Bădăliceanu şi Ionescu, apropiaţii lui Zgabercea din CA-ul Portului Cine a făcut lista pentru şefia CN APMC şi care este rolul lui Băluţ

balut_-__Lucian_Balut_2.jpgRăzvan Bădăliceanu, specialist în domeniul bancar, a devenit noul preşedinte al Consiliului de Administraţie al CN APMC la recomandarea lui Cristian Zgabercea. La fel şi vicepreşedintele Valeriu Ionescu, consultant pentru afaceri şi management, susţin surse din conducerea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa. Cei doi provin din giganţii din Internet, TV şi telecom RCS&RDS, respectiv Focus Sat, membru UPC. Răzvan Bădălicescu a fost vicepreşedinte pe corporate banking al Citibank şi a lucrat în această instituţie financiară timp de 15 ani. La sfârşitul anului trecut el a decis să părăsească subsidiara locală a Citibank pentru a prelua postul de director pe zona financiar-contabilitate oferit de gigantul din Internet, TV şi telecom RCS&RDS. Valeriu Ionescu este fondatorul Focus Sat, membru UPC. Valeriu Ionescu are peste 20 de ani de experienţă în consultanţă şi peste 20 de ani de experienţă în consultanţă şi coordonare în Europa Centrală şi de Est şi 15 ani de activitate în inginerie şi management în sectoarele petrol şi aeronautică. La fel ca şi preşedintele noului CA al CN APMC, şi Valeriu Ionescu a avut tangenţe cu companiile de Internet şi TV, el fiind fondatorul Focus Sat.

Următorii trei membri sunt avocatul Cristina Flavia Teodosiu, Lucian Băluţ şi Viorel Panait. Cristina Flavia Teodosiu este de profesie avocat şi s-a specializat în domeniile Drept Civil, Drept Penal, Dreptul Muncii, Dreptul Familiei şi Drept Comercial. Aceasta deţine un cabinet de avocatură în Bucureşti. Teodosiu este şi unul dintre avocaţii societăţii Mamaia S.A.

Lucian Băluţ este prof. dr. ing. la Universitatea Maritimă Civilă Constanţa şi preşedinte al organizaţiei municipale a PSD Constanţa, iar Viorel Panait este preşedintele SC Comvex SA, unul dintre cei mai mari operatori portuari din Constanţa. Cei cinci au fost selectaţi de PriceWaterhouseCoopers din 800 de specialişti care au aplicat pentru o funcţie în conducerea Portului Constanţa, conform Ordonanţei de Urgenţă 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Ei reprezintă în CA Ministerul Transporturilor, care deţine 60% din acţiunile Portului. Din CA al CN APMC face parte şi Adrian Cighi, dar şi reprezentantul Consiliului Local Municipal Constanţa, care deţine alte 20 de procente prin Marcela Frigioiu.

Deşi Lucian Băluţ ar fi trebuit să fie numit directorul general al companiei, membrii Consiliului de Administraţie nu au ajuns la începutul acestei săptămâni la niciun rezultat. Băluţ consideră că nu a fost numit manager tocmai din motive de apartenenţă politică. „Reprezentantul Fondului Proprietatea mi-a spus în faţă că nu mă va susţine pentru că sunt membru PSD, deşi eu n-am făcut nici secret şi nici paradă de apartenenţa mea politică. De fapt, eu m-am dus la discuţii cu dosarele politice, explicându-le că am făcut management de partid. În şapte ani de politică nu am primit atâtea vorbe urâte", mărturiseşte profesorul Băluţ.

Următoarea şedinţă a Consiliului de Administraţie va avea loc pe 19 noiembrie, exact în campania electorală, astfel că Băluţ rămâne „încurcat" în iţele Portului şi nu se poate implica nici în campania electorală pentru parlamentare. Surse din CN APMC mai susţin că până pe 19 noiembrie va avea loc şi o evaluare internă. Astfel, cei şapte membri ai CA-ului CN APMC vor primi trei propuneri, pe care le vor analiza în vederea desemnării managerului companiei. Între cele trei propuneri se regăseşte şi numele lui Lucian Băluţ.

Lista scurtă, făcută de Vali Preda?

Aceleaşi surse din cadrul Portului susţin că lista scurtă din care urmează să fie selectat managerul CN APMC este „opera" lui Valentin Preda, restul variantelor fiind simple poveşti, iar Consiliul de Administraţie ales la începutul săptămânii are misiunea ca cel mai devreme în primăvara anului viitor să realizeze transferul de acţiuni de la Ministerul Transporturilor către autorităţile locale din Constanţa, Mangalia, Năvodari, Agigea şi către Consiliul Judeţean.

Până la închiderea ediţiei, nici Cristian Zgabercea şi nici Valentin Preda nu au putut fi contactaţi, iar în situaţia în care în următoarele zile vom avea un punct de vedere acesta va fi publicat.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Istoria Dobrogei Vasile Canarache - personaj de legendă. Despre moştenirea istorică lăsată la Constanța

12 Apr 2024 2983

SRI angajează inginer electronist

07 Apr 2024 648

Zeci de elevi intoxicați la Timiș. DSP a intervenit

03 Apr 2024 381

Horoscop pentru duminică, 31 martie 2024. Cheltuielile comune cu alții sunt o temă delicată pentru unii nativi

31 Mar 2024 603

Horoscop pentru sâmbătă, 30 martie 2024. Iată ce le este rezervat zodiilor astăzi

30 Mar 2024 803

SRI angajează! Se cer, printre altele, atenţie la detalii și abilităţi de lucru în echipă!

22 Mar 2024 20596

Nu se modifică indemnizațiile pentru medicii specialiști și primari care efectuează gărzi

14 Mar 2024 533

Eveniment organizat de Academia Navală „Mircea cel Bătrân" Constanța Master Nav adună studenți și specialiști într-un dialog constructiv (FOTO)

24 Feb 2024 732

SRI angajează! Iată pe ce post și care sunt responsabilităţile

18 Feb 2024 31267

Istoria Dobrogei - Bibliografie Gellius (sec. II) - „Nopțile atice”

17 Feb 2024 5448

ICR Apeluri pentru burse destinate cercetătorilor, arhitecţilor şi profesioniştilor din diverse domenii

17 Feb 2024 745

Horoscop pentru miercuri, 07 februarie 2024! Segmentul amoros este sensibil astăzi pentru unii nativi

07 Feb 2024 953

Un important Ordin al Ministrului Dezvoltării ar putea fi anulat la Constanța

05 Feb 2024 775

Vrei să lucrezi la SRI? Acum ai ocazia. Iată ce posturi sunt disponibile!

05 Feb 2024 2757

Gala Dark Knights 2024 la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța (GALERIE FOTO)

03 Feb 2024 769