Icoane, bijuterii, case şi terenuri Averile membrilor Consiliului Director al Spitalului de Infecţioase (documente)

Conducerea Spitalului Municipal de Boli Infecţioase din Constanţa şi-a făcut publice declaraţiile de avere aferente anului 2012. În ediţia de azi a cotidianului ZIUA de Constanţa vă prezentăm averile celor care fac parte din comitetul director al unităţii sanitare: managerul Stela Halichidis, directorul financiar-contabil Osman Nadir şi directorul medical Simona Claudia Cambrea.
 
Directorul Spitalului Municipal de Boli Infecţioase, dr. Stela Halichidis, deţine, potrivit declaraţiei sale de avere completată în 2013, două terenuri intravilane de 193 mp şi, respectiv, 215 mp. La acesta se adaugă un loc de veci în Cimitirul Central, care a fost moştenit, un teren agricol de 9,5 hectare, şi două case respectiv, 115 mp. Tot din declaraţia de avere aflăm că soţul directorului de la Spitalul de Boli Infecţioase are o barcă de pescuit, fabricată în 2007. Stela Halichidis mai are bijuterii în valoare de 6.000 de euro, icoane în valoare de 5.000 de euro şi mobilă în valoare de 5.000 de euro. Pe lângă acestea, directorul unităţii sanitare are o datorie de 90.000 de euro, scadentă în anul 2029. În anul 2012, aceasta a realizat venituri de 45.786 lei de la Spitalul de Boli Infecţioase, 35.188 lei de la Universitatea Ovidius, 1.444 lei de la Bristol-Hyers Squibb, 2.280 euro de la Boehringer şi 2.00 de lei de la Astra Zeneca. În 2012, familia a mai câştigat suma de 2.500 de euro, provenită din vânzarea unui autoturism Audi A3. Potrivit declaraţiei de interese, soţul directorului Spitalului de Boli Infecţioase este acţionat la teri societăţi: Target One SRL (obiectul de activitate – lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale), Grek Antico SRL şi Toser Trans SRL (servicii de comisionare vamală)
 
Directorul medical dr. Simona Claudia Cambrea deţine un teren intravilan de 2.100 mp, situat în Eforie Sud şi un apartament de 46,4 mp, situat în Constanţa. Simona Claudia Cambrea conduce două automobile: un Renault, fabricat în anul 2004, şi un Peugeot 206, fabricat în 2006. Directorul medical al unităţii sanitare are ţi două datori: una de 65.000 de euro, scadentă în anul 2027, şi una de 10.000 de euro, scadentă în 2017. Cât priveşte veniturile realizate în anul fiscal trecut, aceasta a obţinut suma de 24.163 de la Universitatea Ovidius, 53.333 lei de la Spitalul Municipal de Boli Infecţioase, 12.355,22 lei de la Companii Farmaceutice 7.461 lei de la Centrul Medical Dorobanţi. Soţul ei a câştigat suma de 12.000 lei de la SC Pozitron Medical Investigation şi 63.753 lei de la Cabinetul Medical Individual.
 
Economistul Osman Nadir, directorul financiar-contabil, are, potrivit declaraţiei sale de avere, două terenuri agricole de 2,5 hectare şi, respectiv, 0,5 hectare. Unul este situat în comuna 23 August, iar cel de-al doilea în Topraisar. La acestea se adaugă două case de 205 mp şi, respectiv, 115 mp, ambele imobile fiind situate în comuna Agigea. În garaj, directorul financiar-contabil al Spitalului de Boli Infecţioase are două automobile: un Matiz, fabricat în 2005, şi un Megane, fabricat în 2007. În anul fiscal trecut, Osman Nadir a obţinut suma de 13.389 lei de la unitatea sanitară.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Incendiu într-un apartament în municipiul Constanța. Pompierii intervin

06 May 2024 680

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

05 May 2024 767

Caz șocant în Timiș, de Sâmbăta Mare. Un bărbat și-a dat foc în încercarea de se sinucide

04 May 2024 291

Meniu special de Paște pentru pacienţii din spitalele din Constanța! Nu lipsesc preparatele tradiționale (GALERIE FOTO)

04 May 2024 463

Două eleve din Constanța, participante la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital. Iată ce spune Sorin Mihai, inspectorul școlar general

03 May 2024 568

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 714

Știri Constanța Accident rutier în Mamaia. O mașină a intrat într-un stâlp în zona unui peco

02 May 2024 895

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 592

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța caută servicii de pază!

30 Apr 2024 366

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 39

30 Apr 2024 248

Accident rutier în Năvodari, județul Constanța. Victima a fost transportată la spital

29 Apr 2024 705

UPDATE Accident rutier în Năvodari, județul Constanța. Ambulanța a intervenit

27 Apr 2024 850

Accident rutier în Constanța! O mașină a intrat într-un stâlp (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 2214

IGPR Infotrafic Circulație reluată pe centura București

25 Apr 2024 294

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

24 Apr 2024 988