Caracatiţa grupării din Tuzla specializată în furturi din locuinţe

perchezitii_-_politie_mascati___.jpgIpoteze dintre cele mai interesante în urma celor aproape 20 de percheziţii domiciliare efectuate zilele trecute de poliţiştii constănţeni: capul grupării pare a fi un cetăţean din Tuzla, individ care s-a mai aflat în atenţia anchetatorilor şi cu alte ocazii.

Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale şi Serviciului de Ordine Publică, beneficiind de sprijinul de specialitate al ofiţerilor DGIPI şi însoţiţi de luptători SIAS, au efectuat în urmă cu două zile 18 percheziţii domiciliare pe raza localităţilor Agigea, Eforie şi Tuzla. Ulterior controalelor, 13 persoane au fost aduse la sediul Poliţiei Judeţului Constanţa în vederea cercetărilor. Ieri, reprezentanţii IPJ Constanţa au declarat că s-a reuşit probarea activităţii infracţionale a patru indivizi dintre cei 13. Capul presupusei grupări specializată în furturi din locuinţe ar fi un cetăţean din Tuzla, care s-a mai aflat în atenţia oamenilor legii. Oficialii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au precizat că Lucian Ştefana, de 26 de ani, Petru Moldovanu, de 18 ani, Ionuţ Preda, de 18 ani, şi Florentin Olaru, de 19 ani, toţi din localitatea Tuzla, sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi violare de domiciliu.Pe numele primilor doi suspecţi au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa şi ulterior instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. perchezitii_-_Parchetul.jpgNu este de omis faptul că, potrivit oamenilor legii, Ionuţ Preda se sustrage urmăririi penale. Asta în timp ce Florentin Olaru este cercetat în stare de libertate. "Cercetările sunt continuate în vederea identificării şi altor participanţi la infracţiunile sus-menţionate, cât şi pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor", au mai arătat oficialii Poliţiei. Nu este de omis faptul că, potrivit anchetatorilor, şeful presupusei grupări specializată în furturi din locuinţe ar fi Ştefan Roman din Tuzla. În seara zilei de 8 aprilie 2010, Roman a fost împuşcat cu un pistol cu bile de cauciuc în centrul localităţii Eforie Nord, ca urma a unei altercaţii în trafic. Un alt scandal în care apare numele lui Ştefan Roman a avut loc la jumătatea lunii februarie, când individul ar fi provocat un scandal într-un bar din Tuzla. La acea dată s-a spus că Ştefan Roman, sprijinit de şase indivizi mascaţi şi înarmaţi cu bâte, au intrat în barul "Alexis Junior", unde au distrus mai multe bunuri. Interesant de remarcat că patronul acestui local se numeşte Dumitru Ştefana, cel mai probabil rudă cu Lucian Ştefana, unul dintre cei doi tineri reţinuţi în cazul percheziţiilor. Procurorii Parchetului Judecătoriei Constanţa au cerut instanţei emiterea unui mandant de arestare în lipsă pe numele lui Ionuţ Preda, după ce au stabilit că acesta se sustrage urmării penale. După cum precizam şi în ediţiile trecute, cei 13 indivizi ale căror imobile au fost percheziţionate de poliţişti ar fi cei care săptămânile trecute au spart o casă din Cumpăna de unde au furat mai multe bunuri.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

dan

09 Dec, 2010 01:24

capul lor este GORILA (VALI DRAGOMIR)din TUZLA .astia sunt doar niste locotenenti.

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1365

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 908

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1634

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 874

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 911

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 937

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2569

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1042

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3749

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 879

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1724

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 764

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2365

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2701

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu auto în parcarea Lidl din zona ICIL! (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 3162