Ministrul Mitrea va inaugura podul din Km 4-5

Cu o intarziere de aproape jumatate de an

Ministrul Transporturilor, Locuintei si Turismului, Miron Tudor Mitrea, efectueaza astazi o vizita de lucru in municipiul Constanta, care va culmina cu o intalnire pe linie de partid cu Delegatia Permanenta a PSD. Programul ministrului, care pentru a doua oara soseste la Constanta cu sprijinul serviciilor cailor ferate, va debuta cu inmanarea cheilor in cadrul programului ANL la blocurile C51 din cartierul Ciresica si la blocul de pe strada Brizei nr.1 din cartierul Faleza Sud. Periplul va continua cu o escala la Cazino, unde va inaugura expozitia cu vanzare pentru credit ipotecar, pentru locuintele care se vor construi in cartierul Theodor Palady din zona Palazu Mare. In jurul pranzului, ministrul Cabinetului Nastase va fi prezent la ceremonia de instalare a noului subprefect al judetului, Nicolae Moga, urmand ca apoi Miron Mitrea sa inaugureze, impreuna cu edilul Radu Mazare, podul din Km 4-5, lucrare a carei inaugurare s-a tot amanat din vara acestui an. Delegatia oficiala se va deplasa apoi in localitatea Cumpana, unde ministrul va vizita cladirea salii de sport, investitie in cadrul programului guvernamental de constructie si reabilitare salilor de sport. Constructia salii de sport, a carei valoare atinge cinci miliarde lei, este cea mai avansata, inaugurarea salii urmand sa aiba loc pana la sfarsitul acestui an.

Intalnirea ministrului cu subalternii sai pe linie politica va avea loc la sediul de la "Astoria", unde, in finalul vizitei, se va desfasura si o conferinta de presa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Școala Gimnazială nr. 6 „Nicolae Titulescu" din Constanța închiriază teren de sport (DOCUMENT)

19 May 2024 305

Proiectul „Caravana Redescoperă Oina“ continuă la Constanța cu ediția a doua (GALERIE FOTO)

19 May 2024 279

Padel Club Constanța SRL și-a deschis punct de lucru în stațiunea Mamaia

19 May 2024 319

Licitații publice O firmă din Ghindărești repară terenurile de sport amplasate pe domeniul public al municipiului Constanța (DOCUMENT)

18 May 2024 546

Zilele Constanței 2024 Multă mișcare, distracție, concursuri și premii la CSM Sport Corner (GALERIE FOTO)

18 May 2024 518

Constanța Emoționant! Prima promoție a Liceului nr. 5 (Decebal), întâlnirea de 50 de ani de la absolvire. Cunoscuți oameni de sport în acea generație (GALERIE FOTO)

17 May 2024 2040

De Zilele Constanței 2024, iubitorii de mișcare și distracție sunt invitați din nou la CSM Sport Corner

17 May 2024 576

Constanța Doliu în sport. Culturistul Costel Căileanu, mort în gravul accident rutier dintre Năvodari și Corbu. Campionul avea doar 54 de ani! (GALERIE FOTO)

16 May 2024 6938

Editorial Simona Halep. Dragostea sa pentru tenis e prea mare pentru a fi înfrântă de ceva

15 May 2024 689

Școala Gimnazială nr.29 „Mihai Viteazul“ Constanța reabilitează fațada sălii de sport (DOCUMENT)

14 May 2024 543

Cumpăna, județul Constanța, gazda Olimpiada Națională a Sportului Școlar - faza Națională la Handbal gimnaziu băieți și-a desemnat câștigătorii! (FOTO)

12 May 2024 671

Ministerul Apărării repară cazarma 2749 Mangalia! Se va realiza, printre altele, o spălătorie auto tip self service și o parcare (DOCUMENT)

11 May 2024 632

Achiziții Constanța Primăria Mangalia a cumpărat dotări pentru bazinele de înot din cadrul proiectului „Înființare Bază Sportivă și reabilitare infrastructură rutieră” (DOCUMENTE)

08 May 2024 618

Comuna Castelu anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru amenajare parc și teren de sport

08 May 2024 929

Cine va ridica autovehiculele abandonate din municipiul Mangalia? (DOCUMENT)

07 May 2024 587