Trei tinere moarte. Zeci de infracţiuni Dosarul Beirut face şapte pui. Unul este la Parchetul Militar, altul, la DNA Constanţa (document+galerie foto)

Restaurantul Beirut din Constanţa a fost distrus într-un incendiu, în data de 5 aprilie 2014. Atunci şi-au pierdut viaţa Ioana Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu.
 
Instrumentat de Mihai Eduard Ilie, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, Biroul de Criminalistică, Dosarul Beirut va fi deschis, pentru prima dată, de magistraţi, pe data de 1 octombrie. Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Constanţa, iar odată cu această etapă, procurorul Mihai Eduard Ilie a dispus nu mai puţin de şapte disjungeri, una dintre ele fiind declinate către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, în vederea efectuării urmăririi penale cu privire la intervenţia pompierilor militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“. Aceeaşi unitate de parchet trebuie să verifice şi o posibilă comitere a unei infracţiuni de abuz în serviciu, aparent săvârşită de un militar împreună cu un civil, cu privire la emiterea, în anul 2012, a singurului aviz ISU în favoarea SC Middle East Partners SRL, firmă care deţinea restaurantul Beirut, din Constanţa.
 
George Karam este acuzat de două infracţiuni de distrugere din culpă, una în formă agravată, de infracţiunea de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, de infracţiunea de realizare a construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale ale existenţei acestora - formă agravată, de infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, de infracţiunea de construire fără autorizaţie într-o zonă construită protejată, de infracţiunea de primire în muncă a unor persoane fără încheierea contractelor de muncă, precum şi de 40 de infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
 
În cauză au mai fost deferiţi Justiţiei: Constantin Pavel, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de distrugere din culpă - una în formă agravată, a infracţiunii de realizare a construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale ale existenţei acestora, a infracţiunii de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, precum şi a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, SC Tinel Cristi SRL, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de distrugere din culpă - una în forma agravată, a infracţiunii de realizare a construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale ale existenţei acestora, Dumitru Jurcă, pentru două infracţiuni de distrugere din culpă - una în forma agravată, pentru infracţiunea de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, pentru trei infracţiuni de fals intelectual, precum şi pentru infracţiunea de uz de fals, Gheorghe Nirlu, pentru 18 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, Sultana Nirlu, pentru cinci infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, Florentina Gica Coroianu, pentru 17 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi Florin Iordache, sub aspectul săvârşirii a 20 de infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
 
Revenind la disjungeri, procurorul Mihai Eduard Ilie, din Parchetul General al României, a mai hotărât disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, în vederea efectuării urmăririi penale cu privire la presupusele infracţiuni de abuz în serviciu, fals şi infracţiuni de corupţie, aparent comise de mai multe persoane, printre care s-ar afla şi Karam. Faptele ar avea legătură cu activitatea de control privind securitatea şi sănătatea în muncă, respectiv cu neexecutarea hotărârii judecătoreşti privind desfiinţarea imobilului care ar fi fost extins de Karam în anul 2010.
 
Acelaşi magistrat a mai dispus:
 
- disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa în vederea continuării urmăririi penale faţă de Sultana Nirlu, în referire la infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată;
 
- disjungerea cauzei privindu-i pe Karam şi pe Constantin Pavel, suspecţi de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 31, alin. 1, din Legea nr. 10/1995, modificată, constând în aceea că, în cursul anului 2010, în lipsa unor proiecte, avize, autorizaţii şi aparent fără respectarea normelor privind stabilitatea şi rezistenţa în construcţii, împreună cu Pavel Constantin, ar fi modificat prin supraînălţare şi extindere mansarda unui imobil situat pe strada Cuza Vodă, din sectorul 4, Bucureşti, acţiune prin care ar fi fost pusă în pericol viaţa şi integritatea mai multor persoane;
 
- disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa în vederea efectuării urmăririi penale în referire la infracţiuni de trafic de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în înscrisuri oficiale, ce ar fi fost comise în legătură cu emiterea unor diplome de atestare a competenţei profesionale de către SC Fany B SRL;
 
- disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa în vederea efectuării urmăririi penale în referire la infracţiuni de fals intelectual şi uz de fals aparent comise de Constantin Popa şi Gheorghe Taşcu, constând în presupusa atestare de fapte aparent nereale în procesul-verbal de punere în funcţiune nr. 55/P/28.11.2013, pe care l-au folosit la SC Congaz SRL SRL, şi faţă de alte persoane (inclusiv la SC Middle East Partners SRL);
 
- disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa în vederea efectuării urmăririi penale în referire la infracţiunea prevăzută de art. 31, alin. 1 din Legea nr. 10/1995, privind calitatea în construcţii, care ar fi fost săvârşită de Viorel Bălan.
 
Documentul privind finalizarea Dosarului Beirut poate fi citit accesând secţiunea „Documente“.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1453

Dosarul Beirut nu se va rejudeca!

11 Nov 2023 837

Dosarul Beirut - Curtea de Apel Constanța a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de un inculpat

02 Oct 2023 1019

Dosarul care a cutremurat Constanța s-ar putea rejudeca! Totul se decide luni, la Curtea de Apel

01 Oct 2023 998

Explozia din Crevedia, în atenția specialiștilor de la INSEMEX Petroșani! Ce tragedii au investigat la Constanța

28 Aug 2023 1366

Judecătorii explică de ce a intrat în insolvență Middle East Parteners SRL, firma pe care a funcționat restaurantul Beirut, din Constanța

07 Jul 2023 1461

Middle East Parteners SRL a intrat în insolvență! Firma care a deținut unul dintre cele mai cunoscute restaurante din Constanța

08 Jun 2023 1526

Dosarul restaurantului Beirut, din Constanța, aproape de rejudecare! Cererea, admisă în principiu

19 May 2023 1447

În 2014, o tragedie a îndoliat Constanța! Firma care a deținut unul dintre cele mai cunoscute restaurante din oraș ar putea intra în insolvență!

24 Feb 2023 3718

Judecător nou la Tribunalul Constanța! Iată cine este și ce dosare cunoscute a judecat

20 Jan 2023 2791

Se cere rejudecarea dosarului „Beirut“! Când s-ar putea pronunța Curtea de Apel Constanța

10 Jan 2023 1504

Se cere rejudecarea celebrului dosar penal „Beirut“!

22 Aug 2022 2076

Legături cu celebrul dosar al restaurantului Beirut! G.N.K. Shipping & Trading LD SRL a intrat în faliment

08 Aug 2022 1368

Ruinele fostului Restaurant Beirut din Constanța au început să dispară (GALERIE FOTO)

14 Jun 2022 2579

Constanța George Karam, fostul patron al restaurantului Beirut, a murit!

16 May 2021 6384