Tabara pentru studentii medicinisti

Devenita deja traditie pentru studentii medicinisti din intreaga tara, tabara internationala MASH (Medical Adventure School in Holiday), ajunsa acum la cea de-a VII-a editie, se va desfasura in perioada 6-13 august. Actiunea va avea loc in zona turistica Padis si va consta din cursuri medicale, antrenamente de catarare, tehnica speologiei alpine, orientare turistica. In organizarea actiunii, alaturi de Asociatia Studentilor Medicinisti, sunt implicate mai multe institutii: SMURD, Serviciul Public Salvamont, Compania de Training "Urgente Practice", Societatea Nationala de Cruce Rosie si Asociatia Medicilor Stomatologi cu Practica Privata din Romania. Antrenamentele vor reuni circa 80-90 de participanti, printre care, in cea mai mare parte, se vor afla studenti de la facultatile de medicina din tara, dar si de peste hotare. Studentii straini (opt sau noua la numar) provin din Italia, Polonia, Egipt, Tunisia si Austria. Daca pana in prezent, din randurile studentilor participau doar medicinistii, din acest an,tabara este deschisa si celor de la alte facultati. In zona turistica Padis, unde va fi instalata tabara MASH, vor fi montate puncte de prim-ajutor destinate turistilor aflati in dificultate. Actiunea se bucura de sprijinul logistic (echipamente, corturi, saci de dormit) oferit de Societatea Nationala de Cruce Rosie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1340

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 893

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1612

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 857

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 897

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 927

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2555

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1029

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3743

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 870

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1714

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 747

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2347

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2688

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu auto în parcarea Lidl din zona ICIL! (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 3134