Ultima solutie, comisia antisaracie

Dupa ce, zilele trecute, Prefectura judetului Constanta a fost pichetata de un grup de rromi, familii defavorizate, reprezentantul Guvernului in teritoriu a cerut reactivarea la nivelul judetului a Comisiei antisaracie. In opinia prefectului, vor trebui monitorizate in cadrul acestei comisii proiectul de reforma administrativa a sistemului national de asistenta sociala, stadiul infiintarii si functionarii unitatilor de asistenta medico-sociala si stadiul realizarii masurilor privind prevenirea si combaterea marginalizarii sociale. De asemenea, vor fi analizate masurile derulate in judet in domeniul protectiei copilului si al protectiei persoanelor cu handicap. Comisia antisaracie va analiza modul in care au fost indeplinite principalele conditii pentru realizarea unui sistem de asistenta sociala coerent si eficient. In prezent, este in curs de implementare o strategie pentru dezvoltarea serviciilor de profil, iar institutiile publice locale care activeaza in domeniul asistentei sociale si a politicilor familiale deruleaza programe pentru formarea personalului de specialitate. Specialistii sunt de parere ca va trebui analizata reforma sistemului de protectie speciala a persoanelor cu handicap, pentru introducerea clasificatiei internationale a disfunctionalitatii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1365

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 908

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1634

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 874

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 911

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 937

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2569

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1042

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3749

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 879

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1724

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 764

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2365

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2701

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu auto în parcarea Lidl din zona ICIL! (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 3162