A doua achitare marca „Frumuşelul" Tomescu, Sarafu şi Aita nu l-au bătut pe Ussi

Pentru a doua oară de la începutul acestui an, magistraţii Judecătoriei Constanţa au dispus achitarea cunoscutului Petrică Tomescu, zis Frumuşelul. Cercetat separat în două dosare aflate pe rolul instanţei în legătură cu presupuse fapte de violenţă, Tomescu a fost declarat nevinovat în ambele procese. Mai exact, magistraţii Judecătoriei Constanţa au decis că nici Frumuşelul, Stila Sarafu şi nici Doru Aita, nu s-ar face vinovaţi de vătămarea corporală gravă a lui Usein Sali, zis Ussi, astfel cum i-au acuzat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în urmă cu aproape trei ani.

Cum numai în sistemul juridic românesc se putea întâmpla, însă, pe parcursul cercetării judecătoreşti (care numai cu rapiditate nu s-a desfăşurat, în treacăt fie spus), victima a .. decedat. În prezent, judecătorii au decis achitarea celor trei în temeiul articolului 10 litera c din Codul de procedură penală, potrivit căruia „acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat". Iar aceasta, în condiţiile în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa i-au acuzat pe Stila Sarafu, Petrică Tomescu şi Doru Aita că, pe data de 6 august 2006, l-ar fi agresat pe Usein Sali, zis Ussi, în localul Cafe-Bar aparţinând lui Aita. A doua zi după altercaţie, au susţinut procurorii în rechizitoriul prin care cei trei au fost trimişi în judecată, Usein s-a prezentat la Poliţie, unde a formulat plângere împotriva acestora. Totuşi, pe parcursul procesului penal, din toţi martorii audiaţi, numai Mihăiţă Vasea, zis Miţu, a susţinut varianta potrivit căreia cei trei suspecţi ar fi fost autorii faptei, restul martorilor schimbându-şi depoziţiile şi precizând că ar fi declarat la Poliţie împotriva acuzaţilor la insistenţele lui Usein Sali. Decizia Judecătoriei Constanţa poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Constanţa, procurorii fiind convinşi că cei trei suspecţi nu vor rămâne cu achitarea dispusă de magistraţii Judecătoriei Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Petrică Tomescu și Gheorghe Moraru rămân sub control judiciar! Tribunalul Constanța a anulat decizia judecătoriei

19 Dec 2023 1253

Petrică Tomescu și Gheorghe Moraru, trimiși în judecată!

09 Feb 2023 3952

Petrică Tomescu și Gheorghe Moraru cer să fie eliberați! Totul s-ar putea decide azi

05 Oct 2022 2745

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 11 iulie 2019

12 Jul 2019 3370

„Frumuşelul“ a câştigat la CEDO!

25 Jun 2015 3324

Exclusiv România, condamnată la CEDO în cazul lui Petrică Tomescu, zis Frumuşelul (DOCUMENT)

24 Jun 2015 8368