Institutii deconcentrate cu organigrame umflate

deschidere.jpgLa o mare parte dintre instituţii a apărut câte un post nou de director adjunct, pentru a rezolva clientela politică # Ici-colo, s-a renunţat la câte o funcţie similară, mai mult, aşa, de ochii lumii

Apariţia Ordonanţei de Urgenţă 37/2009 a adus la nivelul instituţiilor publice deconcentrate atât schimbări în ceea ce priveşte persoanele care au preluat conducerea, cât şi, în unele cazuri, modificări ale organigramei.

La nivelul judeţului Constanţa, aplicarea prevederilor acestui normativ a permis numirea a 68 de directori coordonatori sau coordonatori adjuncţi în 34 de instituţii publice deconcentrate.

În majoritatea cazurilor, structura de conducere a rămas aceeaşi, în sensul că numărul foştilor directori adjuncţi a rămas neschimbat, doar titulatura transformându-se în aceea de directori coordonatori adjuncţi. De asemenea, în cadrul unor deconcentrate ai căror directori n-au avut „secunzi", OUG 37/2009 nu le-a „oferit" vreun adjunct. Totuşi, au existat şi situaţii în care fie a apărut un post, fie s-a desfiinţat.

Posturi nou create

După cum v-am informat în ediţia de ieri a cotidianului nostru, prefectul judeţului Constanţa, Tit Liviu Brăiloiu, a înmânat ordinele de numire a noilor directori coordonatori şi coordonatori adjuncţi din deconcentrate. Astfel, am avut ocazia să constatăm că la Direcţia pentru Tineret a Judeţului Constanţa a apărut un director coordonator adjunct în persoana lui Cristian Felix Burcin. Potrivit directorului coordonator al DTJ Constanţa, Cristina Brânzoi, postul respectiv a fost înfiinţat în luna aprilie şi, în urma concursului organizat pentru ocuparea lui, Burcin a fost declarat câştigător.

O situaţie similară a apărut şi în cadrul Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral. Înainte de apariţia OUG 37/2009, instituţia avea un director executiv şi alţi doi: unul economic şi unul tehnic. Ordonanţa a desfiinţat doar postul de director executiv, dar a dus la apariţia funcţiilor de director coordonator şi director coordonator adjunct. Astfel Laurenţiu Marin va fi secondat de coordonator adjunct Rodica Vasile, dar şi-a păstrat şi ceilalţi doi directori.

OUG 37 a creat un director coordonator

În pofida crizei economice şi a „sfaturilor" de la Centru privind reducerea cheltuielilor, în unele instituţii au apărut funcţii noi, şi nu de pălmaşi, ci de şefi. Printru-un proiect Phare, la 1 noiembrie 2008 au fost înfiinţate Agenţiile Judeţene pentru Prestaţii Sociale. De atunci şi până de curând, activitatea instituţiei a fost coordonată de un director adjunct. La ora actuală, odată cu apariţia OUG 37/2009 situaţia a fost reglementată: Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale are un director coordonator, în persoana Mihaelei Ristea, şi unul coordonator adjunct, post obţinut de Mirela Ungureanu.

directori_deconcentrate.jpgFormulă incompletă la DSVSA şi ITC

La nivelul tuturor Direcţiilor Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor structura de conducere prevede un director coordonator şi trei directori coordonatori adjuncţi. La DSVSA Constanţa directorul coordonator Geronimo Răducu Brănescu are, deocamdată, doar doi adjuncţi: Gheorghe Dincă şi Dorina Rădulescu. Se pare că numirea celui de-al treilea director coordonator adjunct ar urma să apară săptămâna viitoare, cel târziu. Ocupantul pare că va fi Claudiu Dogaru, care va „veghea" la siguranţa alimentelor. Însă, având în vedere că, la nivel naţional, ar mai exista direcţii ce nu au coordonatori adjuncţi pe acest domeniu, nu este exclusă organizarea unui concurs.

O nouă numire este aşteptată şi în cadrul Inspectoratului Teritorial în Construcţii SE. Directorul coordonator Florentin Aurelian Ion va avea în subordine doi coordonatori adjuncţi: Niculae Ciocănel, a cărui numire a venit demult şi un altul ce va fi promovat la propunerea politică a PSD sau PD-L Vrancea.

Un şef mai puţin la vamă

Potrivit directorului coordonator al Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, Sunai Cadîr, până în data de 5 mai anul curent instituţia a avut doi directori adjuncţi. „De atunci, structura s-a modificat prin reducerea unui post de director adjunct. La ora actuală, DRAOV Constanţa are un singur director coordonator adjunct, post obţinut de Florentina Ioanei", a adăugat managerul instituţiei, Sunai Cadîr.

Schemă „îmbogăţită"

Vechea formulă de conducere a Direcţiei Regionale de Poştă Constanţa avea un director executiv şi alţi trei pe economic, operaţional şi dezvoltare. Normativul ce a permis numiri politice în diverse funcţii de conducere a dus, în cazul DRP Constanţa, la apariţia altor trei directori coordonatori adjuncţi: unul pe judeţul Constanţa - Nicolae Ploscaru, unul pe judeţul Călăraşi şi altul pe judeţul Ialomiţa.

Per ansamblu, se poate spune că apariţia şi aplicarea OUG 37/2009 a adus diverse modificări care, în timp, îşi vor confirma sau nu viabilitatea.

{mos_ri:deconcentrate}

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spitalul Militar de Urgenţă ,,Dr. Alexandru Gafencu” Constanţa scoate la concurs două posturi vacante

05 May 2024 1075

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 651

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 850

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 346

Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Ce post este disponibil

30 Apr 2024 489

CSM Constanța Triatloniștii Carol Popa și Amalia Singuran, parcurs de excepție la Campionatul Național de Supersprint în bazin de la Izvorani (GALERIE FOTO)

30 Apr 2024 397

ISU Dobrogea Vino să faci parte din frumoasa echipă a salvatorilor constănțeni! Iată posturile vacante

30 Apr 2024 728

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 1 Topalu angajează. Iată ce trebuie să faci

29 Apr 2024 491

​Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanța scoate la concurs un post vacant. Detalii

29 Apr 2024 548

Parchetul Tribunalului Constanța pune la bătaie patru posturi de execuție pentru promovarea procurorilor (DOCUMENT)

29 Apr 2024 531

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 798

Peste 2.700 de posturi didactice pentru ocupare pe perioadă nedeterminată, scoase la concurs de ISJ Constanța

29 Apr 2024 581

Poliția Română organizează un concurs important! Este vizat IPJ Tulcea

28 Apr 2024 519

ISU HarghitaDouă posturi scoase la concurs, din sursă externă

26 Apr 2024 301

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 650