„Calificarea, o şansă pentru viitor“ Primăria Eforie, beneficiarul unui proiect european dedicat nevoilor oamenilor

„Omul sfinţeşte locul“, spune o veche zicală românească. Iar pentru că resursa umană este importantă pentru dezvoltarea sănătoasă a oricărei comunităţi, autorităţile locale din oraşul Eforie investesc în viitorul locuitorilor. Primăria Oraşului Eforie, în calitate de beneficiar, demarează, astăzi, proiectul „Calificarea - O şansă pentru viitor“, proiect finanţat din Fondul Social European prin Programul Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, Axa prioritară 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare“.

„Obiectivul general al proiectului vizează menţinerea unui număr cât mai mare de persoane pe piaţa muncii prin implementarea de măsuri integrate ce vizează şomerii, persoanele inactive şi şomerii de lungă durată din regiunea Sud-Est“, susţin reprezentaţii Primăriei Eforie. Obiectivul vizează implementarea de măsuri integrate de tip consiliere şi formare, în vederea calificării pentru 300 de persoane, din care 150 de şomeri de lungă durată şi 100 de persoane inactive, dar şi alţi 50 de şomeri din regiunea sud-est. „Aceste persoane vor participa la cursuri de calificare ce vor fi finalizate cu o diplomă recunoscută pe piaţa muncii. 56 dintre cei care vor urma aceste cursuri se vor specializa în meseria de peisagist - floricultor. Alte 56 de persoane vor putea deveni administratori de pensiuni turistice. Specializarea de cameristă o vor obţine 112 persoane“, au declarat reprezentanţii administraţiei locale de la Eforie.

Astfel, membrii grupului-ţintă vor avea şanse sporite de integrare pe piaţa muncii, procedându-se astfel la facilitarea procesului de inserţie profesională a acestor persoane. Pe termen lung, beneficiile generate de proiect vizează oferirea unui trai decent pentru membrii grupului-ţintă, dar şi posibilităţi de dezvoltare în carieră.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Adonica Consulting SRL va elabora studii DNSH pentru reabilitarea Școlii din Eforie Nord și a lacului Belona, proiecte dezvoltate de Primăria Eforie (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 400

Șah Anastasia - Maria Gavrilă, de la CS Victoria Cumpăna, vicecampioană națională (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 563

Cumpărări directe Constanța AMG Lorem Consult SRL va elabora studii DNSH pentru Centrul cultural „Ion Movilă“ şi centrul de excelenţă „Carmen Sylva“, proiecte dezvoltate de Primăria Eforie (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 432

Cumpărări directe Constanța Peter & Stars SRL va organiza un spectacol la Castelu, cu 4.000 de euro (DOCUMENT)

15 Apr 2024 504

Cumpărări directe Armis Aqua SRL va încasa de la Primăria Eforie peste 350.000 de lei pentru reabilitarea foișoarelor și posturilor salvamarilor (DOCUMENTE)

12 Apr 2024 571

Cumpărări directe Constanța Geco M.E.C. 2003 SRL evaluează mai multe terenuri, dar și alte bunuri pentru Primăria Eforie. Contract de aproape 40.000 de euro (DOCUMENT)

10 Apr 2024 485

Cumpărări directe Inter Elchim SRL a mai bifat un contract cu Primăria Eforie. Firma se va ocupa de întreținerea fântânilor arteziene (DOCUMENT)

09 Apr 2024 440

Achiziție de 2 milioane de lei O firmă din Galați „împușcă” primul contract public cu Primăria Eforie, județul Constanța (DOCUMENT)

08 Apr 2024 626

Primăria Eforie caută salvamari. Contractul în valoare de peste 3,6 milioane de lei, scos la licitație (DOCUMENTE)

03 Apr 2024 500

Consiliul Local Eforie a atribuit un contract firmei Masstudio din Constanța. Ce servicii vor fi furnizate (DOCUMENT)

02 Apr 2024 646

Cumpărări directe Constanța Daf Trans 2000 SRL va încasa de la Primăria Eforie peste jumătate de milion de lei. Iată ce contracte a obținut (DOCUMENTE)

02 Apr 2024 730

UPDATE. Cumpărări directe Constanța Grup Pro Vet SRL se va ocupa de ridicarea animalelor fără stăpân în Eforie. Contract, în valoare de 50.000 de lei (DOCUMENTE)

31 Mar 2024 554

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1166

Cumpărări directe Constanța Inter Elchim SRL întreține, cu 46.000 de euro, iluminatul public din Eforie (DOCUMENT)

23 Mar 2024 612

Cumpărări directe Constanța Primăria Eforie a atribuit, în două zile, 15 contracte în valoare de peste 800.000 lei (DOCUMENTE)

21 Mar 2024 839