Investiţia autorităţilor locale a primit botezul de la IPS Teodosie Debarcaderul din Ovidiu a găzduit prima slujbă de Bobotează

În oraşul Ovidiu ieri s-a început o nouă tradiţie: cea a sfinţirii apelor de Bobotează. Pentru a binecuvânta proiectul recent finalizat de primăria oraşului Ovidiu - debarcaderul de pe malul lacului Siutghiol - Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului s-a îndreptat către Ovidiu de îndată ce a finalizat prcesiunea de pe faleza din Constanţa. Astfel ieri, de la ora 15.00, la debarcaderul din Ovidiu, situat pe Strada Primaverii a avut loc slujba de Sfinţire a Apelor, specifică Bobotezei. Sute de oameni din oraş au luat parte la acest prim eveniment organizat de primăria şi Consiliul Local Ovidiu. Desigur, prima dată preoţii au binecuvântat investiţia realizată aici, debarcaderul, care va deservi de acum înainte o mulţime de oameni.

Pentru prima data, slujba a fost oficiată pe malul Lacului Siutghiol, de către Inaltpreasfinția Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, insotit de un sobor de preoti si diaconi. Înaltul prelat al Tomisului a aruncat Sfânta Cruce în apa rece a lacului Siutghiol iar mai mulţi înotători curajoşi s-au aruncat pentru a o recupera. Cei care s-au incumetat să înfrunte frigul şi apele reci, vor avea, conform tradiţiei, un an binecuvantat, cu spor în casă şi în activitate. Primarul oraşului Ovidiu George Scupra, a ţinut de asemenea să le ureze celor prezenţi să aibă parte de un an binecuvântat şi prosper.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cu acordul Municipalității Un imobil de pe strada Pescăruș din Constanța va fi supraetajat, altul – transformat în parcare de Imobiliaria Tomis SRL

03 May 2024 821

LIVE TEXT+VIDEO Ovidiu Cupșa își depune candidatura la Primăria Constanța din partea AUR-„Este o zi în care începe o nouă eră pentru Constanța”

29 Apr 2024 722

Primăria Ovidiu, județul Constanța oferă spre concesionare teren pentru un drum colector

22 Apr 2024 697

Investiția s-a ridicat la 1,5 milioane de euro Grădinița Zig-Zag din Ovidiu, județul Constanța, modernizată prin programul România Eficientă (GALERIE + VIDEO)

22 Apr 2024 720

Licitații publice Paza bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța vor fi asigurate și anul acesta de firmele fostului polițist și detectiv particular, Brotac (DOCUMENT)

20 Apr 2024 972

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 991

Licitații Primăria Constanța Arasound SRL va asigura serviciile de sunet pentru evenimentele muzicale care vor avea loc în Piața Ovidiu în perioada 4 -6 mai! (DOCUMENT)

11 Apr 2024 625

Evenimente anunțate în minivacanța de 1 Mai și Paște în Constanța

07 Apr 2024 2088

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3708

Achiziții Constanța Primăria Ovidiu cumpără laptopuri și multifuncționale. Iată suma cheltuită

01 Apr 2024 482

Licitații Constanța Școala Gimnazială din satul Culmea, reabilitată de Leader Construct SRL. Primăria Ovidiu va achita peste 3 milioane de lei (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 603

Cumpărări directe Constanța Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada" a semnat cu Art By Fuego SRL. Contract, în valoare de 20.000 de lei (DOCUMENT)

29 Mar 2024 672

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1167

Teren de aproximativ 4.000 mp scos la licitație de Primăria Cernavodă, județul Constanța

28 Mar 2024 593

Cumpărări directe Constanța Tecrad Inginerie SRL asigură dirigenția de șantier pentru lucrările de la Școala Gimnazială nr. 3 Culmea, din Ovidiu (DOCUMENT)

26 Mar 2024 649