Liberalii strâmbă din nas - „Ni s-a spus să plecăm de la ce avem acum" Ultima ofertă pentru liberali de la PSD-ul lui Mazăre - „Trei posturi eligibile de consilieri şi un city manager"

PNL_consilieri_Ovidiu_Cupsa.jpgUSL are un protocol. Şi ce dacă?! Liberalii constănţeni n-au decât să primească ce li se oferă sau să primească ce va rămâne după ce se va trage linie! În timp ce Ovidiu Cupşa şi Septimiu Bourceanu încă mai visează la o funcţie de viceprimar, cum scrie la protocol, în întâlnirile care au loc în cadrul USL Constanţa, liberalilor li s-a transmis destul de ferm că trebuie să plece de la ce au şi în prezent. Adică de la trei consilieri, funcţii deţinute în acest mandat de Victor Manea (n.r. deţine şi funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale), Ovidiu Cupşa şi Constantin Matei.

„Ni s-a spus să plecăm de la ce avem. Dar ei pot să spună orice!"

pnl_consilieri_Victor_Manea.jpgLiderul organizaţiei municipale, Victor Manea, recunoaşte că în cadrul uneia dintre întâlnirile care au avut loc cu partenerii de la PSD a avut loc o discuţie de principiu prin care liberalilor li s-a sugerat să accepte ca în alegerile locale din 2012 să „plece" de la ce au în prezent. În plus, s-a pus în discuţie oferirea unui post de city manager, în compensare pentru postul de viceprimar care există în protocol, dar pe care PSD nu-l poate oferi la Constanţa sub nicio formă. „Ei pot să spună ce vor, putem să acceptăm, dar avem şi varianta să n-o facem. Eu, în calitate de preşedinte de organizaţie, nu voi candida tocmai pentru a le lăsa mai mult spaţiu de desfăşurare colegilor care vor să intre în Consiliul Local", a precizat Victor Manea.

De altfel, Manea nu este pentru prima dată când face un pas în spate în contextul alegerilor locale din acest an, acesta precizând şi cu alte ocazii: „Eu vreau să fiu primar, dar locul este ocupat!"

Ovidiu Cupşa, Septimiu Bourceanu şi mai nou Stere Babu vizează mandate de consilier din partea PNL. Lista propunerilor rămâne deocamdată deschisă până la jumătatea lunii martie.

Făgădău şi Stan, viceprimari şi din 2012

Organizaţia municipală a PSD şi-a reafirmat susţinerea pentru actualii viceprimari, Decebal Fădăgău şi Gabriel Stan, şi pentru mandatul 2012 - 2016, evident în cazul în care USL va câştiga alegerile locale.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii companiei Șantierul Naval 2 Mai SA, convocați la AGA! Se discută acordul-cadru pentru serviciile juridice

08 May 2024 874

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 949

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 456

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 562

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 440

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 428

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 448

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 520

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 581

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 602

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 604

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 469

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 408

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 591

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 750