Observaţiile se depun la APM Proiectul „Construire 24 platforme biciclete, amplasate în Constanţa şi Mamaia“, la mâna constănţenilor

Proiectul pentru înfiinţarea unei piste pentru biciclete, lansat încă din 2013 de Primăria Constanţa, în parteneriat cu oraşul Balcic din Bulgaria, pare să prindă contur. Vorbim despre proiectul «Black Sea Bike - diversification of the tourism services in Constanta Balchik cross border region by bike - BSB», care face parte din Programul de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007 - 2013.
 
În acest sens, autoritatea publică locală anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Actualizare proiect aprobat conform AC 1760/09.10.2013 - Construire 24 platforme biciclete“, care va fi implementat în municipiul Constanţa şi în staţiunea Mamaia. Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Constanţa, zilnic, între orele 9.00 şi 13.00, şi la sediul Primăriei Constanţa, între orele 9.00 şi 13.00, în zilele de luni şi vineri. Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Constanţa.
Reamintim că Municipiul Constanţa a obţinut, pe data de 3 august, Certificatul de Urbanism nr. 2483 pentru actualizarea proiectului aprobat conform Autorizaţiei de Construire nr. 1760/09.10.2013 - „Construire 24 de platforme pentru biciclete“. Mai exact, este vorba despre modificarea zonelor unde trebuie amplasate platformele pentru biciclete. Se aduc mici ajustări proiectului, în vederea autorizărilor. Perioada de implementare a proiectului este de 18 luni, iar beneficiarul finanţării nerambursabile este Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Constanţa, în parteneriat cu oraşul Balcic, Bulgaria.

Proiect de peste 1,4 milioane de euro

Pentru implementarea reţelei de biciclete, vor fi amplasate rastele automatizate de biciclete în punctele de interes turistic din municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia. Fiecare rastel va avea un centru de comandă de la care se vor efectua autentificarea automată a utilizatorilor şi alocarea unei biciclete (pe bază de cartelă de acces la sistem). Au fost stabilite următoarele locuri de instalare a staţiilor: promenadă lângă Biserica Greacă; zona străzii Remus Opreanu, vizavi de Comandamentul Marinei; zona Poarta 1 - Scări Termele Romane; intersecţia străzilor Mircea cel Bătrân cu strada Ştefan cel Mare; bulevardul Ferdinand - în faţa Mozaicului, lângă Parcul Arheologic; Sala Sportului - intrare parc; bulevardul Mamaia - intrare restaurant Capitol; zona parcului Tomis II - Victoria; bulevardul Tomis - bulevardul Al. Lăpuşneanu, zona ceas; City Parc Mall - aleea Heracleea; Parc Tăbăcărie - intrare parc, zona CCINA; strada Cişmelei/strada Dispensarului; zona de acces Campus, în spatele restaurantului Portofino; în parc, vizavi de hotel Oxford; zona hotelului Perla; zona hotelului Meridian - hotel Doina; zona hotelului Ovidiu; zona Castel; zona hotelului laki; zona hotelului Central; zona restaurantului Dorna; bulevardul Mamaia - cap linie autobuz (zona Pescărie), pe trotuar; zona Delfinariu - complex comercial.

Proiectul are o valoare totală de 1.498.533,24 de euro, iar cofinanţarea din partea Municipiului Constanţa este de 32.668,03 euro.

Citeşte şi

După „urecheala“ primită săptămâna trecută: Primăria Constanţa face primii paşi pentru realizarea pistelor de biciclete?

 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Contestația pe legea electorală, respinsă și în apel Feliciei Ovanesian poate candida!

02 May 2024 312

PNL Constanța decide săptămâna viitoare cine îl înlocuiește pe Daniel Gigi Tatu în Consiliul Local Municipal Constanța!

02 May 2024 254

Primăria Constanța și-a dat acordul Costea Halep, unchiul tenismenei Simona Halep, construiește un bloc de opt etaje în zona Butoaie din Mamaia

02 May 2024 470

Licitații Constanța Cazinoul din Constanța, la un pas de renaștere! Aedificia Carpați, compania ce restaurează monumentul, se va ocupa și de lucrările exterioare (DOCUMENT)

01 May 2024 498

Licitații Constanța Primăria Adamclisi a atribuit un contract de peste 800.000 de lei către două firme din București și Ploiești. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

01 May 2024 444

Cumpărare Directă Primăria comunei Bărăganu, județul Constanța achiziționează echipament TIC pentru Școala Gimnazială „Emil Gârleanu” (DOCUMENT)

01 May 2024 432

Primăria Constanța a scos la licitație lucrările de reabilitare energetică a clădirii liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida”

01 May 2024 315

Kirvad Tour SRL va investi într-un imobil de două etaje, cu destinația servicii, comerț, sediu administrativ și showroom în Constanța

01 May 2024 356

Dosarul Marcon Star SRL vs. primarul municipiului Constanța, suspendat de judecători. Vezi de ce

01 May 2024 350

Programul Primăriei Constanța în perioada 1-6 mai 2024

30 Apr 2024 613

Agenția pentru Protecția Mediului Constanța susține că nu este necesară evaluarea impactului de mediu, pentru „Pasaj rutier denivelat la intersecția Bulevardului Tomis cu Bulevardul Aurel Vlaicu”

30 Apr 2024 572

Licitații publice O companie din Cluj Napoca furnizează stegulețe personalizate pentru primăria Constanța (DOCUMENT)

30 Apr 2024 364

Fiul unui fost consilier județean PNL, proces cu Primarul Municipiului Constanța, pentru un teren de pe strada Traian! Decizia Curții de Apel (MINUTA)

30 Apr 2024 622

Licitații Constanța Școala Gimnazială nr. 1 din Chirnogeni va fi dotată cu echipamente digitale și mobilier. Investiție de aproximativ un milion de lei (DOCUMENT)

30 Apr 2024 416

Primăria Constanța Lucrările de reabilitare a spațiilor dintre blocuri sunt în toi (Galerie FOTO)

30 Apr 2024 486