Curba mortii a fost delimitata cu balize

1179172422.jpg

Autoritatile locale nu par interesate de optimizarea circulatiei rutiere

Sezonul estival se apropie cu pasi repezi de Constanta si traficul rutier, care este deja un cosmar, se va transforma in haos. Masinile miilor de turisti care vor veni pe litoral vor aglomera la maximum un trafic deja sufocat, in care, in extrasezon, la o ora care nu este de varf, stai de trei - patru ori la acelasi semafor. De mai bine de cinci ani, Politia Rutiera Constanta solicita in zadar autoritatilor locale luarea unor masuri care ar conduce la fluidizarea traficului. Este vorba, in primul rand, de cele doua artere problema ale Constantei, oful tuturor soferilor, respectiv strada Mircea cel Batran si bulevardul Tomis. In repetate randuri, s-a solicitat ca pe aceste artere sa fie introdus sensul unic, respectiv pe Mircea de la Ferdinand catre Bulevardul Tomis, iar in ceea ce priveste Bulevardul Tomis, solutia ar fi inversa, respectiv introducerea sensului unic de la Capitol pana la Farmacia Miga. Avand in vedere ca cele doua strazi sunt legate de multe artere, circulatia ar fi fluidizata intr-o mare masura si s-ar putea circula chiar pe trei benzi, ceea ce ar decongestiona evident traficul pe acea portiune. Nicio autoritate nu pare insa sa se sesizeze. Cea de-a doua masura propusa se refera la crearea asa-numitei "unde verzi", pe bulevardul Lapusneanu, respectiv corelarea semafoarelor in asa fel incat soferii sa prinda numai verde de la Metro II si pana la intrarea in Satul de Vacanta. A treia zona problema a Constantei este Metro II, unde traficul este extraordinar de aglomerat, iar in situatia in care un autoturism intentioneaza sa intoarca, totul se blocheaza, pe ambele sensuri de mers. In zona circulatia este atat de aglomerata incat s-a renuntat chiar la functionarea semafoarelor, care nu facea decat sa blocheze traficul. Solutia propusa pentru Metro II a fost crearea unui sens giratoriu la intrarea in Cumpana, sensuri giratorii de care, de altfel, statiunea Mamaia este plina, si unde s-ar putea intoarce fara probleme. Studiu de trafic la Palazu Aceeasi solutie a fost propusa si pentru intrarea in Palazu Mare, unde vara, in special, au loc multe accidente. Dupa multe promisiuni neonorate, in sfarsit se pare ca aici lucrurile s-au pus in miscare si in prezent este in lucru un studiu de trafic pentru crearea unui sens giratoriu. Nici ideea supravegherii electronice a traficului cu ajutorul unor camere de luat vederi, care i-ar disciplina pe soferi, nu a avut prea mare succes. Iar in ceea ce priveste drumurile nationale, s-a dorit delimitarea celor doua sensuri de mers cu ajutorul unor balize cu apa sau nisip, care l-ar impiedica de exemplu pe soferul beat sa patrunda pe contrasens si sa omoare pe conducatorul auto care circula regulamentar din sens opus. Singura victorie a rutieristilor in acest sens a fost "curba mortii" de la 23 August unde, dupa ce sase persoane si-au pierdut viata in accidente rutiere, anul trecut, primaria s-a hotarat sa monteze balize.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Accident rutier la intersecția bulevardului Ferdinand cu strada IG Duca (GALERIE FOTO)

18 May 2024 350

Oficial de la IPJ Tulcea despre accidentul de pe DN 22A. Coliziunea s-a produs la depășire

17 May 2024 671

UPDATE ISU Delta Tulcea despre accidentul rutier de pe DN22, cu opt persoane implicate (Galerie FOTO)

17 May 2024 640

Trafic blocat pe DN22 Tulcea-Babadag, din cauza unui accident rutier!

17 May 2024 601

Știri Constanța Șofer băut, prins la volan de polițiști după ce a cauzat un accident rutier

17 May 2024 348

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul dintre Corbu și Năvodari, în care culturistul Costel Căileanu a decedat

16 May 2024 792

Constanța Doliu în sport. Culturistul Costel Căileanu, mort în gravul accident rutier dintre Năvodari și Corbu. Campionul avea doar 54 de ani! (GALERIE FOTO)

16 May 2024 6010

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 67

16 May 2024 212

Mesaje de condoleanțe pentru bărbatul decedat în accidentul de pe DJ 226 din județul Constanța (FOTO)

16 May 2024 2755

UPDATE Accident rutier grav între Năvodari și Corbu! O persoană a decedat (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2024 6913

IGPR InfotraficTrafic blocat pe E 70

16 May 2024 226

Accident rutier în apropiere de localitatea Greci, județul Tulcea! (FOTO)

15 May 2024 649

Justiție Constanța Dosarul tragediei de la 2 Mai! Se cer despăgubiri de peste 33 milioane de euro

15 May 2024 1459

IPJ Constanța Accident rutier pe Bulevardul Tomis, Constanța

15 May 2024 690

UPDATE Accident rutier între Comana și Amzacea, județul Constanța

15 May 2024 725