Consilierul Griguţă a câştigat procesul cu ANI

Ioan Griguţă, consilierul local PDL din Mangalia acuzat de incompatibilitate de inspectorii de integritate, a câştigat procesul intentat la Curtea de Apel Constanţa Agenţiei Naţionale de Integritate.

Completul 23 Fond al Secţiei contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel, prezidat de magistratul Adriana Gherasim, i-a dat dreptate politicianului din Mangalia. Decizia a fost pronunţată de judecătorii constănţeni în dosarul cu numărul 436/36/2011 al instanţei, înregistrat pe rolul secţiei la data de 18 aprilie 2011. În procesul cu pricina, consilierul local a fost reclamantul, în timp ce pârât a fost Agenţia Naţională de Integritate - Inspecţia de Integritate. După două amânări, solicitate de reclamant fie pentru a-şi angaja avocat, fie pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea formulată de reprezentanţii ANI, judecătorii au amânat pronunţarea asupra acţiunii lui Griguţă pentru data de 11 iulie. La momentul respectiv, prin hotărârea cu numărul 238/CA/11.07.2011, completul prezidat de judecătorul Adriana Gherasim a decis să admită acţiunea reclamantului şi să dispună anularea raportului de evaluare. Hotărârea Curţii de Apel poate fi atacată în recurs, acesta urmând să se judece la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Consilierul local Ioan Griguţă a fost declarat incompatibil de reprezentanţii ANI, pe motiv că, în afară de a fi consilier local, se număra şi printre membrii conducerii Şantierului Naval 2 Mai SA. De la bun început, politicianul a declarat că nu se afla în stare de incompatibilitate şi a menţionat că se va adresa instanţei de judecată.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizii importante ale Șantierului Naval 2 Mai SA Mangalia, la ultima ședință

05 Oct 2020 2476

Ioan Griguță, revocat din funcția de reprezentant al Șantierului Naval 2 Mai SA Mangalia din AGOA Damen Mangalia

05 Sep 2020 2115

Schimbări importante Daewoo Mangalia Heavy Industries devine oficial Damen Shipyards Mangalia SA

17 Dec 2018 5617

Modificări în conducerea şantierului Damen din Mangalia. Cine se află la cârma societăţii

27 Nov 2018 3603

Ce valoare au dividendele pentru anul 2016 la Şantierul Naval 2 Mai S.A. Mangalia

24 May 2017 2061

Schimbare de administrator la Șantierul Naval 2 Mai SA Mangalia

11 Nov 2016 5911