O vizită în minus la urneSpaime închipuite, argumentaţii jenante, săgeţi străvezii

Adrian-Herta_nou.jpgCând a modificat Legea 67/2004, adoptând prevederea potrivit căreia primarii vor fi aleşi dintr-un singur tur de scrutin, majoritatea deputaţilor nu a urmărit nici instaurarea dictaturii creionate cel puţin neinspirat de către comentatorii Stelian Tănase şi Ion M. Ioniţă în ultimele lor editoriale, nici introducerea unei salutare măsuri de economisire a resurselor bugetare, aşa cum este enunţat în expunerea de motive de o calitate îndoielnică, adiacentă proiectului supus marţi votului în plen.

Măsura în sine nu justifică, aşadar, nici excesele isterice pe marginea unui hău închipuit, nici euforia exagerată în faţa unei ipotetice realizări juridice excepţionale. Sub aspect teoretic, este doar o restrângere a posibilităţilor de manevră ale candidaţilor şi, în acelaşi timp, un furnizor însemnat de deficit de legitimitate pentru viitorii edili. Sub aspect politic, nu este decât o decizie pragmatică. Explicaţii:

Noua modalitate de selecţie a primarilor va recrea, fără îndoială, premisele competiţiei electorale la nivel local. Nu vom avea - aşa cum fals sugerează criticii iraţionali ai acestei legi - aleşi cu doar 15-20% din voturile valabile exprimate decât în cazuri izolate, nerelevante. Este de aşteptat, mai degrabă, ca opţiunile la urne să se reorienteze forţat înspre candidaţii cu şanse, să ocolească într-o şi mai mare măsură outsiderii. Vor fi avantajaţi, aşadar, în primul rând, edilii în funcţie şi, eventual, doar concurenţii relevanţi. Va creşte, din nefericire, vulnerabilitatea corpului cetăţenilor cu drept de vot la efectele pomenilor electorale. Există, în acest context, riscul ca cel dintâi clasat să nu fie, de fapt, pe locul întâi în preferinţele totalităţii alegătorilor. Pe alocuri, vor exista motive suplimentare, chiar îndreptăţite, ca victoria lui să fie pusă sub semnul îndoielii, să fie contestată. Să ne gândim că, dacă în 2008 ar fi funcţionat actualul sistem, numai în judeţul Constanţa, bunăoară, opt din 26 de localităţi în care s-a organizat turul al doilea - Mangalia, Băneasa, Eforie, Ghindăreşti, Mereni, Tortoman, Tuzla şi Vulturu - ar fi avut astăzi poate alt primar. Concluzionând, schimbarea fundamentală adoptată marţi în Camera Deputaţilor întruchipează o reformă prost orientată de jos în sus a sistemului reprezentativ românesc (ar fi trebuit măcar precedată de modificarea modelului electoral pentru alegerile parlamentare), un pas major înapoi. Miza sa reală este definită însă de calcule politice reci, şi nu de preocupări şi aspiraţii de ordin civic.

Decizia este, în opinia mea, nu o tentativă unilaterală a PD-L-ului de a-şi conserva poziţiile locale, ci expresia unei înţelegeri subterane fără precedent între două forţe politice astăzi ireductibil opuse, cu aceleaşi rădăcini istorice, care au decis, se pare, că în 2012 se vor confrunta fără actori secundari pe fundal, într-o ciocnire de o intensitate, cred, nemaiîntâlnită. Aproximativ jumătate dintre iniţiatorii legii sunt membri ai PSD, fapt mai rar amintit pe posturile TV sau în presa scrisă. A forţa participanţii la scrutinul local de anul viitor să aleagă, pe fond, între roşu şi portocaliu înseamnă a crea din bucăţi bazele unui sistem de putere bipolar, antagonic, excesiv simplificat, excesiv politizat, echilibrat, aproape ermetic. Unde se va poziţiona PNL-ul în această schemă? Ori ireversibil la polul roşu ori ireversibil în afara ei. Captivi ai unor antipatii nejustificate strategic, aflaţi sub un lider lipsit de viziune, liberalii au abandonat varianta atât de necesară a celei de-a treia căi mai devreme decât era cazul, au fost trădaţi de principalii lor aliaţi, iar acum se găsesc într-o situaţie critică, aproape de ieşirea definitivă de pe scenă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 311

Guvernul RomânieiÎntrevederea dintre premierul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru Parteneriate Internaționale, Jutta Urpilainen

25 Apr 2024 265

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1515

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1829

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 636

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 964

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 640

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 666

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1058

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 878

Spectacol estival pentru copii Firma lui Gabriel Soare bate palma cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța

22 Feb 2024 771

Născut la Tulcea Carol Feldman, actorul cu o reputație construită în Israel

09 Feb 2024 807

Teatrul de Stat Constanța Emilian Oprea, actor de la Teatrul Național București, cooptat în spectacolul „A douăsprezecea noapte”

09 Feb 2024 923

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, desemnat de Senatul UNITER să preia direcția artistică a Galei Tânărului Actor HOP

08 Feb 2024 1711

„Take, Ianke și Cadîr”, fermecătoarea poveste despre toleranță și prietenie se joacă la Teatrul Jean Bart din Tulcea

07 Feb 2024 916