Politicieni cu sortul in brau, de Paste (galerie foto)

colaj_deschidere.jpgÎn urmă cu cinci - şase ani, subprefectul Claudiu Palaz îşi ajuta mama şi la frământatul cozonacilor * Primarul oraşului Năvodari a învăţat să facă mâncare în armată

Se spune în popor că reprezentanţii sexului tare ar fi cei mai buni bucătari.
Aşa că am vrut să aflăm cât de pricepuţi sunt politicienii din Constanţa, dar şi oamenii care ne conduc instituţiile sau unităţile sanitare. Un sondaj în rândul mai multor oameni de vază ai Constanţei a scos la iveală că s-or pricepe domnii să învârtă documente şi să facă treaba să meargă în oraş, dar în bucătărie tot doamnele lor sunt şefe. Recunoaştem că sunt şi excepţii. Primul intervievat - vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristian Dragomir. Cu o sinceritate debordantă, acesta a recunoscut că nu se pricepe deloc la preparatele specifice sărbătorilor de Paşte. „Nu ştiu să fac decât grătar, cartofi prăjiţi şi ouă ochiuri", ne-a declarat Dragomir. Asemenea majorităţii bărbaţilor, chiar dacă nu se pricepe, nici nu dă o mână de ajutor soţiei în prepararea meniului. „Nu o ajut. Nu-mi place. Eu mă pricep doar la grătar. Soţia mea este moldoveancă, se descurcă foarte bine, ştie să facă de toate şi foarte bine", a afirmat vicepreşedintele CJC, Cristian Dragomir.

„Îmi place să consum friptura de miel"

Preşedintele organizaţiei judeţene PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, a confirmat că „de la teorie la practică este distanţă lungă". Cu mult timp în urmă, liderul PNL intra în bucătărie şi mai dădea o mână de ajutor. Acum, „soţia se ocupă", iar el face „alte lucruri utile". Dacă în prepararea fripturii de miel s-ar încumeta să pună mâna, Gheorghe Dragomir ne-a explicat că, în ceea ce priveşte aluaturile, cozonacul, pasca etc, „în niciun caz nu mă văd descurcându-mă". „Cu friptura de miel e mai simplu, deşi mai mult îmi place să consum friptura de miel, mai ales că în această perioadă are un gust aparte", a conchis preşedintele PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir.

„Dacă ar fi după mine, ar muri toţi de foame"

Dr. Ion Niculescu, manager al Spitalului Clinic Judeţean, recunoaşte că este unul dintre bărbaţii care nu face nimic în bucătărie şi lasă totul pe seama soţiei. Fiul îi merge pe urme şi nici el nu este un as în arta culinară. „Dacă ar fi după mine, ar muri toţi de foame. Dacă nu ar fi soţia mea, aş mânca doar pâine şi ouă", a spus dr. Niculescu. De asemenea, inspectorul şcolar general Petrică Miu, coleg de partid cu managerul unităţii sanitare, nu are nici în clin nici în mânecă cu bucuria. Cu toate acestea, deşi nu ştie să facă preparate tradiţionale, mărturiseşte că îşi ajută soţia. Profesorului de istorie nu-i place să gătească, dar adoră să guste din bucatele de pe masa de Paşte. De Înviere preferă friptura de curcan în locul celei de miel, ouăle roşii şi cozonacul.

Banias: „Sincer, nu ştiu să gătesc"

Preşedintele PD-L Constanţa, senatorul Mircea Banias, a recunoscut că nu se pricepe să gătească, dar a afirmat că el se ocupă de băutura pentru masa de Paşte. „Eu contribui cu băutura. Sunt bărbaţi pasionaţi de arta culinară, dar, sincer, eu nu ştiu să gătesc", ne-a declarat Mircea Banias, adăugând că masa tradiţională de Paşte este lăsată în sarcina soţiei.


Colegul său de partid, Dorel Onaca, director al Agenţiei Române pentru Salvarea Vieţii Omeneşti pe Mare, a afirmat că, dimpotrivă, îi face mare plăcere să se implice în pregătirea mesei tradiţionale de Paşte. „Cum să nu?! Îmi face mare plăcere, dar aş vrea să nu povestesc acum despre toate bunătăţile pentru a nu le face poftă colegilor mei. Vă sun în cinci minute, să vă povestesc", ne-a declarat democrat-liberalul, care tocmai se afla într-o şedinţă.

Reţetă à la Onaca


Şi a sunat şi ne-a povestit cu lux de amănunte despre mielul umplut à la Onaca, de parcă simţeam deja în nări aroma fripturii.
„Se fierb organele de la miel şi nişte ouă, după care se taie mărunt. Se amestecă până se omogenizează, se adaugă ouă crude pentru a se lega compoziţia, şi condimente. Se umple mielul şi se cos coastele, se pune la fiert vreo douăzeci de minute, după care se dă la cuptor vreo oră", a spus Dorel Onaca. Democrat-liberalul a spus că, printre specialităţile pe care le face pentru masa de Paşte, se numără şi stufatul de miel, dar şi peştele umplut. Am mai fi stat mult la poveşti cu Dorel Onaca, însă nu am vrut să îl reţinem prea mult pentru că se afla deja în toiul pregătirilor.    

„Înainte să mă însor, mai găteam câte o supă"

Primarul oraşului Eforie, Ovidiu Brăiloiu, a afirmat că nu este specialist într-ale bucătăriei, dar a adăugat că pe vremea când era burlac mai gătea câte ceva de mâncare. „Înainte să mă însor mai făceam şi eu câte o supă, o ciorbă, dar acum nu prea mă mai bag. Nici nu prea e bine să arăţi că ştii să găteşti, pentru că dup-aia va trebui s-o faci mereu", a afirmat, mai în glumă, mai în serios, primarul din Eforie. Totuşi, Ovidiu Brăiloiu a spus că, de Paşte, el este cel care pregăteşte friptura. „Eu fac grătarul. Mă pricep să pregătesc carnea, în plus, e treabă de bărbat, pentru că noi suportăm mai uşor toată afumătura", a spus primarul. „Dacă vorbim de mâncăruri tradiţionale de Paşte, eu doar le mănânc", a afirmat primarul oraşului Eforie, adăugând că masa de Paşte este pregătită de soţie, în colaborare cu părinţii.

Armata a fost de folos


Perioada cătăniei i-a fost de un real folos primarului oraşului Năvodari, Nicolae Matei. „În armată am fost bucătar şi am învăţat foarte multe reţete. Pregăteam atât pentru ofiţeri, cât şi pentru soldaţi. Sincer, cred că mă pricep să gătesc mult mai bine decât o femeie care se recomandă a fi gospodină", ne-a declarat şeful administraţiei năvodărene. Şi totuşi, de circa 10 ani, atribuţiile de bucătar îi revin, cu predilecţie, soţiei sale. Uneori, „preiau misiunea şi intru în bucătărie", mai spune Matei. „De Paşte m-aş pricepe să prepar mielul: ciorba, friptura, drobul. Ştiu să împănez mielul. Îl pregătesc cu jumătate de zi înainte, îl bag la baiţ cu mirodenii şi cu vin alb... Problema mea e timpul. De ştiut ştiu să fac multe", a adăugat Nicolae Matei. Dacă, la capitolul preparate culinare, primarul din Năvodari este specialist, la dulciuri... mai puţin, după cum a şi recunoscut.

Le dă clasă

Ion Mincă, preşedintele Partidului Conservator Constanţa, este unul dintre puţinii bărbaţi care intră în bucătărie, de Paşte, ca să gătească, nu doar să privească. Şi nu numai că prepară mâncăruri tradiţionale de sărbătorile pascale, dar spune că este chiar pasionat de arta culinară. „Îmi place să gătesc. Pregătesc drob de miel, ciorbe... Am învăţat de mic, de la mama mea", povesteşte acesta.

Palaz făcea cozonaci

„La friptura de miel mă descurc şi zic că iese gustoasă. Altceva nu am mai încercat", ne-a spus subprefectul Claudiu Palaz. El ne-a explicat că pregăteşte un sos de roşii la tigaie, cu tot felul de condimente, apoi împănează mielul cu usturoi şi îl bagă la cuptor, după care adaugă sosul preparat anterior. În urmă cu cinci - şase ani, Palaz îşi ajuta mama şi la frământatul cozonacilor. „Îl luam şi-l întorceam pe o parte şi pe alta, îl băteam. Acum, nu mai am răbdare. În schimb, chiar dacă nu mai dau o mână de ajutor la prepararea meniului, eu aşez masa. Îmi place să pun paie din balot într-un suport special, pe care să aşez ouăle vopsite", a adăugat subprefectul judeţului, Claudiu Palaz.

{mos_ri:politicieni,pasti}

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 372

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 415

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 467

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 476

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 548

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 572

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 423

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 355

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 556

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 713

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 696

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 590

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 838

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 648

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 661