Fiul unui fost consilier județean PNL, proces cu Primarul Municipiului Constanța, pentru un teren de pe strada Traian! Decizia Curții de Apel (MINUTA)

  • Judecătorii de la Tribunal au arătat în hotărârea de respingere, menținută acum la Curte, că „prin notificarea nr. R122941/13.07.2020, Serviciul contracte din cadrul Direcţiei autorizare şi sprijin operatori economici a Primăriei Municipiului Constanţa i-a solicitat reclamantului să achite contravaloarea raportului de evaluare şi să completeze documentaţia de cumpărare“.
Curtea de Apel a închis definitiv procesul deschis de Celik Onür Memiș, fiul fostului consilier județean PNL Baiazid Memiș, contra Consiliului Local Constanța și primarului, legat de vânzarea unui teren de pe strada Traian!
 
Judecătorii Curții au respins recursul lui Celik Onür Memiș și au menținut prima decizie a Tribunalului Constanța, favorabilă municipalității.
 
Iată minuta Hotărârii 455/2024, decizie pronunțată de Curtea de Apel în dosarul 3073/118/2023, deschis de Celik Onür Memiș în contradictoriu cu Primarul Municipiului Constanța și Consiliul Local Constanța:
 
„Respinge recursul, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata către intimat a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs în cuantum de 2.261 de lei, reprezentând onorariu de avocat.
Definitivă“
 
Decizia Curții de Apel nu mai poate fi atacată.
 
Potrivit datelor noastre, la Curtea de Apel, cazul s-a aflat în atenția completului format din magistrații Raluca Elena Lupu, Anca Ramona Pârlețeanu și Marilena Victoria Mircioi, din cadrul Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței.
 
Obiectul dosarului era reprezentat de „obligația de a face, pretenții“.
 

După cum arătam în edițiile anterioare, în Hotărârea 1256/2023 a Tribunalului, menținută acum la Curte, se arată că, prin cererea de chemare în judecată, Celik Onür Memiș a solicitat „obligarea pârâților la îndeplinirea și adoptarea tuturor operațiunilor și actelor administrative necesare aducerii de la îndeplinire a HCL nr. 220 / 30.06.2020 printre care - dar fără limitare - efectuarea raportului de evaluare a terenului, eliberarea certificatului de urbanism in vederea vânzării care sa cuprindă si funcțiunile și reglementările urbanistice permise conform PUZ Peninsula, întocmirea, promovarea si adoptarea proiectului de hotărâre privind vânzarea bunului imobil teren situat în Constanta, str. Traian, nr. 9, în suprafața indiviza de 104, 34 m.p. reprezentând cota de 2 IZ (cealaltă cota indiviza de 1/3 corespunzătoare suprafeței de 47,66 m.p. aparținând subsemnatului)“.
 
Reclamantul a cerut și „obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 50.000 euro în echivalent lei la data plății, cu titlul de daune morale, obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 34.000 euro în echivalent lei la data plății, cu titlul de daune materiale și în continuare câte 1000 euro lunar începând cu data depunerii acțiunii și până la îndeplinirea obligațiilor, stabilirea unui termen de 30 de zile pentru executarea a obligațiilor prevăzute la pct.1 de mai, de la data rămânerii definitive a hotărârii, obligarea pârâților la plata unor penalități de întârziere în cuantum de 1000 lei pe zi de întârziere în executarea obligațiilor de la pct.1 de mai sus şi obligarea pârâșilor la plata cheltuielilor de judecată“.

 
Așa cum precizam în edițiile anterioare, pe parcursul procesului, Celik Onür Memiș a renunțat la daunele morale și materiale solicitate în cauză și a mai precizat că nu mai solicită penalități de întârziere de 1000 de lei/zi, ci de 200 de lei/zi de întârziere până la executarea obligațiilor.
 
Acțiunea sa a fost însă respinsă definitiv, prin decizia de acum a Curții de Apel Constanța.
 
Judecătorii de la Tribunal au arătat în hotărârea de respingere, menținută acum la Curte, că „prin notificarea nr. R122941/13.07.2020, Serviciul contracte din cadrul Direcţiei autorizare şi sprijin operatori economici a Primăriei Municipiului Constanţa i-a solicitat reclamantului să achite contravaloarea raportului de evaluare şi să completeze documentaţia de cumpărare“.
 
„Realizarea partajului voluntar“
 
În continuare, se arată în hotărâre că „prin adresa nr. 112832/24.07.2020, reclamantul a arătat că renunţă la cererea de vânzare prin negociere directă a cotei indivize de 100,34 mp din suprafaţa totală de 143 mp din acte şi 148 mp din măsurători reprezentând terenul situat în Constanţa (...) şi solicită declanşarea procedurilor administrative şi notariale pentru realizarea partajului voluntar în sensul atribuirii către reclamant a întregii suprafeţe de teren cu plata unei sulte, arătat în continuare că la pct. 3 din cererea sa anterioară a solicitat alternativ cu vânzarea prin negociere directă realizarea partajului voluntar“.
 
De asemenea, judecătorii au precizat că „prin H.C.L. nr. 293/31.08.2021, s-a aprobat metodologia de vânzare a bunurilor imobile proprietate privată a Municipiului Constanţa, conform căreia vânzarea acestor bunuri se face prin licitaţie publică, cu excepţiile prevăzute de lege şi cu respectarea dreptului de preemţiune“
 
„În cauza de faţă, reclamantul invocă refuzul considerat nejustificat al pârâţilor de a da curs cererii înregistrate la Primăria Municipiului Constanţa sub nr. 32542/17.02.2023 prin care acesta a solicitat îndeplinirea tuturor operaţiunilor administrative necesare ducerii la îndeplinire a H.C.L. nr. 220/30.06.2020“, au spus judecătorii.
 
Judecătorii au spus că „în analiza conduitei autorităţilor pârâte prezită relevanţă şi împrejurarea că prin adresa nr. 8131/07.04.2023 a fost solicitat un punct de vedere de la Instituţia Prefectului cu privire la modul de soluţionare a cererii reclamantului, această instituţie comunicând pârâtelor prin adresa nr. R56659/04.04.2023 că vânzarea directă nu este posibilă, nefiind reglementată de lege“.
 
„Caracterul abuziv reclamat nu poate fi reținut“
 
„Prin urmare, caracterul abuziv reclamat în legătură cu modul de soluţionare a solicitării reclamantului nu poate fi reţinut, autorităţile pârâte analizând şi soluţionând în mod corespunzător această solicitare“, conform Tribunalului Constanța.
 
„Pe de altă parte, aşa cum i s-a comunicat prin adresa nr. R32542/09.03.2023, reclamantul are posibilitatea să solicite ieşirea din indiviziune cu sultă cu privire la imobilul situat în Municipiul Constanţa (...) Prin urmare, refuzul reclamat în cauză nu apare ca fiind unul nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004, situaţie în care cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze apare ca fiind neîntemeiată“, conform judecătorilor de la Tribunal.
 
Decizia Tribunalului Constanța a fost confirmată acum, definitiv, de Curtea de Apel.
 
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Dosarul Retrocedărilor! Judecătorii explică de ce Giurgiucanu a pierdut procesul cu Municipiul Constanța pentru terenul din zona Cazino, Mamaia (MOTIVARE)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fiul fostului consilier județean PNL Baiazid Memiș, recurs contra Consiliului Local! La mijloc, un teren de pe strada Traian

30 Jan 2024 857

Fiul fostului consilier județean PNL, Baiazid Memiș cheamă din nou în judecată Consiliul Local și primarul municipiului Constanța

01 May 2023 1357

Fiul fostului consilier județean PNL, Baiazid Memiș rămâne deocamdată cu terenul de pe strada Traian!

20 Jul 2022 1670

Constanța Altfel pierde procese pe bandă rulantă. Era vizată vânzarea mai multor terenuri din zona Peninsulară. Magistrații de la Curtea de Apel Constanța și-au motivat decizia

11 Jan 2022 2643

Cer în instanță anularea unei hotărâri de CLM. Asociația Constanța Altfel continuă procesele cu fiul fostului consilier județean PNL Baiazid Memiș

16 Aug 2021 1858

Asociația Constanța Altfel cere în instanță anularea unei hotărâri de CLM. Un teren de 100 mp din Piața Ovidiu ar fi fost vândut ilicit

21 Nov 2020 2846