Detinut injunghiat de colegul de celula

Reglare de conturi la Penitenciarul Poarta Alba

Un tanar de 18 de ani, condamnat sa execute o pedeapsa cu inchisoarea la Penitenciarul Poarta Alba, a fost injunghiat de colegul de celula * Florin Stancu a fost adus in stare foarte grava la Spitalul Judetean, dupa ce fusese lovit de sapte ori * Medicii au ajuns la concluzia existentei mai multor cutite, dupa ce au descoperit ca dimensiunile plagilor erau diferite * Victima a fost operata si, in prezent, se afla in afara oricarui pericol * Acesta este cel de-al treilea caz, in numai jumatate de an, cand un detinut de la Poarta Alba este injunghiat de catre colegii de "suferinta" * Cutitele au devenit ceva obisnuit in inchisoare, foarte multi condamnati detinand arme albe, confectionate in celule sau chiar in atelierele penitenciarului * Ieri dupa-amiaza, la sediul penitenciarului a fost organizata o conferinta de presa, la care a participat comandantul unitatii, locotenent colonel Claudiu Catalin Bejan * Acesta a infirmat varianta medicilor privind existenta mai multor agresori, declarand ca faptuitorul este H.L., un tanar de 21 de ani, care executa o pedeapsa pentru tentativa de omor

Un barbat a fost adus, sambata dimineata, in stare foarte grava la Urgenta Spitalului Judetean Constanta, dupa ce a fost victima unei agresiuni fizice deosebit de violente. Pacientul are 18 ani, se numeste Florin Stancu si, in prezent, este detinut la Penitenciarul de maxima securitate Poarta Alba, unde executa o condamnare de 1,6 ani, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat. In momentul in care a ajuns la Sectia de Urgente a unitatii medicale sus-mentionate, Stancu era inconstient, sansele sale de supravietuire fiind destul de mici. Barbatul a fost diagnosticat cu multiple plagi injunghiate la nivelul fetei, gatului si abdomenului. Tanarul detinut fusese lovit cu o arma alba de sapte ori, cea mai periculoasa rana fiind cea suferita la nivelul abdomenului (plaga toraco-abdominala penetranta). Pacientul a fost de urgenta supus unei interventii chirurgicale in cadrul sectiei ORL, in urma careia i-a fost salvata viata. Dupa cateva ore petrecute la Terapie Intensiva, Stancu a fost mutat inapoi la ORL si, in prezent, se afla in afara oricarui pericol. Potrivit medicilor, detinutul a fost injunghiat de mai multe ori, de mai multe persoane, specialistii ajungand la aceasta concluzie dupa ce au examinat plagile. Intinderea si gravitatea acestora era diferita, fiind aproape sigur ca Stancu fusese lovit cu mai multe arme. Surse medicale din cadrul Judeteanului au declarat ca Stancu a scapat ca prin minune, fiind un adevarat miracol faptul ca el mai traieste inca dupa leziunile suferite.

Conducerea penitenciarului a gasit vinovatul

Sediul Penitenciarului de maxima securitate de la Poarta Alba a fost, ieri dupa-amiaza, gazda unei conferinte de presa, in cadrul careia conducerea institutiei, prin comandantul sau, locotenent-colonel Claudiu Catalin Bejan, a dat publicitatii rezultatul anchetei interne. Cel vinovat de agresarea lui Stancu se numeste H.L., de 21 de ani, din judetul Dolj, si executa in prezent o condamnare de opt ani pentru tentativa de omor. Potrivit lui Bejan, acest tanar se face vinovat de agresarea lui Stancu, nefiind descoperiti alti autori. Incendiul s-a petrecut in incinta institutiei in timp ce detinutii se aflau la plimbare. Arma folosita de autor este un cutit improvizat dintr-o lingura. Comandantul unitatii a declarat ca detinutilor li se face intotdeauna o perchezitie sumara, in momentul in care ies la plimbare. Intre cei doi tineri nu au mai existat conflicte anterioare si nu se stie din ce cauza s-a petrecut incidentul de ieri. H.L. a fost imediat imobilizat si dezarmat, iar in prezent se afla izolat de colectivitate, fiind in permanenta supravegheat. Locotenent-colonelul Bejan a declarat ca principala cauza a producerii unor astfel de incidente este efectivul redus al paznicilor. Acesta este cel de-al doilea caz de agresiune cu arma alba inregistrata anul acesta la Poarta Alba. Intre detinuti izbucnesc insa aproape zilnic scandaluri, dar intotdeauna victimele declara ca au cazut pe scari. Agresorul H.L. va fi inculpat intr-un nou proces penal, in functie de incadrarea faptei urmand sa primeasca o pedeapsa care se va adauga celei actuale.

Armele albe, "la moda" printre puscariasi

Incidentul petrecut sambata la Penitenciarul de maxima securitate Poarta Alba este cel de-al treilea inregistrat in numai sase luni de zile. Desi pare incredibil, portul de catre detinuti al unei arme albe, in incinta inchisorii, nu este deloc un lucru rar. Desi personalul de paza efectueaza periodic controale in celule si confisca toate armele albe gasite, puscariasii isi confectioneaza imediat altele. Armele sunt facute fie din arcurile lamelare ale paturilor din celula, fie chiar in atelierele inchisorii. Unii dintre condamnati au devenit, cu timpul, adevarati maestri ai confectionarii de cutite, pe care le vand civililor. In urma cu cinci luni de zile, un detinut a fost grav ranit cu un astfel de obiect taios, in timp ce se afla in spitalul penitenciarului. Barbatul a fost atacat de catre un coleg deosebit de nemultumit de faptul ca pierdea la barbut. Al doilea incident s-a petrecut cu mai bine de o luna de zile in urma, cauza fiind o neintelegere mai veche intre colegii de "suferinta".

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 727

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 437

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 528

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 408

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 411

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 439

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 490

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 513

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 574

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 586

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 446

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 389

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 577

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 731

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 709