Iată lista celor care au fost la Convenţia Partidului Forţa Civică Cine i se alătură lui Dănuţ Culeţu în proiectul lansat de MRU!

01-MRU.jpgIeri s-a desfăşurat, Convenţia Naţională Extraordinară a Partidului Forţa Civică în cadrul căreia a fost aleasă noua conducere a partidului. Mihai Răzvan Ungureanu a fost ales vineri preşedinte partidului. După ce partidul şi-a ales noua conducere, Ungureanu a citit o rezoluţie prin care îţi exprima dorinţa de a adera la Partidul Popular European (PPE). PFC şi-a lansat vineri şi imnul, compus şi interpretat de Mihai George de la Bere Gratis. Din conducerea partidului mai fac parte Ion Bazac (fost ministru al Sănătăţii, PSD), Marian Săniuţă (fost ministru de Interne PSD), Ştefan Pirpiliu (parlamentar independent, ex-PDL), Gabriel Biriş, Dănuţ Liga (ex-PDL), Teodor Mărieş (Asociaţia 22 Decembrie), Adrian Semcu (ex-preşedinte PNL Prahova). Organizaţia de la Constanţa a fost reprezentată la Congres de 60 de persoane, potrivit lui Dănuţ Culeţu, liderul local al PFC însă nu are reprezentaţi la nivel central dar „vom avea cu siguranţă la Congresul din februarie 2013".

Cine se mai alătură proiectului MRU la Constanţa?!

Dănuţ Culeţu care va coordona echipa Partidului Forţa Civică la Constanţa spune că în ultimele zile a primit foarte multe mesaje de susţinere şi din ce în ce mai multe persoane sunt interesate să intre în echipa Partidului Forţei Civice. Culeţu a dezvăluit că va face echipă la Constanţa cu Florin Butnaru, Olga Zeicu (fostă lideră a femeilor liberale constănţene), care va veni împreună cu mai multe colege în PFC, Geany Raymond Ioniţă, Aurel şi Florin Butnaru, Florentin Chiforeanu, Mircea Pupi Iustian sau Mihăiţă Vişoianu.

Culeţu a adăugat că îşi doreşte în partid şi foarte mulţi tineri: „Am discutat cu studenţi, eu consider că ar trebui să fie un gen de şcoală pentru viitorul politic, mă bazez foarte mult pe tinerii care vor veni alături de noi".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

nicoletab

22 Nov, 2012 16:13

asi vrea si eu sa ma inscriu in partid si sunt de acord cu ce au dinsi in platforma program

Articole asemanatoare

CSM Constanța Sabrina Voinea luptă pentru medalia de aur în două finale, la Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică de la Rimini

03 May 2024 280

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 363

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 725

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 418

Tenis de masă Echipa feminină a LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, vicecampioană națională la Under-13 (GALERIE FOTO)

01 May 2024 452

Volei. Miercuri, 1 mai 2024 CSM Constanța, ultimul meci al sezonului, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“. Intrare liberă!

01 May 2024 434

Mariana Gâju și echipa Primăriei Cumpăna aduc bucurie și speranță în sufletele celor defavorizați de sărbători (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 744

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 688

Licitație importantă la Poliția din Constanța! Sunt vizate autospecialele IPJ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 844

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 738

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 957

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au încheiat en-fanfare sezonul regular. Urmează turneul final

29 Apr 2024 693

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 653

LIVE Text+VIDEO Vergil Chițac își depune candidatura la Primăria Constanța-„Viitorul Constanței stă în proiectele începute” (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 734

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 640