Eveniment

Află decizia Tribunalului Constanţa Cum a luat fostul edil din Agigea nouă ani de puşcărie deşi a fost achitat de două ori

Ion Ioniţă, fost edil al localităţii Agigea, a fost achitat pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată

Trimis în judecată în octombrie 2007 de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa, Ion Ioniţă, fost edil al localităţii Agigea, a fost condamnat, ieri, la nouă ani de închisoare, cu executare. Decizia a fost luată de completul de judecată prezidat de Lucian Lică din cadrul Tribunalul Constanţa şi poate fi atacată la Curtea de Apel. Amintim că, în 2007, procurorii DNA au reţinut în sarcina lui Ioniţă infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, două infracţiuni de fals intelectual, instigare la două infracţiuni de fals intelectual, două infracţiuni de uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu consecinţe deosebit de grave, abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave şi deturnare de fonduri.

Ieri, Tribunalul Constanţa l-a condamnat pe Ion Ioniţă la patru ani de închisoare pentru deturnare de fonduri cu consecinţe deosebit de grave, la alţi patru ani pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată şi la nouă ani pentru delapidare cu consecinţe deosebit de grave. De asemenea, instanţa a încetat procesul penal pornit împotriva lui Ioniţă pentru fals intelectual în formă continuată, pentru instigare la fals intelectual în formă continuată, uz de fals în formă continuată, fals intelectual şi uz de fals deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale. Ion Ioniţă, fost edil al localităţii Agigea, a fost achitat pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, deoarece lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunilor mai sus precizate. Ion Sandu, persoană fizică, şi Eugenia Leţu, fost funcţionar în cadrul Primăriei Agigea, au fost achitaţi pentru complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată deoarece lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii mai sus precizate. Leţu a mai fost achitată pentru fals intelectual în formă continuată deoarece fapta nu există. Mery Gean Bolat, funcţionar în cadrul Primăriei Agigea, judecată în acelaşi dosar cu Ioniţă, a primit patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată. Faţă de Bolat, Tribunalul Constanţa a încetat procesul penal pentru fals intelectual în formă continuată şi uz de fals în formă continuată, deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru ambele infracţiuni. Ovidiu Molceanu Perva, funcţionar în cadrul Primăriei Agigea, a luat patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată.

Consiliul Local al comunei Agigea, parte civilă

Şi faţă de Perva s-a încetat procesul penal pentru fals intelectual în formă continuată, uz de fals în formă continuată, de instigare la fals intelectual în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice, instigare la fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru aceste infracţiuni. Anca Daniela Istrate, inspector principal de urbanism în cadrul Primăriei comunei Agigea, a primit patru ani de detenţie pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată. Şi faţă de Istrate instanţa de judecată a încetat procesul penal pentru mai multe infracţiuni, având în vedere intervenirea prescripţiei penale. Monica Popescu, casier la Primăria Agigea, s-a ales cu patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, însă faţă de ea s-a încetat procesul penal pentru câteva infracţiuni deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale. Nuridan Amet, secretar în cadrul Primăriei Agigea, a fost achitat de săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni. Tot ieri, Tribunalul Constanţa i-a obligat pe inculpaţii Ioniţă, Bolat şi Popescu, în solidar, la plata sumei de 212.952,4 lei către partea civilă Consiliul Local al comunei Agigea.

Ce spune DNA ?

Mai mult decât atât, Ioniţă, Bolat, Perva şi Istrate trebuie să plătească în solidar suma de 2.087.248 de lei către partea civilă Consiliul Local al comunei Agigea. Ioniţă, Popescu şi Bolat au fost obligaţi şi la plata sumei de 515.329 de lei către partea civilă Consiliul Local al comunei Agigea. Potrivit DNA, în cursul anului 2002, Ion Ioniţă, pe atunci primar al comunei Agigea, ar fi dispus scoaterea din domeniul privat al localităţii a suprafeţei de 31,7944 hectare de teren, fără a exista o hotărâre a Consiliului Local în acest sens, în vederea soluţionării cererilor formulate de mai multe persoane, prin care se solicita reconstituirea dreptului de proprietate. Organele de anchetă mai susţin că, în perioada 2000 - 2004, în calitate de primar al localităţii Agigea, „inculpatul Ioniţă Ion, prin încălcarea prevederilor legale, a determinat prejudicierea Consiliului Local al comunei Agigea cu suma de 2.863.029,78 RON (aproximativ 800.000 de euro)”.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Furtuna a făcut prăpăd în Constanța. Copaci prăbușiți la pământ. Unde s-a intervenit (galerie foto)

18 Jan 2018 178

Atenție pietoni. Este o groapă la capătul unei treceri de pietoni în Constanța la intersecția bulevardului Tomis cu strada Ion Rațiu (galerie foto + video)

18 Jan 2018 1248

UPDATE. Cursurile au fost suspendate în mai multe localități din județul Constanța. Măsura luată din cauza condițiilor meteo

18 Jan 2018 332

Decese Constanţa, 18 ianuarie 2018

18 Jan 2018 529

UPDATE. Județul Constanța sub cod galben de ninsoare. Ninge viscolit de câteva ore. Cum se circulă pe drumurile din județ (galerie foto + video)

18 Jan 2018 4261

Eveniment de excepție la Brigada 9 Mecanizată Mărășești. Subofițer decorat de americani pentru rezultatele obținute în Afganistan (galerie foto)

18 Jan 2018 472

Cum se împarte bugetul? Câţi bani dă Consiliul Judeţean Constanţa pentru educaţie, cultură, protecţie socială, investiţii, CMZ şi Evidenţa Populaţiei (documente)

18 Jan 2018 329

Ce scrie presa internațională despre numirea noului premier, Viorica Dăncilă

17 Jan 2018 301

Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța, întrunit în urma atenționării de cod galben. Utilajele, pregătite să intervină

17 Jan 2018 527

Recomandările ISU Delta Tulcea în urma atenționării de cod portocaliu

17 Jan 2018 255

Cod galben de vreme rea în județul ConstanțaRAJA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

17 Jan 2018 462

Un polițist de la Serviciul Rutier Constanța a ajutat o femeie care a căzut pe gheață să ajungă la spital. Mașina în care se afla aceasta s-a defectat

17 Jan 2018 298

Doliu în sportul constănţean „Am pierdut un profesionist, o persoană care a iubit necondiţionat sportul nostru naţional“

17 Jan 2018 872

Avertizare meteo la Constanța. Revin lapovița și ninsoarea iar vântul va bate cu putere. Utilajele de deszăpezire, pregătite să intervină

17 Jan 2018 1860

DNA Constanţa a „lucrat“ doi primari din judeţ. Judecătorii au rămas în pronunţare

17 Jan 2018 923

O inscripţie în onoarea împăratului Augustus, descoperită la Mangalia

17 Jan 2018 749

Efectivele MAI, pregătite să intervină în județele aflate sub atenționări meteorologice de vreme severă

16 Jan 2018 314

CNAIR a acționat în cursul nopții cu sute de utilaje pe autostrăzi și drumuri naționale. Peste 2400 tone de material antiderapant au fost folosite

15 Jan 2018 320

Caz şocant în judeţul Constanţa!

15 Jan 2018 337

Arbitru de fotbal şi poliţist Cătălin Toader, preşedinte executiv la Voinţa FCS Old-Boys 2017 Săcele, naş de botez a treia oară

13 Jan 2018 1548

#scrieDobrogea Ion Bănescu, primarul-învățat care... a inventat stațiunea Mamaia (galerie foto)

12 Jan 2018 1022

Cum s-a tranşat neutralizarea Mării Negre. Între Brest-Litovsk, Focşani şi Brăila (galerie foto)

12 Jan 2018 704

CS Farul Constanţa, pe podium la Campionatul Naţional de floretă

10 Jan 2018 290

Poliţiştii constănţeni sunt în căutarea a două persoane dispărute. Le-aţi văzut?

10 Jan 2018 912

Firme Constanţa, rezultate financiare Tomis Team, cifră de afaceri mai mare și pierdere mai mică, față de anul de referință anterior (document)

09 Jan 2018 219

DNA. Constănţean trimis în judecată pentru fraudă cu fonduri europene

09 Jan 2018 1114

Vreme de primăvară la malul mării. Constănțenii au ieșit cu mic cu mare la plimbare. Acum un an Constanța era acoperită de zăpadă (fotoreportaj)

07 Jan 2018 1026

Vă amintiți de copilul născut, printre nămeți, anul trecut, în șenilată, lângă Băneasa? E mare și frumos. Era chiar de Sfântul Ion (galerie foto)

07 Jan 2018 3006

Tradiţii de Sfântul Ioan Botezătorul. De ce trebuie să ne stropim azi cu agheasmă nouă?

07 Jan 2018 1135

Avertizare meteo Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe

06 Jan 2018 368

Boboteaza, Sf. Ion și Crăciunul pe rit vechi. Ce le recomandă polițiștii celor care vor participa la festivitățile prilejuite de aceste sărbători

05 Jan 2018 561

Manevrele pentru transportul maritim şi fluvial au fost reluate în Portul Midia.

05 Jan 2018 242

A fost solicitat un echipaj SMURD. Accident cu trei maşini, în zona Victoriei din Constanţa. (galerie foto+video)

02 Jan 2018 3769

Un polițist român vine în sprijinul turiștilor aflați în vacanță în Bulgaria

30 Dec 2017 412

O clădire istorică, situată pe bulevardul Ferdinand, lângă Teatrul de Stat Constanța, va fi demolată. Undă verde de la municipalitate (galerie foto)

30 Dec 2017 4089

Autoturism, furat din Marea Britanie, descoperit la Constanţa. Ce spun oamenii legii

29 Dec 2017 7931

LIVE TEXT Astăzi, ședință ordinară a Consiliului local al municipiului Constanţa. 48 de proiecte pe ordinea de zi (galerie foto + video)

28 Dec 2017 1376

Post vacant la Şcoala Gimnazială Nr. 24 „Ion Jalea” din Constanţa. Ce condiţii trebuie îndeplinite

27 Dec 2017 928

#scrieDobrogea Bisericuțele rupestre de la Murfatlar

26 Dec 2017 1294

Deputatul USR Stelian Ion îl invită pe Dacian Cioloș în partid - „Hai să lucrăm împreună!“

25 Dec 2017 732

Cel mai valoros luptător MMA din România, Ion Pascu, a susținut un seminar la Constanța (galerie foto)

23 Dec 2017 5241

Titlu similar și pentru o formație Jucători și antrenori de rugby de la echipe din județul Constanța, desemnați cei mai buni din România

23 Dec 2017 726

Ce spun clubul şi fostul campion olimpic Ion Draica, revocat din funcţia de preşedinte de onoare al SSC Farul Constanţa

23 Dec 2017 2029

#citeșteDobrogea „O adevărată corabie a lui Noe este pământul dobrogean.“ Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

23 Dec 2017 616

#citeşteDobrogea „Dobrogea e prispa României înspre largul lumii“. 108 ani de la trecerea în nefiinţă a primarului de geniu Ion Bănescu

22 Dec 2017 497

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 21 decembrie 2017

21 Dec 2017 135

Fosta conducere a Poliției Locale București, trimisă în judecată de procurorii DNA. Cine sunt suspecții și ce acuzțaii li se aduc

20 Dec 2017 502

UPDATE. Colegiu Prefectural la Prefectura Constanța. Ce subiecte se află pe ordinea de zi (galerie foto)

19 Dec 2017 598

Ţiriac, Năstase şi Halep au dat în judecată Banca Naţională a României. Iată motivul!

18 Dec 2017 989

Comunicat de presă Elevii din oraşul Ovidiu, răsplătiţi de autoritatea publică locală

18 Dec 2017 604