Un teren din Mamaia şi unul din Bucureşti, vândute de către dezvoltatorul RomReal. Legăturile companiei la Constanţa

Două terenuri deţinute de dezvoltatorul cu capital norvegian RomReal în România au fost vândute. Unul dintre cele două terenuri se află în Bucureşti, iar celălalt, în Mamaia. Reamintim că RomReal deţine în România peste 120 de hectare de terenuri.
 
Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul companiei, pe data de 2 ianuarie 2017, RomReal anunţase vânzarea a două terenuri în valoare totală de 17,75 de milioane de euro. În urma finalizării vânzării, terenul din Mamaia Nord, în suprafaţă de 56.000 de mp, a fost vândut pentru suma de 15,1 milioane de euro, iar terenul din Bucureşti, situat pe malul lacului Morii, la preţul de 2,65 de milioane de euro.
 
Potrivit Registrului Comerţului, RomReal deţine acţiuni în următoarele societăţi: Concorde Grup SRL, Investate SRL, Magic Sail Club SRL, Rofrench Connection SRL, West Feriae SRL, Westhouse Group SRL, Westhouse Invest SRL, Westhouse One SRL.
 
Reamintim că, în oraşul Ovidiu, pe malul lacului Siutghiol, Westhouse Group SRL va ridica un ansamblu rezidenţial compus din imobile cu regim de înălţime parter şi patru etaje, dar şi locuinţe individuale, cu P+1E sau P+2E. De asemenea, ansamblul mai include o grădiniţă cu parter şi etaj, dar şi un spaţiu de alimentaţie publică, cu parter şi două etaje. Este vorba despre proiectul rezidenţial Ovidiu Lakeside Residence, amenajat pe malul lacului Siutghiol. 

Despre Westhouse Group SRL 

Cu sediul social în Constanţa, firma a fost înfiinţată în 2005. Capitalul social subscris, de 193.920.430 de lei, integral vărsat, este compus din 19.392.043 de părţi sociale. Asociat unic este RomReal Ltd, cu sediul social în Insulele Bermude. Persoane împuternicite sunt: Kjetil Gronskag - preşedintele Consiliului de Administraţie, născut pe 28.03.1964, în Kristiansund, Norvegia, şi Adrian Cristea - membru în CA, născut pe 25.06.1961, în Medgidia, Constanţa. Westhouse Group SRL se ocupă de „dezvoltare (promovare) imobiliară“. În anul 2015, firma cu patru salariaţi a înregistrat o cifră de afaceri netă de 320.620 de lei şi un profit net de zero lei.
 
RomReal, societatea-mamă a Westhouse-ului, are, potrivit site-ului firmei, mai multe terenuri în Constanţa, Ovidiu şi Bucureşti. Reamintim că CEO al RomReal a fost omul de afaceri de origine norvegiană Kay Tonnes Thorkildsen, cunoscut la nivel local în special prin prisma faptului că şi-a trecut la capitolul asociaţi un nume greu al businessului constănţean: Sorin Gabriel Strutinsky. Kay Tonnes Thorkildsen a decedat în luna octombrie a anului 2015.

Citeşte şi: 

Proiect imobiliar în zona Popas Cişmea Lakeside Residence, în dezbatere publică. Ce spune Adrian Cristea, reprezentantul Westhouse Group (document+galerie foto)

Există viaţă şi după Kay Tonnes Thorkildsen Dezbatere publică pentru un proiect imobiliar care va uni Ovidiu de Constanţa (document)

Investiţia Westhouse Group, la mâna publicului Dezbatere pentru Lakeside Residence, cartierul care uneşte Ovidiu de Constanţa

Modificări în firmele Westhouse One SRL şi Rofrench Connection SRL

Opt blocuri cu patru etaje şi 109 cu un etaj sau două Westhouse Group SRL vrea un ansamblu rezidenţial pe malul lacului Siutghiol

Central Apartments, proiectul început de Westhouse Group În locul unui ansamblu rezidenţial de lux, nişte ruine de coşmar (galerie foto+video+document)


„El Dorado" de Constanţa? Westhouse, săracii băieţi bogaţi - istoria unei afaceri de milioane (de metri pătraţi) (documente)

RomReal a ales continuatorul Cine este moştenitorul afacerilor coordonate de defunctul Kay Tonnes Thorkildsen la Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Westhouse Oasis Residences SRL a ajuns la un capital social de 27,4 milioane de lei

23 Jan 2024 692

Firme Constanța. Decizii luate de societatea care administrează Piața Balada, controlată de Westhouse Group SRL

26 Jul 2023 2716

Fuziune cu rezonanță! Westhouse Group SRL a absorbit alte două firme

11 Oct 2022 1752

Westhouse Oasis Residences SRL și-a mărit capitalul social cu 2 milioane de euro!

21 Jul 2022 1077

Modificări în firma Westhouse Group SRL, firmă din Ovidiu

31 Mar 2022 1376

Decizii importante adoptate în AGA imobiliarilor de la Westhouse Oasis Residences

16 Oct 2020 1843

S-a majorat capitalul social al Westhouse Group

09 Oct 2020 2059

Westhouse Group SRL și-a majorat capitalul social, după fuziunea cu Westhouse Invest SRL

13 Mar 2020 2789

Westhouse Group SRL și Westhouse Invest SRL au fuzionat. Date din proiectul publicat în Monitorul Oficial al României

15 Jul 2019 2211

Parc industrial, înfiinţat de Westhouse Group în oraşul Ovidiu. Detalii

20 Feb 2019 3300

Modificări în grupul de firme Westhouse Terra Del Sol SRL şi-a schimbat denumirea. Iată cum se va numi!

04 Jul 2018 2287

Rofrench Connection SRL și-a schimbat denumirea. Iată cum se va numi!

07 May 2018 1943

Societăţile Magic Sail Club SRL şi Rofrench Connection SRL au fuzionat. Legăturile companiei la Constanţa

06 Apr 2018 2482

Ansamblul imobiliar Lakeside Residence, ridicat de Westhouse Group SRL în zona Popas Cişmea, prinde contur. Ce a solicitat de la Apele Române

28 Feb 2018 3945

Investiţie imobiliară în oraşul Ovidiu. Westhouse Group SRL, demersuri către APM Constanţa

13 Feb 2018 2530