Bănuiţi de braconaj

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, în urma cărora au identificat şapte cetăţeni români care deţineau şi transportau un dispozitiv artizanal de pescuit electric, respectiv utilizau plase de pescuit pentru care nu erau autorizaţi.

În data de 08.06.2012, în jurul orei 13.00, în zona de responsabilitate a SPF Cernavodă a fost desfăşurată o acţiune a Gărzii de Coastă în cooperare cu reprezentanţi ai Căpităniei Cernavodă, în urma căreia a fost verificată o ambarcaţiune cu motor care naviga legată de un împingător sub pavilion România. În respectiva ambarcaţiune se aflau C.T., de 37 de ani, şi M.A., de 22 de ani, domiciliaţi în localitatea Cernavodă, care deţineau un dispozitiv electric artizanal format dintr-un acumulator de 12 V şi un cablu în lungime de 66 metri. Cele două persoane au declarat faptul că intenţionau să folosească dispozitivul improvizat la activităţi de pescuit pe fluviul Dunărea. Două zile mai târziu, în intervalul orar 03.45 - 10.15, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat pe fluviul Dunărea, în apropierea localităţilor Cernavodă şi Hârşova, unde au verificat două ambarcaţiuni pescăreşti în care se aflau R.G., de 52 de ani, domiciliat în localitatea Feteşti, M.I., de 43 de ani, şi G.V., de 25 de ani, domiciliaţi în localitatea Maltezi din judeţul Ialomiţa, care desfăşurau activităţi de pescuit. În urma controlului au fost descoperite 8 plase de pescuit din aţă şi cantitatea de 14 kilograme peşte. În data de 10.06.2012, în jurul orei 08.30, pe braţul Chilia al Dunării au fost identificaţi H.A., de 42 de ani şi C.G., de 33 de ani, domiciliaţi în localitatea Chilia Veche, care pescuiau dintr-o barcă pescărească cu o plasă tip setcă. Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării patru bărci pescăreşti, un motor tip Yamaha, un acumulator electric, 66 metri de cablu, nouă plase de pescuit şi şase rame, bunuri evaluate la aproximativ 7.700 de lei, iar cantitatea de peşte a fost predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil. Cei şapte pescari vor fi cercetaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni de braconaj piscicol prevăzute şi sancţionate de art. 64 din OUG 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În prima zi de Paști Șofer de ambulanță, prins beat la volan în Constanța - Ce alcoolemie avea (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 May 2024 1649

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1384

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 921

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1659

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 886

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 935

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 955

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2573

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1048

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3763

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 890

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1731

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 768

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2375

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2713