Ce studii şi profesii au consilierii locali ai comunei Aliman (document)

ZIUA de Constanţa vă prezintă componenţa consiliilor locale ale localităţilor din judeţ, constituite după alegerile din 5 iunie 2016, primarii şi secretarii primăriilor. Ce studii şi profesii au, din ce formaţiuni politice provin şi câte mandate au la activ cei care vor reprezenta cetăţenii din comunele şi oraşele constănţene în următorii patru ani puteţi afla citind o serie de materiale dedicate acestor aspecte inedite.

Consiliul Local al comunei Aliman este compus din zece membri. Primarul Nicola George, în vârstă de 50 de ani, este jurist şi membru PNL, ocupând în prealabil de două ori funcţia de consilier local, de viceprimar şi cu studii superioare încheiate. Viceprimarul comunei este Ionel Popa, şi el membru PNL.

În vârstă de 48 de ani, Ionel Popa este profesor, cu studii superioare încheiate şi cu experienţa de 5 mandate drept consilier local. Secretarul comunei este Viorel Crăciun, de 47 de ani, licenţiat în drept, deci cu studii superioare.
Din cei zece consilieri locali, opt se află la primul sau la al doilea mandat:
  • Gheorghiţă Sivriu, zidar, 47 de ani, primul mandat până în prezent, absolvent al şcolii profesionale, membru PNL;
  • Gheorghe Constantin, pescar, 40 de ani, primul mandat până în prezent, absolvent al şcolii gimnaziale, membru PNL;
  • Vasile Coman, agricultor, 55 de ani, primul mandat până în prezent, absolvent al şcolii profesionale, membru PNL;
  • Alexandru Zamfir, mecanic, 53 de ani, primul mandat până în prezent, absolvent al şcolii profesionale, membru PNL;
  • Stana Babacea, profesor, 65 de ani, două mandate până în prezent, studii medii, membru PNL;
  • Florentina Marin, lucrător comercial, 59 de ani, două mandate până în prezent, zece clase, membru PSD;
  • Adriana Minea, învăţător psiholog, 39 de ani, primul mandat până în prezent, studii superioare, membru PMP;
  • Dumitru Encică, şofer, 42 de ani, primul mandat până în prezent, absolvent al şcolii profesionale, membru PMP.
  • De asemenea, Consiliul Local al comunei Aliman are doi consilieri mai „experimentaţi”, precum:
  • Gheorghe Topalu, licenţiat în ştiinţe administrative, 50 de ani, şase mandate până în prezent - trei ca viceprimar, trei ca primar, membru PSD;
  • Valentin Sivriu, lucrător comercial, 48 de ani, patru mandate până în prezent - două ca viceprimar, două drept consilier local, zece clase, membru PSD.
Cel mai tânăr membru al consiliului este Adriana Minea, de 39 de ani, iar cel mai vârstnic este Stana Babacea, 65 de ani. Media de vârstă a celor zece consilieri este de 50 de ani.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

95% dintre candidații PSD la alegerile locale, validați! Care este situația la Constanța

21 Mar 2024 1183

Peste 95% dintre candidaţii la consilii judeţene şi primării de municipii reşedinţă de judeţ, validați de Consiliul Politic Naţional al PSD

21 Mar 2024 828

ZIUA LIVE. Politica e de genul feminin?

09 Mar 2023 1983

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea pentru modificarea şi completarea Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

27 Dec 2022 1185

Consiliul Județean Constanța ar putea derula proiecte de investiții în parteneriat cu UAT-urile din județ. Regulamentul a fost lansat în consultare (DOCUMENTE)

19 Sep 2022 1315

Autorităţile locale ar putea subvenţiona procedurile de sterilizare a câinilor de rasă comună cu stăpân sau a metişilor aflaţi pe raza unităţilor administrativ-teritoriale

12 Mar 2022 2538

Raport. Alocarea discreţionară de fonduri pentru autorităţile locale au atins maximul istoric al ultimilor 15 de ani

20 Oct 2021 1686

ZIUA LIVE. Vom avea un sezon estival aproape de normalitate?

05 Jul 2021 2276

Legea prin care Consiliul Local Constanța a primit în administrare o parte din Lacul Siutghiol, declarată neconstituțională

06 Oct 2020 2084

Alegeri locale 2020. Primarii aleși în judeţul Constanţa. Unde sunt alese femei-primar

01 Oct 2020 5264

#alegerilocale2020 Stelian Ion (USR) prezintă bilanțul ultimilor 20 de ani din Constanța

20 Sep 2020 1872

#alegerilocale2020 Calendarul alegerilor locale 2020. A început strângerea semnăturilor pentru candidații care vor să fie primari sau președinți de Consilii județene. Primii candidați

21 Jul 2020 2985

Candidaturile lui Vergil Chiţac şi Mihai Lupu ajung astăzi pe masa Biroului Permanent Naţional al PNL

09 Mar 2020 3396

Proiect de ordonanță pentru alegerea președinților de consilii județene

28 Jan 2020 1925

Constanța Alianța USR-Plus va prezenta candidații pentru locale la sfârșitul lunii februarie

23 Jan 2020 2917