Unde se află Castelul Regal din Constanţa

cladiri_vechi_-_judecatoria_constanta_2010.jpgPatrimoniul arhitectonic pe care îl deţine Constanţa şi care datează de acum 150 de ani este doar o mică parte din ceea ce putea însemna o destinaţie turistică importantă.

În acest „episod“ din seria enigmelor Constanţei ne oprim supra unor clădiri care mai există şi în anul 2010, dar care, în trecut, în jurul anilor 1880 - 1900, aveau o altă destinaţie decât în prezent. Odată cu venirea firmei englezeşti Danube and Black Sea Railway, care a construit calea ferată Cernavodă - Constanţa, a început dezvoltarea oraşului în ceea ce priveşte construcţia de clădiri. Începând de atunci, vechea Kustendje a devenit atractivă pentru negustorii eleni şi evrei, dar şi pentru germani şi bulgari, care au ales să se stabilească la malul mării. La început, în 1883, Catedrala Sf. Petru şi Pavel avea să fie a doua biserică ortodoxă din Constanţa, prima fiind Biserica elenă cu hramul Schimbarea la Faţă - Metamorfoses.

cladiri_vechi_-_casa_regala.jpg

 Controversele cu privire la chipul femeilor pictate în interior au început să apară în momentul în care asemănarea între soţia pictorului şi figurile de pe pereţi era izbitoare. Biserica Sf. Nicolae Vechi din Piaţa Ovidiu a fost cândva biserica şi casa comunităţii bulgare.

cladiri_vechi_evreiesc.jpg

 Această comunitate avea şi o şcoală proprie, cea bulgară, în locul ei fiind acum Şcoala nr. 2. Prefectura a avut mai multe sedii, dar şi-a desfăşurat activitatea, din 1898 până în 1945, în actualul Cerc Militar. Ceva mai departe, dar pe aceeaşi stradă, era Castelul Regal, locul unde Carol I poposea atunci când venea în vizită în Constanţa. Acum, în acel loc există Judecătoria Constanţa. În ceea ce priveşte construcţiile cu caracter militar, este foarte interesant că viaţa armelor era concentrată pe strada Mircea cel Bătrân, acolo unde este centrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), fosta cazarmă a pompierilor. Închisoarea militară se afla pe locul unde este construit acum blocul de la Capitol. Parchetul Judeţean se află în fosta cazarmă a regimentului 34 Infanterie. Din păcate, multe alte clădiri ce ar fi putut deveni monumente arhitectonice au fost dărâmate în timpul administraţiei comuniste, astfel pierzându-se Biserica evanghelică germană şi fosta sinagogă de rit spaniol. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce sărbătoare este pe 30 aprilie 2024 în calendarul creștin ortodox?

30 Apr 2024 1177

Calendar ortodox Ce prăznuiește biserica în ziua de 22 martie 2024?

22 Mar 2024 818

Ce sărbătoare este în calendarul ortodox, la data de 21 martie 2024?

21 Mar 2024 1372

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 18 martie 2024?

18 Mar 2024 933

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 29 februarie 2024?

29 Feb 2024 6946

2025, declarat Anul Centenar al Patriarhiei Române

20 Feb 2024 562

Cristian Pârvulescu, politolog „ Teodosie a încercat să mobilizeze credincioșii într-o acțiune politică, menită să pună Biserica Ortodoxa Română în fața unei situații complicate într-un an electoral”

12 Feb 2024 709

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 8 februarie 2024?

08 Feb 2024 990

Calendar-Ortodox 30 ianuarie 2024. Sfinții Trei Ierarhi, Vasile, Grigore și Ioan

30 Jan 2024 2608

Biserica din Grecia se opune ferm legalizării căsătoriei între persoane de același sex

23 Jan 2024 820

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 21 ianuarie 2024?

21 Jan 2024 1004

Calendar ortodox Ce sfinți sărbătorim astăzi, 10 ianuarie 2024

10 Jan 2024 1023

Armenii sărbătoresc Crăciunul în aceeași zi cu Boboteaza

05 Jan 2024 925

Calendar ortodox Astăzi, 24 decembrie 2023, Ajunul Crăciunului. Ce semnificație religioasă are?

24 Dec 2023 3539

Propuneri practice de completare a măsurilor canonice privind sancționarea corupției în Biserică. Anunțul BOR

15 Dec 2023 718