Se întâmplă în România Instituţii publice şi mii de oameni în beznă timp de o oră

Milioane de oamenii din întreaga lume se vor afla în beznă sâmbătă seara! Şi în judeţul Constanţa, mai multe instituţii publice vor rămâne fără lumină! Primării, instituţii de învăţământ şi chiar locuinţele oamenilor se vor cufunda în întuneric sâmbătă. Nu pentru că nu s-ar fi plătit factura la electricitate sau din cauza vreunei avarii, ci pentru că, de „Ora Pământului“, autorităţile vor să arate că oricine poate face un efort pentru un consum mai mic de energie. Lumina artificială va fi stinsă sâmbătă seara, între orele 20.30 şi 21.30, în peste 7.000 de oraşe de pe glob, în cadrul celei mai mari acţiuni voluntare de mediu. Evenimentul, care implică aproape 2 miliarde de oameni din întreaga lume şi care se celebrează în România din anul 2009, va fi marcat în tot judeţul Constanţa. Şi în cetatea Tomisului vor fi stinse luminile, la sediile Primăriei, Prefecturii şi Consiliului Judeţean.
„Bineînţeles că vom stinge luminile! Nu doar la Primărie, ci şi acasă. Fiecare dintre noi ar trebui să facă acest gest“, spun autorităţile locale din Hârşova.

„Şi noi ne implicăm în evenimentul dedicat mediului cu ocazia «Orei Pământului». Vreme de cel puţin o oră, vom stinge luminile la Primărie, la Casa de Cultură şi la celelalte instituţii din comună“, au declarat şi aleşii locali ai comunei Cumpăna.
Şi elevii sunt implicaţi în această acţiune. Astfel, alături de cadrele didactice ale instituţiei, cei de la Liceul Tehnologic „Ion Podaru“ din oraşul Ovidiu marchează „Ora Pământului“. Elevii Şcolii Gimnziale nr.1 din Eforie Nord vor avea, de asemenea, activităţi prin care vor celebra evenimentul dedicat mediului. „Şi noi am primit o invitaţie din partea şcolii gimnaziale. Ne alăturăm şi noi celor care vor marca, simbolic, acest eveniment al «Orei Pământului» şi vom stinge luminile timp de o oră, cel puţin în instituţiile publice, pentru că în privinţa iluminatului stradal este mai complicat“, a spus edilul-şef din Eforie, Ovidiu Brăiloiu.

Şi la Cernavodă luminile se vor stinge vreme de o oră. „Instituţiile publice din oraş vor stinge luminile între 20.30 şi 21.30. Încercăm să facem cât mai cunoscut acest eveniment, astfel încât tot mai mulţi oameni să se responsabilizeze şi să caute să reducă din ce în ce mai mult consumul de energie. Le recomandăm tuturor să întrerupă luminile artificiale în acest interval orar“, a spus edilul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă.
În ultimii doi ani, WWF-România, instituţia care a făcut cunoscut în România evenimentul „Earh Hour“, a împins campania un pas mai departe, susţinând un mesaj axat pe puterea individului de a-şi schimba comportamentul, dând astfel un exemplu pozitiv, şi pe nevoia ca instituţiile să acorde o mai mare prioritate şi importanţă proiectelor de mediu, crescând astfel calitatea vieţii pentru oameni. Şi asta deoarece campania globală a intrat în etapa „beyond the hour” („dincolo de oră”), în care fiecare dintre noi ne putem inspira din acţiunile şi evenimentele ce au loc în contextul campaniei pentru a genera schimbări în bine în mediul în care trăim. De aici sloganul „Fiecare dintre noi are puterea de a schimba lumea în care trăim”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

maria

29 Mar, 2014 11:46

Cretinism global.Lumina inseamna viata,bucurie,prosperitate.S-a uitat cum stateam in bezna si frig,inainte de 1989.astia n-au suportat rigorile comunismului.iadul este pavat cu bune intentii.Luptati pentru cultura,scoala,sanatate, pentru virstinicii si copii singuri,pentru medicamente,pentru locuri de munca. Nimeni nu se gindeste ce semnificatie are intunericul? astia vor sa ne faca iar oamenii cavernelor,niste cetateni care se plictisesc prin Australia iar.noi,fraierii,punem repede botul., ca si manifestatiile cu ciini.

Articole asemanatoare

Ora pământului 2024, celebrată și de ARBDD, în Tulcea

23 Mar 2024 632

Ora Pământului, marcată la Palatul Victoria. Luminile vor fi stinse în această seară, timp de o oră

23 Mar 2024 463

Ora pământului, marcată la Constanța

22 Mar 2024 933

Ora Pământului Și în acest an, Tulcea este „oraş oficial Earth Hour” (VIDEO)

20 Mar 2024 639

Ora Pământului, pe 23 martie 2024 în Parcul Arheologic Constanța. Organizatorii promit o seară plină de lumină și culoare

20 Mar 2024 1313

WWF Internațional O cină reușită e mai frumoasă la lumina lumânării. Sâmbătă, 23 martie, Ora Pământului. Iată despre ce e vorba(VIDEO)

18 Mar 2024 813

Cutremur în România! Iată cât au înregistrat seismografele

16 Oct 2023 1497

Cutremur în România! Iată cât au înregistrat seismografele

13 Oct 2023 1875

Cutremur în România! Iată cât au înregistrat seismografele

05 Oct 2023 1148

UPDATE Cutremur în România! Cât au înregistrat seismografele

16 Sep 2023 949

Cutremur în România! Ce magnitudine a avut acesta

28 Aug 2023 1125

Cutremur în România! Iată cât au înregistrat seismografele

24 Aug 2023 2661

Oltenia, zguduită în miez de noapte. Care a fost magnitudinea cutremurului

16 Aug 2023 889

Cutremur în Oltenia! Ce magnitudine s-a înregistrat

02 Aug 2023 912

Cutremur semnificativ în România (VIDEO)

22 May 2023 1777