Spitalul Judeţean Constanţa cumpără soluţii pentru perfuzii de un milion de lei (document)

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa cumpără soluţii pentru perfuzii în valoare de 1.075.762 de lei. În acest sens, va fi organizată o procedură de achiziţii publice pentru atribuirea contractului „Achiziţie soluţii pentru perfuzii“. Obiectul contractului îl constituie achiziţia de medicamente soluţii pentru perfuzii destinate derulării corespunzătoare activităţii în cadrul spitalului. Potrivit anunţului de participare nr. 157869/17.03.2015, societăţile interesate pot depune ofertele de participare până pe data de 28 aprilie, ora 11.00, urmând ca acestea să fie deschise în aceeaşi zi, la ora 12.00. În cazul în care există doi sau mai mulţi ofertanţi clasaţi pe primul loc, care oferă preţuri identice, autoritatea contractantă le va solicita acestora reofertarea în plicuri închise şi sigilate. Clasamentul final se va stabili în funcţie de preţurile obţinute prin reofertare.

 Responsabili de organizarea şi finalizarea procedurii

 Persoanele cu funcţie de decizie privind organizarea, derularea şi finalizarea procedurii prezente sunt: manager - dr. Dănuţ Căpăţînă, director financiar-contabil - Violeta Androne, şef Birou Achiziţii - ec. Corneliu Stănculescu, director medical - dr. Mihnea Avram, farmacist-şef - Mirela Răulescu, Birou Achiziţii - ec. Georgiana Butan, consilier juridic - Dafina Chivu.
 
În secțiunea Documente puteţi vizualiza anunţul de participare la licitaţie.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consiliul Județean Constanța achiziționează servicii de verificare tehnică pentru construirea noului spital „Mama și Copilul”

02 Feb 2024 955

Licitație de la Spitalul Județean Constanța, contestată în instanță de Farmatin Medical SRL (DOCUMENT)

03 Aug 2023 1324

Cine livrează mai multe materiale sanitare către Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” (DOCUMENTE)

23 Feb 2023 2100

Spitalul Județean Constanța cumpără proteze ortopedice (DOCUMENTE)

22 Feb 2023 1995

Ce firmă furnizează medicamente pentru Spitalul Județean Constanța (DOCUMENT)

19 Mar 2022 2820

Acord-cadru pentru deșeurile biologice periculoase de la Spitalul Județean Constanța. Cine primește 380.000 de euro (DOCUMENT)

12 Feb 2022 3357

S-a reluat licitația pentru noul corp al Spitalului Județean Constanța care va avea un număr total de 365 de paturi

26 Nov 2021 1903

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța a bătut palma cu o firmă din Ilfov. Detalii din contract (document)

18 Jul 2021 3118

Spitalul Județean Constanța cumpără materiale de protecție (document)

10 Jul 2020 3350

Spitalul Județean Constanța cumpără aparate si produse medicale (document)

02 Jul 2020 1718

Licitație pentru igienizarea terenului și toaletarea copacilor din incinta ”Spitalului de Oase” din Eforie. Spațiul verde, inclus în fondul forestier

16 Jun 2020 1613

Coronavirus Spitalul Județean Constanța cumpără echipamente pentru Secția de Terapie Intensivă (document)

03 Apr 2020 2446

Firma în care este asociat un consilier judeţean se va ocupa de servicii de spălare în Spitalul Judeţean Constanţa (document)

11 Jul 2019 3140

Cine va livra kiturile de reactivi gaze în sânge Spitalului Judeţean Constanţa (document)

31 May 2019 2097

Cine va livra incineratoare Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa (document)

30 May 2019 2468