Primăria Comunei Peştera Raport de activitate, Primar Valentin Vrabie (document)

vrabie.jpg

Dragi cetăţeni ai comunei Peştera,

Pornind de la ideea că într-o societate deschisă şi democratică administraţia publică locală există pentru a servi cetăţenii, încă din anul 2008 am lăsat politica la uşa Primăriei şi m-am ocupat de rezolvarea problemelor comunităţii.

În această perioadă, comuna Peştera este pe cale să devină o comună modernă, o comună europeană în adevăratul sens al cuvântului. Această transformare s-a făcut vizibilă de la un an la altul, de la o zi la alta, de la o clipă la alta. Lucrul cel mai important pentru mine, ca primar, a fost să duc la bun sfârşit o parte dintre proiectele de care comunitatea noastră are atâta nevoie. Chiar dacă m-am luptat cu criza financiară, cu indiferenţa autorităţilor judeţene şi centrale, cu bugetul tot mai mic, împreună cu echipa din cadrul Primăriei am reuşit să realizez lucrări care erau necesare şi pe care oamenii le aşteptau încă din anii anteriori.

În calitate de ales şi de reprezentant al dumneavoastră, vă mulţumesc pentru sprijinul şi încrederea de care m-am bucurat până în prezent şi sper să fiţi în continuare alături de mine, să ne amintim împreună trecutul, plănuind viitorul sub semnul împlinirilor şi realizărilor prezente.

Valentin Vrabie, Primarul comunei Peştera

 

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

BULARDA SAFTICA

05 Jun, 2012 22:31

Multumim tuturor celor ce s-au implicat in modernizarea comunei PESTERA (pot spune ca sunt la standarde europene).Bravo d-ule primar VRABIE sa nu uitam de unde am plecat mi-ati adus o mare bucurie in suflet vazind satul meu in care am copilarit ca infloreste in fiecare am mai mult,mai si mai ...FELICITARIPE MAI DEPARTE`¡¡¡SOFY BULARDA

BULARDA SAFTICA

05 Jun, 2012 22:05

Ma alatur si eu cu ginduri frumoase despre imaginea comuneiPESTERA (satul in care am copilarit)ce cu nostalgie ma intorc la amintirile copilariei mele,chiar daca sunt departe ,gindul meu e la voi dragilor mei cei ce ati ramas in urma mea,pe aceasta cale vreau sa multumesc tuturor celor ce au contribuit la inbunatatirea comuneiPESTERA si in specialPRIMARULUI VRABIE VALENTINmulta putere de munca si succes in viitor...nu pot sa uit de unde am plecat.Mii de multumiri..bafta.SEMNEAZA SAFTICA BULARDA(SOFY)

Ion

05 Jun, 2012 20:00

Felicitari pentru cel mai bun primar din judetul Constanta!Poate ajungeti si pe la Constanta ca tare am avea nevoie si noi de un primar dedicat oamenilor si nu intereselor personale!

george

03 Jun, 2012 07:05

felicitari domnule Primar VRABIE si CRED ca ar trebui sa faceti cursuri de administratie locala cu toti primarii judetului Constanta in special cu cei de la municipii..... SUCCES IN NOUL MANDAT CARE VA INCEPE PTR. DVS. DIN 10 IUNIE 2012 MULT RESPECT ,SANATATE SI PUTERE DE MUNCA !!!!!

adilos

02 Jun, 2012 22:12

felicitari domnule primar si succes in noua campanie...

Claudiu

29 May, 2012 23:59

Bravo dl primar! Ar trebui sa mai mergeti si prin alte localitati sa le aratati si colegilor dumneavoastra cum se administreaza o comuna! Mult respect si putere de munca!

Articole asemanatoare

Handbal CSM Constanța s-a calificat în finala Cupei României (GALERIE FOTO)

18 May 2024 446

Fotbal Campioanele de la Farul Constanța au dansat și au cântat la vestiare pe melodia „Made in Romania“ (VIDEO)

18 May 2024 622

LIVE TEXT. Sărbătoare pe litoral Fotbalistele de la Farul Constanța au primit trofeul de campioane (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 May 2024 737

Superliga 2023/2024. CFR Cluj - Farul Constanța Hagi - „Mergem cu convingere și curaj, pentru a încerca să câștigăm“ (VIDEO)

17 May 2024 2354

Cu prilejul Jocurilor Olimpice Loteria Română lansează lozul TEAM ROMANIA

16 May 2024 377

Farul Constanța Spectacol pirotehnic la festivitatea de premiere a campioanelor României. Cine participă de la FRF

16 May 2024 588

Farul Constanța Under-18 a pierdut finala Cupei de Tineret, dar vrea să-și ia revanșa în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO)

16 May 2024 628

Festivitate la baza Academiei Hagi Fotbalistele de la Farul Constanța primesc trofeul, medaliile și tricourile cuvenite campioanelor (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 May 2024 927

ZIUA Electorală Ioan Alexandru Picu, despre proiecte ambițioase pentru atragerea investitorilor și revitalizarea Palatului Copiilor (VIDEO)

15 May 2024 920

LIVE TEXT Stelian Ion, candidatul din partea Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Constanța prezintă subiecte de interes local (Galerie FOTO)

15 May 2024 724

Oină Constanța Echipa Liceului Teoretic „Ioan Cotovu“ Hârșova, medaliată la faza națională a ONSS 2024 (GALERIE FOTO)

15 May 2024 824

Intervenție în premieră pentru echipa Heka Hospital Constanța! Viața unui pacient de 45 de ani a fost salvată

14 May 2024 1067

DGASPC Constanța face precizări despre situația copiilor intoxicați (VIDEO)

14 May 2024 552

ZIUA Electorală De la antreprenoriat la politică. Ioan Picu, despre proiectul său de suflet - Palatul Copiilor din Constanța!

14 May 2024 949

CSM Constanța volei Echipa Under-17, pe locul trei la Turneul Final - Perspectivă din Campionatul Național (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 May 2024 506