ocazia celebrării Zilei Forţelor Terestre, a dezvăluit că în câteva săptămâni va fi naşul copilului pe care ultimul militar român decedat în Afganistan, sergentul major Florin Bădiceanu, nu a apucat să îl cunoască. Militarul făcea parte din Batalionul 33 Manevră din Curtea de Argeş.

Ministrul a fost vizibil emoţionat la momentul în care a fost întrebat despre acest subiect, precizând că gestul său este unul al oricărui militar care îşi iubeşte ţara. „Ultimul militar care a murit în Afganistan avea o soţie care era gravidă în opt luni. Am fost surprins că soţia militarului a pus numele soţului - Florin şi al meu - Gabriel. Bineînţeles că am să-l botez, probabil în câteva săptămâni. Armata nu îi uită pe cei care îşi sacrifică viaţa, aici suntem oameni care ne ajutăm între noi", a precizat ministrul Apărării.

Oprea a mai ţinut să amintească şi faptul că „armata nu este o meserie ca oricare alta". „Orice meserie care trebuie respectată are şi un contract cu ţara. Militarii au un moment în care spun «jur să-mi apăr ţara chiar şi cu preţul vieţii». De aceea armata reprezintă poporul român", a conchis demnitarul.

Florin Bădiceanu a fost cel de-al 16-lea român mort în Afganistan, în timp ce executa o misiune de patrulare într-o coloană formată din patru autovehicule în provincia Zabul. Acesta a fost înaintat la gradul sublocotenent, post mortem şi i-a fost acordat Ordinul Naţional Steaua României, în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război, în semn de înaltă recunoştinţă şi apreciere pentru devotamentul excepţional dovedit.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MApNMisiune de căutare și intervenție în Marea Neagră asupra unei posibile mine marine

07 Mar 2024 325

Reacția MApN după depistarea minei de la Costinești, județul Constanța

07 Mar 2024 632

Încep înscrierile pentru admiterea în instituțiile de învățământ superior militar! Câte locuri sunt la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța?

24 Feb 2024 872

#citeșteDobrogea Viceamiralul Constantin Niculescu - Rizea, un ofițer devotat, în slujba Marinei Române

20 Feb 2024 4970

Vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu”, prima misiune în zona de responsabilitate a Forțelor Navale Române

25 Jan 2024 689

Sosirea vânătorului de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu” în portul militar Constanța (FOTO+VIDEO)

19 Dec 2023 1113

MApNSosirea vânătorului de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu” în portul militar Constanța

18 Dec 2023 433

Eveniment în portul militar Constanța- Sosirea vânătorului de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu”

18 Dec 2023 695

Vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu”, cap-compas portul militar Constanța

08 Dec 2023 937

Vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu” a plecat spre portul militar Constanța

15 Nov 2023 841

Forțele Navale Române Marinarii militari români, la Exercițiul multinațional „Breeze 23”

13 Oct 2023 708

Vânător de mine, intrat în serviciul Forțelor Navale Române

02 Oct 2023 783

Elena Urban, absolventa Colegiului Militar din Constanța, mesaj transmis cu ocazia absolvirii studiilor superioare ca șefă de promoție

03 Aug 2023 977

Lucrări Constanța O stradă din cartierul Faleză Nord intră în reabilitare! Restricții de circulație

12 Jul 2023 1326

Lumea Marinarilor Sublocotenenții promoției 1923. Școala Navală, Principele Carol, “Mărășești”

03 Jul 2023 1267