Strazi noi din Constanta Alceu, Sipot, Peta, Topasca

Potrivit ultimelor două proiecte aflate pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local de vineri, nr. 24 şi nr. 25, aleşilor locali le sunt solicitate voturile în vederea aprobării unor denumiri de străzi din Palazu Mare, aflate în zona Comcereal şi a altora din zona PUZ, Aurel Vlaicu - strada Crişului.

După cum arată proiectul de hotărâre, în zona amintită din Palazu Mare vor fi denumite trei străzi. Solicitarea numirii de străzi şi de numere stradale a venit din partea locuitorilor. Astfel, strada nr. 1, între prelungirea Viilor şi prelungirea Alexandru Sahia se va numi Aleea Alunului, strada nr. 2 între strada Spicului şi strada Alunului, va primi denumirea de Aleea Ulmului iar strada nr. 3 - între Aleea Platanului şi prelungirea Alexandru Sahia se propune Aleea Platanului.

Solicitarea denumirilor de pe Aurel Vlaicu a venit din partea proprietarilor de locuinţe din zonă care doresc atribuirea de numere de stradă în vederea perfectării actelor referitoare la adresa de domiciliu. Astfel, pentru strada proiectată A1, F, E, D, C, B, G,H, I, J, K, L, L1 se solicită aprobarea următoarelor denumiri de străzi, în ordine: Crişul Repede, Pleşu, Alceu, Almaş, Măguran, Şipot, Dobrineşti, Rieni, Peţa, Topască, Crişul Alb şi Crişul Negru.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În prima zi de Paști Șofer de ambulanță, prins beat la volan în Constanța - Ce alcoolemie avea (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 May 2024 1683

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1386

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 924

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1676

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 892

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 935

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 955

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2575

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1048

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3763

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 891

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1745

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 768

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2375

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2715