Editorial Unde vă sunt pantofii albaştri, domnule magistrat? Cazul „Grădiniţa groazei“ şi judecătorul cu „inima neagră“



Zilele acestea, am auzit ori am citit cu toţii povestea judecătoarei cu pantofi albaştri, un magistrat din centrul ţării care, ajungând să decidă soarta unui copil de opt ani - dacă urma sau nu să îşi revadă mama de care fusese despărţit şi dacă va putea să îşi petreacă timp cu ea aşa cum îşi dorea -, s-a aplecat cu adevărat asupra cazului, citind, văzând şi simţind dincolo de hârtii, acte, expertize depuse la dosar şi, în cele din urmă, luând cea mai bună decizie pentru copil. Iar în demersul său, magistratul nu s-a sfiit să coboare de la prezidiu şi să meargă alături de băieţelul de opt ani, arătându-i pantofii ei albaştri pentru a se împrieteni cu el şi a crea o conexiune care să îi permită să vadă în sufletul copilului şi să ia cea mai bună hotărâre pentru el. Pentru familia aceasta, pentru mamă şi fiu, povestea are un final fericit şi ne învaţă că, iată, contrar aşteptărilor, există şi judecători care, dincolo de impunătoarea robă şi de autoritatea pe care o exercită prin lege, mai au, uneori, şi pantofi albaştri şi sufletul deschis. Dar ce ne facem când judecătorul are ceea ce ar putea părea o inimă neagră ori împietrită?!
 
Se întâmplă şi s-au întâmplat atâtea în ultimele zile în toată lumea, că aproape va trece neobservat faptul că, la sfârşitul acestei săptămâni, la Judecătoria Constanţa, la doi paşi de noi, să spunem, va avea loc un eveniment nemaiauzit în instanţele din întreaga ţară: oameni în uniformă, jandarmi pentru a fi mai precişi, vor fi trimişi vineri dimineaţă acasă la nişte copii cu vârste cuprinse între cinci şi şapte ani, pe care trebuie să îi aducă la instanţă, pentru a fi audiaţi.

Cazul „Grădiniţa groazei“

 Interogarea copiilor urmează să aibă loc într-un proces deschis de procurori împotriva fostelor educatoare de la grădiniţă ale micuţilor, pe care anchetatorii le acuză că i-ar fi maltratat pe aceştia. Procesul a devenit cunoscut drept cazul „Grădiniţa groazei“ (sintagmă folosită chiar de Consiliul Superior al Magistraturii), ceea ce ar putea să ne ajute să ne facem o primă impresie despre măsura aspectelor judecate în această cauză. Jandarmii urmează să se prezinte la uşa celor mici, aşa cum am spus mai sus, în baza mandatelor de aducere emise în proces de judecătorul de caz care, potrivit informaţiilor date publicităţii, contrar sfaturilor psihologilor consultaţi în această privinţă, consideră imperativă audierea celor mici. Cu alte cuvinte, aceştia vor fi aduşi în instanţă să le povestească unor străini nişte fapte pe care, potrivit părţilor implicaţi, încă încearcă să le uite. Şi tot potrivit lor, unii dintre ei sunt încă sub terapie, motiv pentru care părinţii refuză categoric să îi aducă la instanţă, riscând chiar amenzi de 5.000 de lei.

Judecătorul îşi asumă răspunderea

Părţile implicate în proces au făcut nenumărate cereri de recuzare a judecătorului, solicitând conducerii instanţei să desemneze un alt magistrat care să se ocupe de caz. Între timp, chiar şi Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii s-a sesizat cu privire la acest caz, demarând verificările prealabile faţă de judecătorul în cauză. În replică, reprezentanţii Judecătoriei Constanţa, în cadrul unei conferinţe de presă în care au precizat, de asemenea, că s-au respins toate cererile de înlăturare a magistratului respectiv din proces, au mai spus că judecătorul îşi asumă răspunderea exclusivă pentru toate actele pe care le întreprinde în cadrul cercetării judecătoreşti. Aşadar, cu alte cuvinte, magistratul şi-ar asuma inclusiv eventualele efecte negative pe care interogarea le-ar putea avea asupra copiilor. Totodată, reprezentanţii instanţei au mai explicat că judecătorul de caz a considerat imperativă audierea micuţilor întrucât aceştia s-au constituit părţi civile în dosar cu suma de 100.000 de euro.

Un proces despre care nici nu ştiu

Aşadar, să înţelegem că domnul judecător consideră că, pentru toate aceste motive, se impune citarea unor copii de cinci-şapte ani cu mandate de aducere, trebuie ca aceştia să fie luaţi cu jandarmii de acasă, dis-de-dimineaţă, şi aduşi într-un loc unde se desfăşoară un proces (dacă mintea lor poate cuprinde această idee, la vârsta asta) despre care ei nici nu ştiu. Aşa că, dacă tot aminteam la început de judecătoarea cu pantofii albaştri şi de empatia de care a dat dovadă faţă de nevoile unui copil, în întreg contextul prezentat mai sus, legat de judecătorul nostru, de la Constanţa, nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva avem de-a face cu un magistrat nu cu pantofi albaştri (ceea ce este lesne de observat), ci cu unul cu o inimă mai degrabă neagră ori chiar împietrită! Rămâne de văzut cum îşi va asuma efectiv magistratul răspunderea în cazul în care audierea copiilor le va produce o traumă şi mai mare decât cele pe care le-au trăit deja (potrivit procurorilor) şi pentru care s-a deschis acest proces de la bun început.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consiliul local trebuie să ia o decizie în legătură cu un spațiu propus să devină sediul creșei “Căsuța Spiridușilor”. Legături cu patronii grădiniței “Micul Regat” (documente)

27 Apr 2020 4137

CSM a decis Judecătorul Alexandru Bogdan Arhip, transferat la Galați

17 Nov 2018 4217

Alexandru Bogdan Arhip, din Judecătoria Constanţa, suspendat pentru trei luni

28 Mar 2017 6995

Judecătorul Arhip, cercetat de CSM la anul

17 Nov 2016 2233

Cererea de recuzare a judecătorului Arhip în dosarul Micul Regat a fost admisă!

14 Nov 2016 3186

Mâine se decide dacă dosarul „Grădinița groazei“ primeşte un nou judecător

13 Nov 2016 2494

Exclusiv Inspecţia Judiciară face public raportul întocmit în cazul judecătorului constănţean Alexandru Arhip

09 Nov 2016 7103

Inspecția Judiciară a finalizat cercetarea judecătorului Arhip. Magistratul judecă dosarul „Grădinița Groazei“ din Constanţa

09 Nov 2016 2128

UPDATE 7. Jandarmeria, amendată. Ce spune IJJ Un termen nou în dosarul Micul Regat (galerie foto+video)

14 Oct 2016 5692

Editorial „Grădiniţa Groazei“, o poveste rea şi urâtă şi un proces pe măsură

05 Oct 2016 5674

UPDATE. Scandalul „Grădinița Groazei“ Judecătorul Arhip, cercetat de Inspecția Judiciară

29 Sep 2016 4204

Arhip rămâne cu dosarul „Micul Regat"

27 Sep 2016 1875

Editorial Mama ei de justiţie oarbă!

24 Sep 2016 3474

Judecătorul Arhip nu vrea să vadă pe nimeni! Cu excepţia copiilor din dosarul „Micul Regat“

24 Sep 2016 2549

UPDATE 4 Copiii de la „Grădinița Groazei“, amendați pentru neprezentare (video)

23 Sep 2016 3730