Economic

Proiect privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Turismului. Modificări de organigramă şi desființarea reprezentanțelor externe

Ministerul Turismului a elaborat un proiect de act normativ pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 24/2017, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Turismului, care prevede, pe lângă modificări de organigramă, desființarea reprezentanțelor externe ale acestei instituții.

“Măsura este luată în contextul în care Ministerul Turismului își asumă responsabilitatea eficientizării activității la nivelul întregii instituții și își propune ca promovarea României ca destinație turistică în lume să fie făcută după reguli clare, coerente, conform normelor legale privind reprezentarea țării în plan extern”, se precizează într-un comunicat remis ZIUA de Constanţa.

“Necesitatea desființării birourilor externe ale Ministerului Turismului și regândirii modului de reprezentare turistică pe plan international a României este dată atât de analizele interne făcute de la preluarea mandatului de către Ministrul Mircea-Titus Dobre, cât și de datele relevate de raportul Curții de Conturi privind activitatea fostului ANT în 2015. Instituția de control a constatat o serie de nereguli grave în privința modului de funcționare a birourilor de promovare externă și a cheltuirii banilor publici, care confirmă rezultatul analizei interne făcută de conducerea Ministerului Turismului”, conform comunicatului citat.

Astfel, “s-a constatat că birourile de promovare externă ale Ministerului Turismului au funcționat pe bugete create artificial, după bunul plac al reprezentanților din cadrul acestor birouri de promovare, fără a exista un control minimal asupra justeței sumelor avansate drept cheltuieli. Contrar tuturor normelor în vigoare aplicabile misiunilor externe, la nivelul reprezentanțelor externe ale Ministerului Turismului nu a existat un plafon maxim al cheltuielilor pentru chirie, ci a fost doar o condiție referitoare la suprafața admisă, care, conform raportului Curții  de Conturi, nici aceasta nu a fost respectată de unii angajați ai acestor birouri”, se mai precizează în comunicat. Sursa citată transmite că s-au constatat, de asemenea, discrepanțe majore la chiriile pentru birouri și locuințele angajaților între reprezentanțe din țări comparabile ca nivel de trai, acestea variind între 1347 Euro și 5357 Euro/ lună. Astfel, s-a ajuns la situația ca peste 70% din totalul bugetului alocat birourilor externe să reprezinte cheltuieli cu chiriile. Unele reprezentanțe nu au prezentat, la solicitarea conducerii instituției, contractele de închiriere a spațiilor sau anexele la acestea pentru prelungirea duratei lor.

De asemenea, parte importantă a cheltuielilor făcute de reprezentanțele externe ale Ministerului Turismului nu au fost înregistrate în contabilitatea instituției, făcându-se deconturi fără documente justificative în spate. Pe parcursul anilor, suma nejustificată a ajuns la peste 500.000 euro, se mai arată în comunicat.  

Ministrul Turismului Mircea-Titus Dobre a decis să procedeze la schimbarea în profunzime a modului de organizare a activității de reprezentare a României în domeniul promovării turistice a țării noastre în străinătate. Astfel, pentru a conferi greutate funcției de reprezentare externă în domeniul turismului, actualele birouri de promovare din străinătate vor fi desființate, urmând ca în 90 de zile angajații acestora să fie rechemați de la post.
În această perioadă, Minsiterul Turismului, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Muncii, vor elabora un statut al angajaților din reprezentanțele de promovare turistică externe și un regulament de concurs, în baza căruia să fie ocupate aceste posturi.

Viitorii angajați externi vor avea mandate de patru ani, evitându-se astfel situația de angajați pe perioadă nedeterminată ai acestor birouri (SUA – 23 ani, Austria – 17 ani, Rusia – 16 ani, Germania – 12 ani, Franța și Italia– 10 ani, Polonia – 8 ani, Anglia – 5 ani), fără un control real al activității lor și fără o imagine clară a eficienței la post.

Ministerul Turismului își dorește ca promovarea României pe piețele externe să fie făcută corect, coerent și eficient. Astfel, reprezentanții din cadrul birourilor de promovare turistică a României vor beneficia de autonomie administrativă, dar activitatea lor fi coordonată de șefii misiunilor diplomatice din țările în care se va considera necesară prezența instituțională a Ministerului Turismului.

De asemenea, Ministerul Turismului va decide relocarea unor birouri de promovare turistică în țări care pot fi furnizoare de turiști pentru România (de exemplu, țările scandinave și BENELUX), dar numărul total al reprezentanțelor externe va rămâne de 14. Pentru optimizarea cheltuielilor, Ministerul Turismului va analiza cu MAE oportunitatea găzduirii unor birouri de promovare turistică externă la sediile misiunilor diplomatice.

Actualii reprezentanți de la birourile externe vor fi rechemați în țară și vor avea statutul de angajați ai ministerului Turismului, având posibilitatea de a participa la concursul organizat pe parcursul acestui an. 


Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cazul Omnia Turism. Ce a declarat ministrul turismului şi care este situaţia românilor păgubiţi

18 Oct 2017 330

Ministerul Turismului caută soluții pentru mai multe probleme în cazul Omnia Turism. Măsura, după sinuciderea patronului societății

17 Oct 2017 492

Infotrip pentru promovarea României ca destinație turistică. Corpul Diplomatic și Consular străin acreditat la București în vizită în România (galerie foto)

03 Oct 2017 420

Astăzi este Ziua Mondială a Turismului. Ministerul lansează Ghidul Turistului Responsabil

27 Sep 2017 395

Proiectul Legii Turismului se discută şi la Constanţa

25 Sep 2017 563

Delegație condusă de ministrul Mircea Dobre la cea de-a 22-a Adunare Generală a Organizației Mondiale a Turismului, Chengdu, China (galerie foto)

15 Sep 2017 313

România, noul membru al Organizației Mondiale a Turismului Mircea Titus Dobre a susținut candidatura României în cadrul OMT

11 Sep 2017 592

Apelul consilierului Bola pentru depunerea de proiecte în dezvoltarea turismului din zona localităţilor dunărene, tratat de Consiliul Judeţean cu superficialitate

24 Aug 2017 743

Administratori provizorii numiți în Consiliul de Administrașie al Companiei de Investiţii pentru Turism - SA. Cine sunt aceștia

23 Aug 2017 312

Bugetul.ro Premieră în România! Ce post nou va înființa Ministerul Turismului

12 Aug 2017 1358

Proiecte în exclusivitate pentru judeţele riverane Dunării

09 Aug 2017 534

Consiliul Judeţean Constanţa, protocol de colaborare cu Ministerul Turismului (document)

27 Jul 2017 814

Ministerul Turismului despre controalele efectuate pe litoral. Mai multe hoteluri, închise

11 Jul 2017 1095

În plin sezon estival, hotelurile Unirea şi Naţional din Staţiunea Mamaia au fost închise de Ministerul Turismului

07 Jul 2017 3356

Ministerul Turismului a organizat workshop-ul cu tema „Master planul de investiții în turism”

15 May 2017 530

După primele luni de mandat, aleşii opoziţiei, mai activi Deputaţii de Constanţa, mai harnici decât senatorii. Parlamentari care au deschis gura doar la jurământ! (galerie foto)

24 Apr 2017 5412

Ministrul Mircea Dobre, la Constanţa, dezamăgit de unii hotelieri „Sper să avem un sezon estival mai bun ca anul trecut“ (galerie foto)

22 Apr 2017 1666

Neptun - Olimp SA a fost preluată de Ministerul Turismului

24 Mar 2017 1106

S-a lansat aplicația „Explore RO”. A fost realizată pentru turiștii români și străini

09 Mar 2017 720

Ministrul Mircea Titus Dobre, la simpozionul organizat de CCINA Constanţa „Turismul este o prioritate pentru România“. Ce a mai declarat (video)

04 Mar 2017 1383

Ministerul Turismului, un buget de 80 de milioane de lei

28 Jan 2017 515

Noul secretar de stat la Ministerul Turismului, Cristina Tărteață, şi relaţiile sale de afaceri cu cetățeni din Orientul Mijlociu (documente)

20 Jan 2017 1544

Pe cine a numit Grindeanu secretar de stat la Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social

18 Jan 2017 654

11 deputaţi şi cinci senatori. În ce comisii activează parlamentarii de Constanţa

16 Jan 2017 1813

Ce așteaptă patronatele din turism de la Ministerul Turismului. O strategie de promovare și reglementări

04 Jan 2017 1135

Mircea Titus Dobre Autoritatea Naţională pentru Turism se va desfiinţa

04 Jan 2017 2823

UPDATE Doi constănțeni ar putea face parte din noul Guvern Sorin Grindeanu. Ce spune Mircea Titus Dobre

02 Jan 2017 5920

Zeci de parlamentari la Constanţa FPTR cere condiţii pentru un turism românesc performant şi reînfiinţarea ministerului (galerie foto)

16 Jun 2016 1327

Ambasadorii turismului românesc s-au implicat în campania MAE privind deplasările în străinătate (video)

17 May 2016 751

COMUNICAT DE PRESA - Intalnire la Ministerul Transporturilor

22 Mar 2016 681

Intalniri oficiale la Târgul de Turism al României

26 Feb 2016 715

Dacian Cioloș o readuce pe Elena Udrea în vizorul DNA

04 Feb 2016 1063

Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului a fost reorganizat. Schimbări la vârf. Unităţi din Constanţa în noul minister

11 Dec 2015 2656

Elena Udrea - SRI m-a informat că al doilea om din Ministerul Turismului era bănuit de a lua mită

16 Oct 2015 660

Malul Lacului Techirghiol a devenit o atracţie de vacanţă pentru turişti, prin investiţii de peste 15 milioane de lei din fonduri europene

22 Sep 2015 645

Știripesurse.ro DNA acuzat de partizanat politic și părtinire. De unde cumpăra procurorii logistica din dotare

19 Sep 2015 738

Strategia Națională pentru Competitivitate 2015-2020, adoptată de Guvern

16 Sep 2015 516

Zeci de mii de români riscă să piardă banii cheltuiți pe vacanțe

11 Sep 2015 658

Măsurile luate în pripă de către Ministerul Educației dau peste cap afacerile turoperatorilor români, cauzându-le pierderi semnificative

11 Sep 2015 872

Statul va şti exact unde se vor caza turiştii şi cât vor sta în vacanţă

07 Aug 2015 736

Participarea ministrului delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare Angel Tîlvăr la reuniunea anuală a consilierilor economici din reţeaua externă a a Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului

07 Jul 2015 512

Trebuie retras imediat Proiectului de Lege a Turismului este incoerent

06 Jul 2015 675

Participarea secretarului de stat Radu Podgorean la reuniunea anuală a consilierilor economici din reţeaua externă a MECT

06 Jul 2015 495

Închisoare de până la trei ani pentru construcţiile neautorizate

26 Jun 2015 823

Informare de presă MAE

16 Jun 2015 481

Reprezentație a dervişilor rotitori la Constanţa

15 Apr 2015 889

Eveniment inedit la Constanţa Dervişii rotitori vor dansa în cadrul "Întâlnirilor de suflet"

15 Apr 2015 1089

Modificări ale Codului Fiscal

10 Apr 2015 965

Comunicat de presa - Intalnirea de la Ministerul Finantelor Publice 2 Aprilie 2015

02 Apr 2015 795

Solicitare modificare Ordin 1079/2014 cu privire la transportul cu ambarcaţiuni de agrement în scop comercial

07 Mar 2015 1234