Moment emoţionat la Ziua Armatei României în Cernavodă Grupările de militari au defilat pe acordurile Fanfarei de copii Axiopolis

Primăria Oraşului şi Consiliul Local Cernavodă au organizat ieri un ceremonial militar şi religios pentru marcarea „Zilei Armatei României”, care a aniversat 69 de ani de la Victoria finală, din 25 octombrie 1944, pentru eliberarea Transilvaniei de Nord de sub ocupaţia horthystă.

Evenimentul s-a desfăşurat la monumentul din Parcul Central al oraşului, la care au participat oficialităţi locale, reprezentanţi ai administraţiei locale, ai formaţiunilor politice, ai unităţilor militare, cadre în rezervă, dar şi veterani de război.

Ion Darie, în vârstă de 87 de ani, unul dintre supravieţuitorii celui de-al Doilea Război Mondial, a împărtăşit şi în acest an celor prezenţi experienţele trăite pe front. În faţa zecilor de cetăţeni adunaţi în centrul oraşului, dar şi a grupurilor de militari, viceprimarul Suliman Ecrem a adus un omagiu eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă, în cinstea cărora a fost intonat Imnul de Stat şi s-a oficiat un ceremonial religios de către un sobor de preoţi. Tot în memoria ostaşilor au fost depuse coroane de flori atât de către autorităţi, militari, partide politice, cât şi de agenţii economici, printre care şi CNE Cernavodă, din partea Centralei fiind prezent la manifestări chiar directorul general, Ionel Bucur. De la ceremonial nu au lipsit nici elevii, care la rândul lor au depus flori la monumentul închinat eroilor.

Momentul cheie al evenimentului l-a constituit defilarea grupărilor de militari ai Jandarmeriei Cernavodă, ai ISU Cernavodă şi ai Unităţii Militare 02034, pe acordurile Fanfarei de copii Axiopolis.  
„La noi este o sărbătoare tradiţională. În fiecare an cinstim acest moment şi, aşa puţini câţi sunt, avem militarii noştri în zonă, la depozitul militar de la Hinog şi la apărarea Centralei. De asemenea, sunt alături de noi jandarmii, pompierii şi marinarii”, a declarat, vineri, la finalul evenimentului, primarul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Drapelul de Luptă al Diviziei 2 Infanterie „Getica” și cel al Statului Major al Forțelor Terestre, decorate cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române

24 Jan 2024 664

MApNCrăciunul se sărbătorește în marea familie a Armatei României

20 Dec 2023 601

Ziua Armatei României la Vivo Mall Constanța! Vizitatorii au fost informați despre pașii de urmat în alegerea carierei militare (GALERIE FOTO)

28 Oct 2023 849

Brigada 9 Mecanizată Mărășești organizează Ziua Armei României la Vivo Mall Constanța

26 Oct 2023 805

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța Cine a urcat pe podium la Crosul „Gaudeamus”, de la Mamaia (GALERIE FOTO)

25 Oct 2023 1013

Nicolae Ciucă, de Ziua Armatei „România este astăzi respectată şi apreciată inclusiv pentru eficienţa şi determinarea armatei“ (VIDEO)

25 Oct 2023 944

MAIMesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Armatei României

25 Oct 2023 489

Klaus Iohannis, de Ziua Armatei- „Naţiunea se bazează pe curajul şi devotamentul dumneavoastră, pentru garantarea securităţii naţionale“

25 Oct 2023 710

Știri Constanța azi UPDATE. Forțele Navale Române organizează o ceremonie militară și religioasă cu prilejul Zilei Armatei Române (FOTO+VIDEO)

25 Oct 2023 1346

Ziua Armatei României, sărbătorită și la Constanța de Forțele Navale Române

24 Oct 2023 873

Forțele Navale Române Ziua Armatei României, sărbătorită de Forțele Navale Române

24 Oct 2023 555

Ziua Armatei României, sărbătorită printr-o serie de manifestări. Programul evenimentelor

20 Oct 2023 837

MApN Ziua Armatei României

20 Oct 2023 822

Evenimentul „Ziua Armatei României în școli“ continuă la Constanța! (GALERIE FOTO)

17 Oct 2023 883

MApN Ziua Armatei României, marcată în școli

11 Oct 2023 1039