Linie de credit cu componenta nerambursabila pentru IMM-uri

Fondurile puse la dispozitia acestui program de finantare si care vor fi acordate prin intermediul sucursalelor Bancii Comerciale Romane au o valoare totala de 15 milioane de euro * Aceste linii de creditare sunt destinate finantarii proiectelor de investitii ale intreprinderilor micro, mici si mijlocii din 25 de judete, grupate in patru regiuni de dezvoltare, printre care si Constanta * Fondurile nu pot fi utilizate pentru plata taxelor si a TVA-ului, achizitionarea sau inchirierea de terenuri, acoperirea pierderilor rezultate din schimb valutar, rambursarea altor credite, cheltuielile inregistrate inaintea semnarii contractului de credit si costurile care nu sunt legate de proiectul de investitii

Guvernul Romaniei a lansat o noua linie de creditare cu componenta nerambursabila, pentru intreprinderi mici si mijlocii, din fonduri Phare. Fondurile puse la dispozitia acestui program de finantare si care vor fi acordate prin intermediul sucursalelor Bancii Comerciale Romane au o valoare totala de 15 milioane de euro si sunt destinate finantarii proiectelor de investitii ale intreprinderilor micro, mici si mijlocii din 25 de judete, grupate in patru regiuni de dezvoltare. Beneficiarii acestei linii de creditare nerambursabila sunt intreprinderile mici si mijlocii care detin un sediu sau care fac dovada deschiderii unei filiale in regiunile tinta ale programului si care sa aiba maxim 249 de angajati si o cifra de afaceri de cel mult 40 milioane de euro. Pe de alta parte, beneficiarele acestor credite nu trebuie sa fie o filiala a unei intreprinderi mari, adica sa nu apartina unei intreprinderi cu peste 249 de angajati, pentru mai mult de 25% din capitalul social. De asemenea, se mai adauga obligatia ca acestea sa nu aiba actionari privati, romani sau din tarile membre ale Uniunii Europene, pentru cel putin 51% din capitalul social, fiind eligibile cele in care partenerul roman detine cel putin 20% din capitalul social, si sa nu existe datorii restante neachitate. In conformitate cu normele prevazute de program, intreprinderile mici si mijlocii constantene care indeplinesc aceste conditii pot beneficia de aceste credite nerambursabile, imprumuturile fiind destinate, in principal, incurajarii IMM-urilor de a investi in bunuri de capital in vederea modernizarii, cresterii capacitatii productive a intreprinderilor. Totodata, aceste credite pot finanta si capitalul circulant legat de respectivul proiect de investitii, pana la un nivel de maximum 20% din valoarea creditului, precum si pentru investitii in echipamente, masini si cladiri (numai daca sunt legate de investitii).

Se pot achizitiona francize

Costurile de investitii care sunt eligibile in cadrul acestui program urmaresc achizitionarea de utilaje noi sau "second-hand", achizitionarea sau construirea unor uzine productive si a utilitatilor conexe numai daca sunt corelate cu celelalte componente ale investitiei, achizitionarea de licente pentru productia industriala sau servicii precum franciza. Totodata, liniile de creditare mai sunt destinate achizitionarii de programe informatice pentru modernizarea operatiunilor IMM, cum ar fi proiectarea asistata de calculator, optimizarea proceselor de management, precum si serviciile de consultanta pentru reducerea costurilor legate de investitia finantata din credit, si programe informatice si servicii de consultanta pentru implementarea unui sistem de contabilitate computerizat. Creditele nerambursabile acordate de catre BCR mai vizeaza extinderea sau restructurarea constructiilor destinate productiei numai daca sunt corelate cu celelalte componente ale investitiei, achizitionarea de echipamente, camioane si camionete noi sau "second-hand" si a capitalului circulant, cum ar fi materii prime, produse semifabricate si alte materiale pana la maximum 20% din valoarea creditului, incluzand o suma limitata pentru cheltuieli indirecte. Conform programului, toate bunurile achizitionate in cadrul acestuia trebuie sa fie originare din tarile Uniunii Europene sau tarile beneficiare Phare. Proiectele neeligibile care nu vor beneficia de aceste credite nerambursabile, direct sau indirect, sunt reprezentate acele proiecte care favorizeaza investitiile in domeniul agriculturii, extractiei, energiei si comertului, productia de arme si munitii, reamplasarea unei intreprinderi care este localizata in Uniunea Europeana, infiintarea sau dezvoltarea unui spatiu unde legile in vigoare privind impozitele, tarifele, munca, mediul si siguranta din acel spatiu nu se aplica partial sau total activitatilor desfasurate in zona respectiva. Totodata, fondurile nu pot fi utilizate pentru plata taxelor si a TVA-ului, achizitionarea sau inchirierea de terenuri, acoperirea pierderilor rezultate din schimb valutar, rambursarea altor credite, cheltuielile inregistrate inaintea semnarii contractului de credit si costurile care nu sunt legate de proiectul de investitii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Vinerea Mare, polițiștii din Constanța împart zâmbete și cadouri pentru copii (VIDEO)

03 May 2024 533

Generozitate în Vinerea Mare Surprize pentru copiii spitalizați în Constanța de la echipa Arimex Comexim 2000 SRL (FOTO)

03 May 2024 480

CSM Constanța Sabrina Voinea luptă pentru medalia de aur în două finale, la Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică de la Rimini

03 May 2024 950

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 587

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 773

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 434

Tenis de masă Echipa feminină a LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, vicecampioană națională la Under-13 (GALERIE FOTO)

01 May 2024 523

Volei. Miercuri, 1 mai 2024 CSM Constanța, ultimul meci al sezonului, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“. Intrare liberă!

01 May 2024 484

Mariana Gâju și echipa Primăriei Cumpăna aduc bucurie și speranță în sufletele celor defavorizați de sărbători (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 773

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 732

Licitație importantă la Poliția din Constanța! Sunt vizate autospecialele IPJ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 864

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 787

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 996

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au încheiat en-fanfare sezonul regular. Urmează turneul final

29 Apr 2024 723

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 675