Primăria Constanţa prospectează piaţa coşurilor de gunoi stradale

Odată cu implementarea unor proiecte, Primăria Constanţa a schimbat, în unele zone, şi coşurile de gunoi stradale. Și totuşi, indiferent de modelul pentru care a optat municipalitatea, se pare că cetăţenii fie nu le văd, fie le găsesc deja pline, ceea ce generează o imagine de ansamblu dezolantă a urbei. Probabil pentru a încerca să determine cetăţenii să nu mai arunce gunoaiele pe unde apucă, municipalitatea intenţionează să achiziţioneze şi să monteze noi coşuri de gunoi stradale.
 
O dovadă în acest sens este anunţul postat pe site-ul Primăriei Constanţa potrivit căruia „se solicită opinia furnizorilor cu privire la soluţie tehnică, schiţă şi preş pentru coş gunoi stradal“, diverse modele pentru străzi, staţii, intersecţii şi parcuri. În funcţie de „destinaţie“, acestea ar urma să aibă două pubele de gunoi, scrumiere rabatabile sau ar putea fi cilindrice, din metal, cu ornamente din lemn.
 
Agenţii economici dornici să facă oferte şi, eventual, să obţină un contract cu Primăria Constanţa vor putea trimite propunerile până pe 23 septembrie, la ora 16.00, pe mail. În funcţie de schiţele şi preţurile avansate, reprezentanţii administraţiei publice locale vor decide cui vor încredinţa contractul ce va viza furnizarea şi montarea coşurilor de gunoi stradale în municipiul Constanţa şi…, poate, şi în staţiunea Mamaia.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

bindea andra

16 Sep, 2016 18:37

O initiativa foarte buna, intrucat erau destule zone unde nu gaseai un cos de gunoi pe distante mari. Important este sa fie destul de solide sa reziste un timp indelungat. La o simpla cautare pe net se gasesc destul de multe firme care comercializeaza modele diferite de cosuri de gunoi stradale: http://www.cosuri-pubele.ro/cosuri-gunoi-exterior/cosuri-gunoi-stradale.html sau http://www.consumabile-igiena.ro/produse/34_105,DEPOZITARE-DESEURI-COSURI-GUNOI-EXTERIOR.html.

ionica

16 Sep, 2016 09:05

La cat mai multe " prospectiuni " prin piete pentru alte si alte cosuri de gunoi ! Pana cand alesii locali nu vor monta camere de luat vederi prin tot orasul ,Constanta va ramane raiul hotilor si al infractiunilor de tot felul.De fapt daca ar fi supraveghere de acest fel ,de unde prilej de alte afaceri ale functionarilor ( "prospectiuni" ,licitatii,contestatii ,etc.).

Articole asemanatoare

Licitații publice Real Data Solutions SRL furnizează servicii de mentenanță pentru Primăria Constanța (DOCUMENT)

29 Apr 2024 77

Un imobil de pe strada Arhiepiscopiei din Constanța crește pe verticală. Datatur SRL a obținut un act de urbanism de la Minicipalitate

29 Apr 2024 105

Licitații Constanța Unitățile școlare din Tuzla vor fi dotate, prin Planul National de Redresare și Reziliență, cu mobilier școlar și echipamente digitale (DOCUMENTE)

29 Apr 2024 94

Cumpărări directe Constanța Studiu de fezabilitate pentru construire și dotare bază sportivă la Corbu (DOCUMENT)

29 Apr 2024 120

Parohia Izvorul Tămăduirii Cerchezu, apel în procesul cu Primăria Cerchezu! Biserica trebuie să achite peste 10.000 de lei primăriei

29 Apr 2024 101

Primăria Techirghiol, județul Constanța, investește aproape 11 milioane de lei pentru reabilitarea și modernizarea a 11 străzi din oraș (DOCUMENT)

29 Apr 2024 90

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța - “Drepturile constănțenilor nu au culoare politică“! (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 253

Hală, pe strada Celulozei din Constanța. Moc Fabrication SRL are acordul Municipalității

29 Apr 2024 255

Cumpărări directe Constanța Imobilele din Cernavodă, evaluate de Topcadex SRL. Primaria Cernavoda va scoate din conturi peste 120.000 de lei (DOCUMENT)

29 Apr 2024 244

Primăria Constanța Activități speciale de sărbători, la Căminul pentru Persoane Vârstnice (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 225

Primăria Cumpăna, Județul Constanța Peste 300 de vârstnici și persoane cu dizabilități vor primi de Paște produse alimentare

29 Apr 2024 210

LIVE TEXT+VIDEO Mohammad Murad își depune candidatura la CJ Constanța din partea AUR-„ Avem nevoie de o schimbare, iar eu sunt un om de valoare”

29 Apr 2024 436

LIVE TEXT+VIDEO Gihan Eserghep își depune candidatura la Primăria Constanța din partea PUSL - „Vom readuce Constanta acolo unde îi este locul!”

29 Apr 2024 359

LIVE TEXT+VIDEO Ovidiu Cupșa își depune candidatura la Primăria Constanța din partea AUR-„Este o zi în care începe o nouă eră pentru Constanța”

29 Apr 2024 452

Licitații Constanța Kriskon SRL, contract de peste 400.000 de euro cu Primăria Comana pentru lucrările de la Școala Generală „Negip Hagi Fazal“, din satul Tătaru (DOCUMENT)

29 Apr 2024 288