Cobzariu ramane in spital

Soferul autoturismului Audi Q7, vinovat de producerea carnagiului de pe DN 2A, nu a fost externat din sectia de Chirurgie II a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta.

Potrivit lui Florian Stoian, purtatorul de cuvant al unitatii sanitare, Viorel Cobzariu prezinta fracturi costale, dar se afla in afara oricarui pericol. Din cei 37 de adulti si cinci copii care au fost transportati la spital cu 11 ambulante si un microbuz, doar patru mai erau, ieri, internati. Studenta de 22 de ani, din Poarta Alba, spitalizata la neurochirurgie, cu traumatism cranio-cerebral, a fost externata. Marcela Simion, turista din Piatra Neamt, care se afla in stare critica la terapie intensiva, a fost mutata la ortopedie. In aceeasi sectie, a ramas si Paul Valeriu Simion, sotul acesteia. Alexandru Marcu, un constantean de 56 de ani, care in ziua fatidica se intorcea de la parintii sai din Medgidia, a ramas internat tot la ortopedie. Potrivit lui Florin Stoian, pacientul, care are o fractura la umar, va fi operat in cursul saptamanii viitoare. In paralel, Inspectoratul de Politie Judetean continua ancheta. Cele 42 de victime ale carnagiului de pe DN 2A sunt audiate si se asteapta rezultatele Serviciului de Medicina Legala.

Scris de: {autor}Stefania CHERMANEANU{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Știri Constanța Accident rutier cu victime în zona Palas. O dubă a intrat în gardul Jandarmeriei!(FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 3436

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 831

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța construiește un corp nou, cu destinația de investigații imagistice (DOCUMENT)

19 Feb 2024 824

Cel mai mic nou născut de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa a plecat astăzi, sănătos, acasă

01 Feb 2024 1169

Accident în Argeș. O femeie, pieton, rănită grav în urma impactului

12 Jan 2024 899

Liderul opoziţiei sud-coreene, atacat marţi cu cuţitul, se află tot la terapie intensivă

03 Jan 2024 603

Minoră implicată într-un accident rutier în județul Vaslui

30 Oct 2023 904

Hotărâre definitivă, la Constanța, în cazul angajaților de la Terapie Intensivă, din Tulcea

10 Aug 2023 1019

Constanța Copil de 4 ani grav rănit într-un accident rutier pe strada Poporului. Micuțul, transportat inconștient la spital

15 Jun 2023 2349

Consilierii județeni aprobă achiziționarea de echipamente pentru unitatea de terapie intensivă neonatală din cadrul SCJU (DOCUMENT)

24 Feb 2023 1136

Coincidență stranie! O nouă alarmă la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, chiar în ziua în care se aștepta verdictul în proces (VIDEO)

10 Feb 2023 1543

A trecut un an Tragedie, cu victime! Incendiu la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța. Secția ATI, mistuită de flăcări

01 Oct 2022 1935

Acord-cadru semnat între SCJU Constanța și firma Novomed International. Ce va furniza (DOCUMENT)

12 Sep 2022 2273

Câte milioane de Euro din fondurile PNRR sunt destinate secțiilor de terapie intensivă nou-născuți

19 Jul 2022 1228

Vești bune! Toate locurile la ATI COVID sunt libere în județul Constanța!

06 Jun 2022 1141