Editorial Ora adevărului la FC Farul



Având ca obiectiv promovarea în Liga 1, FC Farul a încheiat prima parte a sezonului pe locul cinci, la opt puncte de primele două clasate. Până la startul returului sezonului regulat mai sunt 12 zile, iar până în prezent, „marinarii“ au disputat un singur meci amical. Cum va arăta echipa în cele trei verificări din această săptămână, cu cei mai puternici adversari de până acum?
 
Va conta în bătălia pentru promovare sau în ce procent se va simţi în evoluţia Farului faptul că echipa nu a trecut prin toate etapele pregătirii de iarnă, că în lotul de jucători mai sunt posturi neacoperite sau că seria de amicale a suferit până acum, sub aspectul adversarilor? „Marinarii“ au rămas puţin în urmă cu planul de pregătire pentru retur, iar temerea că acest lucru se va cunoaşte pe teren, din 27 februarie încolo, există.
 
Din diverse motive, stagiu de pregătire centralizat nu s-a făcut (nici măcar la Constanţa), iar „marinarii“ au disputat până acum un singur amical (pierdut contra unei echipe de Liga a 3-a, care a întors însă meciul când la Farul au intervenit schimbări în echipa de bază). În rest, fariştii au întâlnit în meciuri-test, la Constanţa, numai formaţii de juniori, partide în care au marcat mult (8-1, 4-2, 7-1, 12-0), dar asemenea confruntări sunt neconcludente. Plus că, în afară de un meci, toate s-au jucat pe teren sintetic, suprafaţă pe care s-a disputat, în proporţie covârşitoare, şi pregătirea tehnico-tactică. Vechea problemă a terenurilor pe care nu se poate intra iarna, ca să fie protejate...
 
În ce priveşte lotul de jucători, faţă de tur, au plecat câţiva titulari, iar de alţi jucători s-a despărţit clubul. Au venit unii fotbalişti cu nume, cu care Farul a căzut de acord, dar semnarea contractelor s-a lungit destul de mult. În plus, posturile de portar şi fundaş stânga, ca şi jucătorii Under-19 sunt încă sub semnul întrebării. Totodată, sunt câţiva fotbalişti (dintre cei de bază) care, din diverse motive (accidentări sau probleme personale) nu au niciun meci jucat până acum în această iarnă, iar pregătirea le-a fost şi ea afectată. Cât vor reuşi experienţa jucătorilor Farului şi pregătirea efectuată la Constanţa să depăşească problemele enumerate mai sus rămâne de văzut. Ar fi păcat însă ca un culoar favorabil către Liga 1, ca cel din acest sezon, să fie irosit. 
     
Să nu se înţeleagă însă că la restul echipelor din seria „marinarilor“ curge lapte şi miere şi că totul a decurs conform planului, numai la Farul nu. În mod cert, fiecare echipă suferă, într-un fel sau altul, mai mult sau mai puţin. Însă doar câteva sunt cele care şi-au fixat ca obiectiv promovarea, iar Farul e printre ele. Aflându-te într-o asemenea postură, trebuie să fii organizat şi pregătit mai bine. În această săptămână, una cu trei amicale (cu Lokomotiv Gorna Oriahoviţa, cu Delta Dobrogea Tulcea şi cu Dunărea Călăraşi), la FC Farul e ora adevărului. Oglinda pentru retur. Cum va arăta echipa cu adevărat. Una e să întâlneşti juniorii, alta e să joci cu un asemenea adversar, chiar dacă trecerea de la 4-2 la 12-0, în cele două întâlniri ale Farului mare cu Farul Under-19, poate vorbi de o marjă de progres.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Superliga 2023/2024 Oțelul Galați - FC Hermannstadt, duel tare la vârful clasamentului din play-out

27 Apr 2024 930

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 817

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 2732

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 1085

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 1071

Echipa Under-16 de la Farul Constanța, calificată în semifinalele Cupei Elitelor. Victorie clară în sferturi (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 997

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1234

Superliga 2023/2024 Fotbalist de la Farul Constanța, inclus în echipa etapei a 30-a

12 Mar 2024 891

Farul Constanța Echipele Under-18, Under-17 și Under-15, calificate în semifinale. 14 goluri marcate în sferturi! (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Mar 2024 1042

Portarul Alexandru Buzbuchi, din nou MVP la Farul Constanța „În play-off, sunt meciurile cele mai frumoase. Abia aștept să înceapă“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

10 Mar 2024 1029

Farul Constanța Gheorghe Hagi - „Singurul lucru care conta era să intrăm în play-off“ (VIDEO)

08 Mar 2024 1904

Superliga 2023/2024 Farul Constanța a remizat cu FC Botoșani și s-a calificat în play-off. Ce a spus Gică Popescu

08 Mar 2024 1184

Superliga 2023/2024 Farul Constanța, meci capital la Botoșani, Vineri, 8 martie 2024, se stabilesc ultimele calificate în play-off

07 Mar 2024 1416

Legendă Farul Constanța Aniversare! Constantin Mareș, la 80 de ani (VIDEO)

07 Mar 2024 1645

Farul Constanța, partidă cu FC Botoșani, decisivă pentru accederea în play-off Ionuț Vînă - „E un meci cât un sezon“ (VIDEO)

06 Mar 2024 1516