Ce are in comun pepenele cu politistul

Nimic! am putea spune în cor. Şi totuşi, un mic furtişag, acolo, se poate. Făcut de poliţist, desigur. Dar o să vă spun o poveste care pentru un om normal ar putea deveni de necrezut. Şi totuşi este adevărată.

Vineri seară, am plecat să cumpăr nişte de-astea mărunte. O apă minerală, un suc, o pâine. Fac eu piaţa, ies din magazin şi dau să plec spre casă. Când, lângă o grămadă de pepeni, o maşină a poliţiei. Îmi zic în gând: „ia uite, au început să îi controleze tare şi pe ăştia! De acte, de certificate de producător". Tocmai când o luasem mai în serios, observ că de fapt vreo trei pepenari încărcau de zor marfă şi în portbagajul maşinii poliţiei şi în partea din spate. Eeee. Marfă confiscată, îmi zic eu. Fără acte de provenienţă, fără dovada zilei în care au fost culeşi. Zic gata, se face ordine şi aici. Opresc în dreptul maşinii poliţiei, foarte aproape de ei, pregătit să-i aplaud. Şi mă uit atent. Cu acel bravo admirativ faţă de poliţia care începe să facă ordine în toate. Numai că nu avea deloc să fie aşa. Odată pepenii încărcaţi, atât de mulţi încât ajungeau pentru angajaţii a două secţii de poliţie, maşina s-a urnit din loc. Fără ca vreunul din membrii echipajului să facă măcar gestul de a duce mâna la buzunar să plătească. Pe producătorul pepenilor sau pe samsar. Nu am răbdat şi l-am sunat pe şeful secţiei în cauză. Un om respectabil şi respectat. Cu state vechi pe funcţie. Care s-a crucit când a mai auzit-o şi pe asta. Mi-a cerut omul numărul maşinii. Mi-a cerut să îi descriu pe şmecherii de poliţişti. L-am refuzat însă. L-am rugat să nu îmi ceară aşa ceva, că nu îi spun. Şi nici nu am făcut-o. Pentru că marea problemă nu o constituiau pepenii. Nu. Problema o reprezenta fapta lor. Şi expunerea lor în public. Cu rânjetul acela al omului care are puterea în mână. Şi care stă tolănit în maşina poliţiei, iar cei mici, prinşi cu cine ştie ce, sunt sclavii lor. Asta este marea problemă. Nu numai a societăţii civile, ci şi a şefilor poliţiei. Măcar poate de data asta nu o să mai sară în sus comandantul poliţiei, să îi ia apărarea celui pe care cineva l-a pozat, anul trecut, la Trocadero, luând o sacoşă cu ceva şi după aia ni s-a explicat că ar fi vorba de nişte struguri. Trimişi de bunica, de la Ostrov. Fapta de atunci a unui poliţist este una măruntă. Ca şi a celor de acum câteva zile, cu pepenii. Dar sunt vizibile. Extrem de vizibile şi afectează imaginea poliţiei ca instituţie. Măcar de-acum poate unora le va păsa. Dacă nu, asta e. Nu ne mai facem bine.