Cu cine făcea Primăria Constanţa schimburi de terenuri în anul 2006 (document)

Printre firmele cu care Primăria Constanţa a făcut schimburi de terenuri în decursul timpului se numără și SC Agexcom International LTD SRL. Dispoziţia prin care Primăria a împuternicit un reprezentant al său să semneze contractul de schimb dintre cele două părţi datează din anul 2006. Vorbim, de fapt, despre două dispoziţii, prima dintre ele conţinând, așa cum reiese din cea de-a doua, date eronate.
Prin dispoziţia nr. 293/26.01.2006, primarul Radu Mazăre a dispus împuternicirea Fulviei Antonela Dinescu, consilier juridic la acea vreme, în Primăria Constanţa, în vederea semnării contractului de schimb de terenuri dintre administraţia locală și SC Agexcom International LTD SRL. Potrivit documentului amintit, societatea cu pricina ar fi trebuit să dea Primăriei un teren în suprafaţă de 1.197 mp, situat în Constanţa, pe aleea Hortensiei, zona bloc ME2A, în schimb urmând a primi un teren în suprafaţă de 718,20 mp, situat, de asemenea, în Constanţa, pe bulevardul Al. Lăpușneanu, în faţa blocului nr. 18. Potrivit datelor publicate pe www.vrajitorul.eu, în perioada 2007 - 2012, SC Agexcom International LTD SRL figura cu o ipotecă în valoare de 726.000 de lei, pe un teren de fix 718,20 mp.

Îndreptarea unei erori materiale

Două luni mai târziu, în martie, primarul Radu Mazăre semna o altă dispoziţie. Este vorba despre dispoziţia nr. 820 din martie 2006, care avea ca obiect îndreptarea unei erori materiale. Mai exact, se făcea precizarea că terenul în suprafaţă de 1.197 mp, pe care SC Agexcom International LTD SRL urma să îl dea Primăriei la schimb, nu este situat pe aleea Hortensiei, zona bloc ME2A, ci pe bulevardul Aurel Vlaicu nr. 282, lot 1. Trebuie să precizăm că la adresa bulevardul Aurel Vlaicu nr. 282 figurează și Penny Market.
Iată cu cine schimba Primăria terenuri în baza celor două dispoziţii de primar: vorbim despre SC Agexcom International LTD SRL, societate care figurează la Registrul Comerţului ca fiind înfiinţată în anul 1991, având sediul în București. Societatea are doi asociaţi, cu cote părţi egale, unul persoană juridică, respectiv Sisteme Internaţionale de Afaceri SA, și unul persoană fizică, respectiv Vlad Dragoș Alexandru Burchi Popescu, acesta din urmă mai apărând ca asociat și administrator în SC Agexcom Development Group SRL și în SC Agexcom Development LTD SRL.

Lanţul afacerilor

În ceea ce privește SC Sisteme Internaţionale de Afaceri SA, aceasta are ca asociaţi o societate înregistrată în Cipru, respectiv Masterjob Limited, și un asociat persoană fizică, Valentin Gheorghe Ionescu, acesta din urmă fiind cunoscut ca partener de afaceri și apropiat al echipei Mazăre - Constantinescu - Strutinsky.
Despre Sisteme Internaţionale de Afaceri se mai știe că este concesionarul Portului Turistic Tomis, iar Ionescu figurează ca inculpat în Dosarul Retrocedărilor, prin firma sa, Habitat şi Ambient SA, la capitolul cesionari cumpărători de drepturi succesorale, „pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie“.
De-a lungul timpului, Ionescu a reprezentat direct şi indirect următoarele societăţi apropiate primarului Radu Ştefan Mazăre şi preşedintelui Nicuşor Constantinescu: SC Sisteme Internaţionale de Afaceri SA, Compania de Tutun şi Ziare SA, SC Habitat şi Ambient SA, Sc Rezident Com SA, SC Templum Plus SRL, SC Autorenco SA, Compania de Servicii şi Consultanţă SA, SC Millenium Global Development SA, SC Tomis Marina Management SRL.
Potrivit acelorași date de la Registrul Comerţului, SC Sisteme Internaţionale de Afaceri SA mai apare ca asociat în SC Arora Construct Invest SRL, SC Autorenco SA, SC Black Dor Fish SRL și SC Est Capital D.V. SRL.
Revenind la SC Agexcom International LTD SRL, la sfârșitul anului 2013, societatea declara o cifră de afaceri de 557.939 de lei, un profit net de 112.576 de lei și niciun salariat. La sfârșitul anului 2005, societatea declarase o cifră de afaceri de 152.558 de lei, un profit net de 1.915 lei și trei salariaţi, în timp ce un an mai târziu, respectiv la sfârșitul lui 2006, aceeași societate declarase o cifră de afaceri de 351.057 de lei, un profit net de 12.112 lei și un singur salariat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Averea și interesele lui Gheorghe Măndilă, consilier personal al primarului Vergil Chițac și președinte la OMD Mamaia - Constanța (DOCUMENTE)

03 Oct 2023 1487

Declarație de avere Elena Economu, șef tură la DRDP Constanța, nu deține bunuri. Soțul, în schimb, este asociat într-o firmă din Mangalia (DOCUMENTE)

28 Jul 2022 2139

Proiect OUG Modificări importanet pentru deținătorii de terenuri agricole. Ce impozit va crește semnificativ

14 Jul 2022 1701

Cimitirul din Năvodari va fi extins. Primăria va realiza un PUZ pentru a expropria proprietarii de terenuri

15 Dec 2021 2124

Declaraţii de avere Dan Sorin Bandacu, consilier în cadrul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, fără case și terenuri (document)

14 Sep 2021 1731

Ședință ordinară la CN Administrația Porturilor Maritime Constanța. Ordinea de zi, suplimentată

29 Jul 2021 1533

Ședință AGA la CN Administrația Porturilor Maritime Constanța. Se face un schimb de terenuri cu Ministerul Finanțelor

14 Jul 2021 1770

Declarație de avere – Ileana Andrei, comisar la Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Constanța

05 Apr 2021 2893

Iulian Tudorache, primarul ales al comunei Crucea, declarație de avere

22 Oct 2020 5873

Declarație de avere – Cristina Secuiu, consilier superior la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța (document)

09 Jul 2020 1809

Declarație de avere – Daniel Verman, consilier superior la Direcția de Sănătate Publică Constanța (document)

04 Jun 2020 3740

Declarație de avere - Cătălin Gabriel Gheorghiu, auditor principal la Autoritatea Navală Română (documente)

12 Mar 2020 3292

Monument dedicat Zilei Dobrogei în Constanța. Unde va fi amplasat și cine solicită realizarea unui schimb de terenuri în acest scop (document)

22 Nov 2019 4629

Schimb de terenuri! SRI încearcă să anuleze în instanţă o hotărâre a Consiliului Local Constanţa din 2000

03 Sep 2019 3668

Primarul din Eforie, Robert Serban, si-a marit leafa de fix 12 ori, dar taxeaza in schimb copiii de la creșă!

19 Apr 2019 35148