Un brad înalt de peste 15 metri va fi împodobit astăzi la Hârşova

harsova.jpgOraşul Hârşova a îmbrăcat haine de sărbătoare. Nu numai în centrul localităţii, ci şi pe străzile principale, au fost aprinse luminiţele de sărbători. Astăzi, un brad de peste 15 metri înălţime va fi împodobit în centrul Hârşovei. O feerie de lumină şi culoare va cuprinde localitatea în care cât de curând va poposi Moş Crăciun, care va aduce dulciuri şi jucării celor 2.200 de copii.

harsova1.jpgMoş Crăciun le va face o surpriză copiilor şi prin mijlocirea primarului Tudorel Nădrag şi a unităţilor de învăţământ, care vor organiza de Crăciun spectacole la Casa de Cultură sau în incinta şcolilor, festivităţi la care va fi prezent pe cât posibil şi primarul. „Am disponibilizat sume de bani pentru unităţile de învăţământ şcolare şi preşcolare. Conducerea şcolilor va acorda copiilor cadouri constând în dulciuri. Ne-am îngrijit să avem şi combustibil. Pentru unităţile şcolare ne-am asigurat necesarul de combustibil până la sfârşitul lunii ianuarie 2013, iar pentru spital avem combustibil până la sfârşitul acestei luni, urmând ca în zilele următoare să repartizăm noi fonduri pentru a putea asigura combustibil pentru spital şi-n luna ianuarie", a declarat primarul oraşului Hârşova, Tudorel Nădrag. Şeful autorităţii locale a precizat că în spitalul nou a reuşit reabilitarea sistemului de încălzire şi se furnizează căldură de o lună de zile, în spitalul vechi urmând ca în zilele următoare să finalizeze lucrările de renovare a sistemului de încălzire pentru a furniza şi aici căldură.

La trecerea dintre ani un singur lucru este precis, a subliniat primarul Tudorel Nădrag, cerul va fi cuprins de un spectaculos foc de artificii.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prefectul Județului Constanța reclamă primarul orașului Navodari și Black Pearl Construct SRL. Stadiul dosarului

03 May 2024 324

Primăria Constanța și Administrația Porturilor „duc“ Portul Tomis la Curtea Supremă, în procesul cu Tomis Marina Management!

03 May 2024 298

Istoria Dobrogei Povestea de dragoste a unui primar al Constanței - Cristea Georgescu

03 May 2024 622

În județul Constanța Sportiva Ana Andreea Beatrice va deveni cetățean de onoare al Mangaliei

03 May 2024 328

Alegeri Locale Constanța 2024 Contestația lui Adrian Zamosteanu, admisă. Poate candida pentru funcția de primar la Mangalia

02 May 2024 379

Judecătorii explică de ce a pierdut Primarul Constanței procesul pe locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități (MOTIVARE)

01 May 2024 610

Primăria Constanța cumpără hrană pentru pentru câinii fără stăpân din adăpostul municipalității

01 May 2024 334

Candidaturi pentru funcția de primar și pentru Consiliul Local Constanța, respinse la Biroul Electoral de Circumscripție Constanța

01 May 2024 960

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 377

Primăria Constanța anunță un nou pas pentru construirea garajului de autobuze

30 Apr 2024 382

Lumea marinarilor Un primar solidar cu Forțele Navale. Vasile Berariu, Boroaia, Omul Anului

29 Apr 2024 840

Corina Antonela Cristian, candidatul AUR la Primăria Bărăganu, obligată de instanță să-i achite Magdalenei Neague, actualul primar, 3.000 de lei

29 Apr 2024 611

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța - “Drepturile constănțenilor nu au culoare politică“! (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 594

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1283

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1561