Eveniment
Batausii de la Ciobanu, judecati la Medgidia
15 Apr, 2009 04:03
1658
Cecilia ZAREA
Cei zece indivizi
care au speriat comuna Ciobanu vor ajunge la mila magistraţilor din cadrul
Judecătoriei Medgidia, în loc de cei ai Judecătoriei Hârşova, cum era normal.
Este vorba despre
dosarul care îi priveşte pe Virgil Parocescu Ionaşcu, de 33 de ani, Ion
Ionaşcu, de 51 de ani, Gheorghe Parocescu, de 37 de ani, Decu Mihai, de 49 de
ani, Dumitru Goidan, de 47 de ani, George Cristian Ionaşcu, de 24 de ani,
Bogdan Georgian Boboc, de 22 de ani, Silviu Vladu, de 19 ani, Costică Ionaşcu,
de 39 de ani, şi Liviu Valentin Paraschiv, de 21 de ani. Aceştia au fost
deferiţi instanţei, în stare de arest preventiv, sub acuzaţiile de vătămare
corporală, violare de domiciliu, distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri.
În mod normal, dosarul lor ar fi trebuit să fie analizat de Judecătoria
Hârşova. Totuşi, dat fiind că cei doi judecători care intră în cauze penale de
la Judecătoria Hârşova s-au pronunţat deja cu privire la măsurile preventive
luate faţă de cei zece, instanţa a fost nevoită să se abţină. Cu alte cuvinte,
pentru că procedura prevede că un judecător care a dispus în privinţa măsurilor
preventive nu poate dispune şi asupra fondului cauzei, iar acesta este cazul
singurilor doi judecători din cauze penale de la Hârşova, dosarul a trebuit
mutat. În urma soluţionării cererii de abţinere, Tribunalul Constanţa a decis
ca instanţa competentă să judece cauza să fie Judecătoria Medgidia. Conform
anchetatorilor, valoarea prejudiciului cauzat de scandalagiii de la Ciobanu se
ridică la peste 100.000 de lei.
anca
28 Apr, 2009 09:38
informati-va bai mai bine inainte sa da-ti stiri eronate!!!
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*:
28 Apr, 2009 09:38
informati-va bai mai bine inainte sa da-ti stiri eronate!!!