68 de jandarmi din Gruparea Mobilă merg la Dervent

În data de 20 aprilie, la Mănăstirea Dervent din comuna Lipniţa, sat Galiţa, va avea loc ceremonialul religios desfăşurat cu ocazia sărbătoririi hramului bisericii.

La aceasta acţiune se estimează participarea a aproximativ 5.000 de credincioşi din judeţul Constanţa, dar şi din judeţele limitrofe, a unui sobor de preoţi şi diaconi, cât şi a unor oficialităţi ale judeţului nostru.Pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, la această manifestare vor participa aproximativ 68 de jandarmi din Gruparea Mobilă „Tomis". Ei vor acţiona în principal pentru:protecţia participanţilor,asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul desfăşurării ceremonialului religios,prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere normelor de convieţuire socială. Dispozitivele de ordine vor fi formate din echipe de patrulare pedestră şi auto, precum şi din echipe de intervenţie mobile.Zona în care se va desfăşura ceremonialul religios va fi delimitată cu garduri metalice, iar în zonele de acces se va efectua control preventiv corporal şi al bagajelor.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 292

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 454

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 376

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 388

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 426

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 482

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 501

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 560

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 579

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 437

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 369

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 563

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 720

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 703

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 594