Viata lui Fuego, intr-un nou roman

fuego.jpgScriitoarea Dora Alina Romanescu va lansa, în scurt timp, un al doilea volum dedicat cântăreţului Paul Surugiu. „Fuego, mărturii de iubire" este o continuare a romanului „Gara Centrală", în care se prezenta ascensiunea lui Paul Surugiu.

„Fuego, mărturii de iubire" tratează, de data aceasta, realizările, succesele, albumele lansate, personalităţile care au ajutat şi ajută la ascensiunea cântăreţului.
„Este o privire «în spatele scenei», prezint ceea ce spectatorii şi telespectatorii nu văd: lacrimile, renunţările, munca. După ce am publicat «Gara Centrală», am primit enorm de multe scrisori de la admiratori, în care aceştia îi povestesc fragmente din propria viaţă, alături de încurajări adresate lui Paul. E vorba despre oameni care au găsit în muzica lui alinarea suferinţelor lor. Tocmai de aceea am şi considerat că titlul «Mărturii de iubire» este cel mai potrivit pentru acest roman", ne-a declarat Dora Alina Romanescu (pseudonim al Savetei Georgescu, autorul volumului).
Aceasta este autoarea altor romane de succes - „Dealul Comorii" (2002), „Distanţe" (2004), „Elimira Mahmudi - o lacrimă pentru eternitate" (2006), „Gara Centrală" (2006) şi „Blestem" (2007).

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Roxana

03 Jan, 2010 01:29

La Multi Ani!Il admiram mult pe Fuego cu toata familia.Am inteles ca in primavara Fuego si Irina Loghin vor da un cincert la Chisinau.Suntem in strainatate si de pasti vrem sa plecam in tara.Cine stie daca Fuego o sa dea concertul in aprilie?

raluk

14 Nov, 2009 20:08

Fuego are o voce superba,este un cantaret desavarsit cum putini mai sunt in ziua de azi.Tine-o tot asa sa incanti inimile tuturor romanilor care te asculta.Bafta!

ani

13 Nov, 2009 14:35

prt.mine FUEGO reprezinta o mare personalitate ai o voce de aur ptr. mine esti o stea un unger ascult foatre mult cintecele tale am nu-mai lacrim in ochi atunci cind te ascult.se vede ca traiesti muzica.SUCESS SI MULTE FELICITARI O IMBRATISARE de la mii de km.

Lacramioara

09 Oct, 2009 20:48

O admir foarte mult pe doamna Dora..este o mare scriitoare, un suflet mare..rar intalnesti in ziua de azi oameni de o asemenea frumusete sufleteasca. La fel ca ea este si Paul..poate din acest motiv destinul i-a facut sa se intalneasca!

IGOR

20 Jul, 2009 20:41

EU sunt melomanul lui FUEGO...pentru mine FUEGO REPREZINTA o mare personalitate al muzicii,aveti O VOCE DE DIAMANT CU 24 DE CARATE,si va ascult in fiecare zi-mult succes la albume.

dana

30 Jan, 2009 09:47

buna. unde pot gasi si cartea pe care de curand ati publicat-o?

Articole asemanatoare

În Județul Constanța Locuitorii din satul Conacu deplâng dispariția tânărului spânzurat (VIDEO)

15 Apr 2024 1220

Bărbat de 44 ani, găsit spânzurat într-o anexă a unei case incendiate din Conacu! Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța

15 Apr 2024 1226

UPDATE Un tânăr dat dispărut de trei luni pe lacul Siutghiol! Trupul său ar fi fost observat azi pe lac

02 Apr 2024 4715

Dramă evitată în Techirghiol. Copil salvat din nămolul lacului (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 1077

Imagini cu impact emoțional Un alt delfin mort, eșuat la malul mării, în Constanța (FOTO+VIDEO)

04 Mar 2024 902

Știri Constanța Viteza de deplasare spre/dinspre Valu lui Traian va fi de 70 de km/h

20 Feb 2024 994

Imagini surprinse pe camera de supraveghere cu accidentul rutier de la Cobadin, județul Constanța (FOTO+VIDEO)

19 Feb 2024 3174

Bărbatul găsit înecat este unul dintre cei doi dispăruți în lacul Siutghiol (FOTO+VIDEO)

16 Feb 2024 6097

UPDATE Cadavru pe apa lacului Siutghiol din Constanța. Intervin pompierii (FOTO+VIDEO)

16 Feb 2024 2783

Constănțeanul supărat Acuzații la adresa Primăriei - „Lucrările din Inel 2 sunt făcute pe trotuar cu tevi deja corodate“

15 Feb 2024 1391

Fosta soție a președintelui CJ Cluj, găsită moartă în casă

05 Feb 2024 881

Act de vandalism la Tulcea! (FOTO)

03 Feb 2024 957

Salvamontiştii au salvat două păsări, găsite în stare de hipotermie! (FOTO+VIDEO)

28 Jan 2024 871

A „dat“ norocul peste el! Constănțean trimis în judecată după ce și-a însușit un telefon Iphone 11 găsit într-un microbuz

28 Jan 2024 1025

Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța! (FOTO+VIDEO)

27 Jan 2024 2736