Ce probleme majore ale Constanţei se dezbat luna viitoare la Bucureşti (document)

Asociaţia Comunelor din România (ACoR) se pregăteşte de şedinţă. În perioada 16-19 februarie va avea loc în Bucureşti Adunarea Generală a ACoR. Este aşteptat să participe la eveniment Dacian Cioloş, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Constanţa va fi şi ea prezentă la întrunire urmând a ridica câteva probleme a căror rezolvare este urgentă şi care se regăsesc şi-n Acordul de parteneriat încheiat în luna septembrie a anului trecut între membrii ACoR şi reprezentanţii Guvernului, respectiv prim-ministrul Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea. Protocolul nu a fost respectat până la această dată, rămânând pe moment o simplă hârtie.
 
Lobby pentru impozitul pe turbinele eoliene
 
Preşedinta ACoR Constanţa, primarul ec. Mariana Gâju, a precizat că principala problemă ridicată de judeţul nostru în cadrul şedinţei din luna februarie de la Bucureşti este cea referitoare la impozitarea eolienelor. Se va solicita ca acest impozit să nu fie virat la stat, aşa cum se preconizează, ci să constituie venit la bugetul administraţiilor publice locale. Acelaşi lucru se va solicita şi-n cazul impozitului pe venitul agricol. „Constanţa, în mod special, a trimis adresă încă de la începutul lunii decembrie 2013 prin care solicită insistent să rămână la nivelul bugetelor locale acel impozit special pe construcţiile turbinelor. Sunt foarte multe comune care au eoliene pe teritoriul unităţilor administrativ teritoriale şi pentru care impozitul reprezintă o sursă de venituri suplimentară deloc de nebăgat în seamă”, a explicat primarul ec. Mariana Gâju, preşedinta ACoR Constanţa.
Tot la Bucureşti, primarii vor cere să li se restituie de la Ministerul Transporturilor terenurile care se află în afara zonei de protecţie a Canalului Dunăre-Marea Neagră, acele terenuri eliberate de munţii de pământ rezultate în urma excavării Canalului Dunăre-Marea Neagră. „Avem nevoie de acele terenuri pentru comunele noastre”, a mărturisit ec. Mariana Gâju.
 
Incompatibilităţile şi salarizarea, în discuţie
 

Va fi readuse în discuţie şi chestiunile legate de salarizare şi de incompatibilităţi. „Toate problemele din protocolul pe care l-a semnat ACoR cu reprezentanţii Guvernului, respectiv cu domnul prim-ministru şi cu domnul vicepremier le menţinem, inclusiv pe cele care se referă la salarizarea tuturor salariaţilor din administraţia publică locală, de la femeia de serviciu până la funcţionarul public şi alesul local. Şi nu neglijăm deloc problema incompatibilităţii, care se referă la alinierea legii româneşti cu legea europeană”, a explicat preşedinta ACoR.
„Din păcate, în mass-media se vorbeşte că primarii fac presiuni să modifice legea pentru a putea fi incompatibili ca să poată să fure, să înşele statul. Noi nu cerem aşa ceva! Noi cerem doar să ne putem exercita atribuţiile pe care ni le dă Legea administraţiei publice locale. Noi solicităm în continuare modificarea legii, care să ne permită să facem parte din aceste consilii de administraţie pentru a putea accesa în continuare fonduri financiare europene pentru realizarea infrastructurii necesare mediului rural”, a afirmat ec. Mariana Gâju.
 
Se cere înţelepciune din partea guvernanţilor
 
Întrebată ce se va întâmpla dacă Guvernul va continua să nu respecte Acordul de parteneriat semnat în septembrie anul trecut cu primarii, preşedinta ACoR Constanţa a răspuns: „Nu putem să vă spunem în acest moment ce se întâmplă. Eu am în continuare convingerea că va exista, şi nu este o declaraţie diplomatică, atâta înţelepciune încât Guvernul, încât reprezentanţii Administraţiei şi Internelor, ai Ministerului Justiţiei să poată să vadă că nu este o aberaţie ceea ce solicită primarii, care doresc de fapt eliminarea unor viduri legislative. Şi, în continuare, nu cerem altceva decât consultarea permanentă şi cu reprezentanţii structurilor asociative ale primarilor pentru modificările legislative, care apar peste noapte şi care nu fac altceva decât să apese pe umerii noştri, ai ordonatorilor de credite”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Medgidia, județul Constanța Percheziții într-un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor

30 Apr 2024 55

Peste 7.000 de jucării contrafăcute, reținute de inspectorii vamali din Portul Constanța Sud

30 Apr 2024 83

Programul Primăriei Constanța în perioada 1-6 mai 2024

30 Apr 2024 114

Agenția pentru Protecția Mediului Constanța susține că nu este necesară evaluarea impactului de mediu, pentru „Pasaj rutier denivelat la intersecția Bulevardului Tomis cu Bulevardul Aurel Vlaicu”

30 Apr 2024 175

Licitații publice O companie din Cluj Napoca furnizează stegulețe personalizate pentru primăria Constanța (DOCUMENT)

30 Apr 2024 122

Fiul unui fost consilier județean PNL, proces cu Primarul Municipiului Constanța, pentru un teren de pe strada Traian! Decizia Curții de Apel (MINUTA)

30 Apr 2024 163

Dezbatere publică la APM Constanța pentru blocul de 11 etaje, edificat de Maritimo Residence SRL pe strada Ștefăniță Vodă

30 Apr 2024 192

Declarații de avere Constanța Elena Poteleanu, secretarul general al comunei Mihai Viteazu, avere și interese. Soțul său este preot (DOCUMENTE)

30 Apr 2024 150

Bancherul Gheţea Radu Graţian, suspectat de ucidere din culpă! Judecătoria Constanța anunță primul termen în dosar (DOCUMENT)

30 Apr 2024 120

Licitații Constanța Școala Gimnazială nr. 1 din Chirnogeni va fi dotată cu echipamente digitale și mobilier. Investiție de aproximativ un milion de lei (DOCUMENT)

30 Apr 2024 116

Firme Constanța Se decide repartizarea profitului pe 2023 la Mobicom SA

30 Apr 2024 121

Percheziții Constanța Lucrător la o casă de schimb valutar, suspectat că și-ar fi însușit aproape de 200.000 lei

30 Apr 2024 160

FOTOREPORTAJ Cu ce priveliște sunt întâmpinați turiștii la malul mării, în Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 176

Primăria Constanța Lucrările de reabilitare a spațiilor dintre blocuri sunt în toi (Galerie FOTO)

30 Apr 2024 208

Crimă într-un hotel din Mangalia! Cazul a ajuns azi la Curtea de Apel Constanța

30 Apr 2024 252