Eveniment

Dezvăluiri incendiare cu cisterne îngropate în grămezi de cereale Procurorul Niţă a povestit cum l-a prins pe Bivolaru şi pe complicii săi (galerie foto)

În urma unei acţiuni de proporţii coordonată de procurorul Teodor Niţă, în colaborare cu Poliţia Rutieră Constanţa şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, a fost destructurată o reţea specializată pe furt de combustibil din conductele societăţii Conpet SA. La conferinţa de presă de ieri, la care au participat procurorul de caz Teodor Niţă, inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa - colonelul Costică Cojoc, şeful Poliţiei Rutiere - subcomisarul Ciprian Sobaru, au fost dezvăluite amănunte despre această acţiune.
 
„A fost mai mult decât acţiuni de prevenire. La sfârşitul lunii mai, în urma informaţiilor adunate, s-a format un dosar de cercetare penală. În iunie, cisternele care se încărcau cu combustibil au dispărut, s-au sistat livrările, s-a încercat şi înlăturarea sistemelor artizanale. După aceea, a apărut o instalaţie artizanală la Cumpăna. Era înţepată magistrala şi ieşea pe câmp. Astfel, am aflat că cisterna merge la Năvodari. La Nisipari, în bene erau ascunse nişte cisterne acoperite cu cereale. După ce petrolul era încărcat, benele se deplasau la o rafinărie funcţională, dar neautorizată, din Năvodari. Este vorba despre SC Romeco International Service Company SRL din Năvodari, care este administrată de Gabriel Bivolaru. La Cumpăna, petrolul era sustras din conduce în nişte butoaie, care, ulterior, erau transportate în camioane la aceeaşi rafinărie”, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, procurorul de caz Teodor Niţă. Potrivit acestuia, la rafinăria din Năvodari ţiţeiul era distilat, prelucrat şi amestecat cu cel din PECO. Ulterior, benzina ajungea în rezervoarele automobilelor constănţenilor. „Prejudiciul se ridică la 1.100.000 de lei. Din zona comunei Nisipari au fost sustrase 150 de tone de ţiţei, iar din zona comunei Cumpăna - 27 de tone”, a mai spus procurorul Niţă. Nouă persoane au fost reţinute, urmând să fie puse sub acuzare de furt calificat, evaziune fiscală şi spălare de bani. La rândul său, colonelul Costică Cojoc a precizat că într-un an şi jumătate au fost comise 28 de infracţiuni de furt din conductele petroliere şi au fost desfiinţate şapte instalaţii. De asemenea, au fost recuperate 40 de tone de combustibil.
 
Cine sunt cei prinşi. Iată poziţia magistraţilor

 
„Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele informaţii de interes public: în zilele de 3 şi 4 august 2013, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, împreună cu lucrători ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa şi poliţişti ai Serviciului Rutier Constanţa, au constatat săvârşirea unor activităţi infracţionale privind sustragerea de produse petroliere din conductele magistrale de transport, după ce în perioada anterioară fuseseră descoperite două instalaţii artizanale în localităţile Nisipari şi Cumpăna din judeţul Constanţa.
În cauză, la data de 4 august 2013, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus reţinerea pe timp de câte 24 de ore faţă de inculpaţii Bivolaru Gabriel, Chihaia Marian, Arhire Adrian, Poenaru Marius Ciprian, Boamfă Paul, Luca Viorel, Merdicos Romeo Ovidiu, Dimofte Petronel şi Matei Marius Ionuţ, care sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat, ca stare de fapt, că inculpaţii sustrăgeau produsul petrolier din conductă prin folosirea instalaţiilor artizanale de perforare, încărcau şi transportau produsul petrolier în cisterne-bazin de 30 de tone disimulate în remorci de cereale sau în recipiente ascunse într-o autoutilitară (de unde erau transferate într-o cisternă), apoi îl transvazau în depozitele rafinăriei unui antrepozit fiscal din oraşul Năvodari, unde produsul petrolier sustras era introdus în mod fraudulos în circuitul comercial de către primul dintre inculpaţi.
Este de menţionat că la momentul intervenţiei pentru prinderea în flagrant, deşi un echipaj de jandarmi a executat semnale de oprire luminoase şi acustice pentru oprirea autovehiculului unui al zecelea suspect, Mangalea Gheorghe, acesta nu s-a conformat şi a lovit autoturismul Jandarmeriei, iar deşi au fost trase două focuri de armă de avertisment cel în cauză a reuşit să fugă.

În cursul zilei curente (n.r. ieri) a fost formulată propunere de arestare preventivă faţă de cei zece inculpaţi, dintre care primii nouă în stare de reţinere, iar al zecelea în lipsă, pentru următoarele 29 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare la Tribunalul Constanţa.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie”, se precizează într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
 
 Cum a început povestea
 
Sâmbătă şi duminică au avut loc percheziţii de amploare la Constanţa, la domiciliile mai multor persoane, care au fost reţinute ulterior. Acestea sunt acuzate de furt de petrol, evaziune fiscală şi spălare de bani. Printre cele nouă persoane reţinute se află şi fostul deputat PDSR de Ialomiţa în perioada 1996 - 2000 Gabriel Bivolaru, care urmează să fie prezentat cu propunere de arestare. 14 percheziţii domiciliare au avut loc la Constanţa, Techirghiol şi Năvodari, pe 3 şi 4 august, vizate fiind mai multe persoane care se ocupau cu furtul de petrol. Din câte se pare, nouă persoane au fost prinse în flagrant, în timp ce furau combustibil, folosindu-se focuri de armă pentru a le prinde. Reţeaua ar fi fost condusă de nimeni altul decât fostul deputat PDSR Gabriel Bivolaru. Toată acţiunea a fost coordonată de procurorul Teodor Niţă, la ea participând şi jandarmii, poliţiştii rutieri, lucrători ai Serviciului de Investigare a Fraudelor, dar şi lucrători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale. Dipă cum precizam, în zilele de sâmbătă şi duminică, 3 - 4 august a.c., sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, a fost executată o acţiune pe linia prevenirii sustragerilor de produse petroliere, la care au participat 80 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa şi al Grupării de Jandarmi Mobile Constanţa, efective ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa şi ale Conpet SA. Cu prilejul acestei acţiuni, s-au desfăşurat mai multe descinderi în mai multe localităţi. La Năvodari, au fost depistate şase persoane şi trei autotrenuri marca MAN, dintre care unul era încărcat cu 27 de tone de ţiţei. Două persoane au fost conduse pentru audieri la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
 
Tehnici de furat solo

Undeva, într-o zonă unde se face legătura între DN 22C cu localitatea Nisipari, a fost depistată o persoană şi mai multe bunuri, printre acestea numărându-se: furtun din cauciuc de culoare neagră, în lungime aproximativă de 1,5 m, cu diametrul de 5-7 cm, având la ambele capete mufe metalice, una cu filet la exterior, iar cealaltă cu filet la interior, un robinet metalic de trecere de culoare albastră cu rozetă de culoare roşie, de un ţol, un furtun din cauciuc de culoare neagră, în lungime aproximativă de 25 cm la ambele capete cu mufe metalice, cu filet, un manometru tip tub de oxigen, saci de culoare neagră din rafie cu miros specific de petrol, două telefoane marca Nokia, unul de culoare gri cu negru şi celălalt de culoare neagră, o tijă metalică tip sondă, lungă de aproximativ 1,70 m şi diametrul de aproximativ 1 cm, prevăzută la un capăt cu vidia sudat, iar la celălalt capăt cu mâner metalic având grosime de aproximativ 2 cm, în lungime de aproximativ 25 cm, sudat în poziţie perpendiculară pe tijă, şi două bidoane metalice cu capacitatea de 20 de litri, care conţineau ulei ars (unul cu aproximativ 5 litri, iar celălalt cu aproximativ 2 litri). În apropiere de localitatea Cumpăna, în zona Autostrăzii A4, în urma decopertării conductelor de transport produse petroliere au fost descoperite două instalaţii, astfel: la o adâncime de aproximativ 1,5 m, s-a descoperit o instalaţie artizanală constând într-o şarnieră care avea montată o reducţie şi un robinet de doi ţoli cu canea. Aceasta se prelungea cu o ţeavă metalică cu diametrul exterior de 5 cm, orificiul din conductă prin care se extrăgea ţiţei fiind de 20 mm. Instalaţia a fost dezafectată prin aplicarea unui cep de lemn şi un petic metalic sudat. Pe o altă conductă s-a descoperit o instalaţie artizanală constând într-o şarnieră care avea montată o reducţie şi un robinet de doi ţoli cu canea, care se prelungea cu o ţeavă metalică cu diametrul exterior de 5 cm, orificiul din conductă prin care se extrăgea ţiţei fiind de 20 mm. Instalaţia a fost dezafectată prin aplicarea unui cep de lemn şi un petic metalic sudat. Ambele ţevi intrau într-o conductă de azbociment cu diametrul de 120 cm, printr-o spărtură de 40x40 cm. Nu s-au înregistrat pierderi de ţiţei şi nu a fost poluat solul.
 
Ca-n filmele americane

Totodată, din Constanţa au mai fost ridicate şase autovehicule, respectiv un autoturism Mercedes Brek, o autoutilitară marca Iveco, cu nouă rezervoare a câte o tonă, un autoturism Opel Omega, un Renault Espace, care prezenta un rezervor de o tonă, un Ford Mondeo şi o Dacia 1300. De asemenea, au fost luate măsuri de blocare a unor posibile trasee de retragere ale unor autovehicule în care s-ar afla şi unele persoane suspecte de furturi de combustibil de pe raza judeţului Constanţa. A fost identificat în trafic un autoturism marca BMW suspect, s-a încercat blocarea acestuia, şoferul nu a oprit, moment în care jandarmii au executat somaţia legală. Conducătorul auto nu s-a supus, a demarat, avariind uşor aripa stânga-faţă a autospecialei. Autoturismul suspect a fost urmărit pe traseul strada Avram Iancu - strada Bucureşti - bulevardul I.C. Brătianu - DN 22C - Poarta Albă. Aici s-a luat măsura blocării sensului de mers către localitatea Murfatlar, precum şi somarea acestuia. S-a executat foc asupra autoturismului, trăgându-se opt cartuşe, vizând zona radiatorului şi a pneurilor faţă. Autoturismul nu a oprit, a întors şi s-a deplasat către Poarta Albă, zonă în care s-a pierdut contactul vizual cu acesta. Între Murfatlar şi Nisipari, un alt echipaj de jandarmi a executat semnale de oprire luminoase şi acustice. Autoturismul marca BMW a redus viteza de deplasare, dar nu a respectat semnalele de oprire. Pentru acest lucru a fost executat un foc de avertisment în plan vertical, dar autoturismul şi-a continuat deplasarea către localitatea Murfatlar. A depăşit barajul organizat de efectivele de jandarmi, moment în care subofiţerul a executat două focuri de armă înspre autoturism, vizând zona pneurilor. Mai târziu, autovehiculul a fost găsit abandonat în apropierea comunei Lanurile şi prezenta portiera din partea dreaptă faţă avariată şi urme de glonţ pe bara de protecţie din faţă, în partea dreaptă a acesteia, iar stopul din partea stângă-spate era spart. Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Descarca filmul - Jandarmeria_Constanta_Misiune_motorina_august_2013

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

euro

06 Aug, 2013 18:29

romar oil

Articole asemanatoare

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, s-a întâlnit cu președintele Parlamentului Republicii Lituania, Viktoras Pranckietis

17 Oct 2017 163

Ministrul afacerilor externe Teodor Meleșcanu a participat la Londra, la o reuniune ministerială informală

15 Oct 2017 262

Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor s-a întâlnit cu o delegație de reprezentanți ai Congresului SUA, condusă de Mike Turner.

07 Oct 2017 450

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu a avut o întrevedere cu omologul său ungar, Péter Szijjártó

02 Oct 2017 270

Alertă la Penitenciarul Târgu Mureș. Un deținut nu s-a mai prezentat la închisoare după ce a primit liber pentru o zi

28 Sep 2017 340

Mirela Matichescu părăseşte Consiliul de Administraţie al Centrului Cultural „Teodor T. Burada“

28 Sep 2017 460

UPDATE Persoană lovită de maşină apoi rănită cu un par în cap la Constanţa, zona Munţii Tatra

15 Sep 2017 1756

Centrul „Teodor T. Burada“ vrea expertiză tehnică la Casa Bănescu din Constanţa (documente)

06 Sep 2017 1172

Hotărârea privind alegerea celor doi reprezentanți ai societății civile în CSM a fost publicată în Monitorul Oficial. Cine sunt aceștia și ce durată are mandatul

05 Sep 2017 332

Oil Terminal SA, parte civilă Ani grei de închisoare pentru opt inculpaţi judecaţi din 2012

31 Aug 2017 1322

LIVE TEXT Şedinţă ordinară a Consiliului Local al Municipiului Constanţa. Ce proiecte s-au retras de pe ordinea de zi (galerie foto)

25 Aug 2017 1043

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 23 august 2017

23 Aug 2017 158

Anunţuri 22 august 2017

22 Aug 2017 543

Învăţământul constănţean, în doliu. A decedat un fost profesor al Colegiul Mihai Eminescu

22 Aug 2017 4287

Teodor Meleșcanu, întâlnire cu președintele Comitetului pentru afaceri externe din Camera Reprezentanților a Congresului SUA, Edward Randall Royce

14 Aug 2017 356

Colaborare cu ACS Performer Sâmbătă, SSC Farul susţine al doilea amical al stagiului de la Câmpina

12 Aug 2017 877

Mirciştii Răzvan Petru Efrim, Paul Haidu-Gerea, Mihai Teodor Iliant şi George Chichirim, premiaţi de Primăria Constanţa (document)

28 Jul 2017 1767

Ministrul Teodor Meleșcanu, în vizită în Republica Kazahstan. Este prima vizită bilaterală a unui ministru român de externe după 9 ani

27 Jul 2017 463

Declarație de avere - Teodor Patrichi Consilierul CN APMC Constanța conduce două autoturisme (documente)

14 Jul 2017 784

Constănţenii ar putea avea un cimitir pentru animale de companie (document)

04 Jul 2017 2320

Teodor Meleşcanu, propus pentru un nou mandat de Ministru al Afacerilor Externe

28 Jun 2017 961

Şapte tineri, trimişi în judecată de procurorii DIICOT Constanţa

23 Jun 2017 2963

Un episod nou din povestea copiilor din centrele de plasament Trupa „Arca“, ajunsă la finalul repetiţiilor, pleacă în Finlanda (galerie foto)

19 Jun 2017 4506

România candidează pentru un mandat de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU

03 Jun 2017 1339

Eveniment amplu în domeniul securității şi relațiilor internaționale, la Constanţa

31 May 2017 1252

Muzeul Național Militar „Regele Ferdinand I" Constanţa participă la Noaptea Muzeelor

18 May 2017 870

Să cunoaştem şi să recunoaştem valorile Mircistul Mihai Teodor Iliant, medalie de bronz la Balcaniada de Matematică

10 May 2017 803

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, cu președintele Consiliului Reprezentanților al Republicii Irak, dr. Saleem Abdullah Ahmad Naser al-Jubouri

08 May 2017 2888

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, cu ambasadorul Republicii Azerbaidjan la București, Farid Abdinbayov

05 May 2017 634

Primirea de către ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a ambasadorului agreat al Republicii Italiene, Marco Giungi

05 May 2017 635

Nicio femeie nu se regăseşte în echipa de conducere restrânsă Schimb de ştafetă în PNL Constanţa. Dragomir a predat organizaţia lui Huţucă. Cele mai multe voturi le-a luat prim-vicepreşedintele Delicoti! (galerie foto)

28 Apr 2017 4867

Bogdan Huţucă este noul preşedinte al PNL Constanţa (galerie foto+video)

27 Apr 2017 4459

Concurs de proiecte de management organizat la Centrul Cultural Județean Constanța "Teodor T. Burada”

24 Apr 2017 2969

O iubire şi o tragedie „Romeo și Julieta”, varianta românească. Protagoniştii? Fiul unui scriitor şi o fată din Vrancea (galerie foto)

18 Apr 2017 9330

UPDATE. Acţiune de amploare a procurorilor DIICOT Constanţa Mai multe persoane, arestate preventiv. Iată lista completă

06 Apr 2017 3303

Astăzi, la Ovidiu, e meci cu CSU Craiova Ilie Dumitrescu va veni cu o „misiune“ la FC Viitorul. Ce i-a propus Gică Hagi

06 Apr 2017 7617

CJC dă în judecată societatea de la care SPIT a închiriat sediul de pe bulevardul Tomis. Vezi de ce!

30 Mar 2017 4538

Cererea de revizuire formulată de Nicușor Constantinescu, respinsă de judecătorul Teodor Viorel Gheorghe, preşedintele Tribunalului Constanţa

29 Mar 2017 1421

Trei locuitori din Agigea deschid restaurant la Bușteni. Vezi cine sunt fondatorii firmei!

28 Mar 2017 1451

Participarea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, la sesiunea oficială de deschidere a evenimentului Building Resilience in the Black Sea Region

28 Mar 2017 503

Cererea de revizuire formulata de Nicușor Constantinescu, analizată azi (video)

27 Mar 2017 1191

Sublocotenenți, frați gemeni, camarazi de arme. Din Afganistan, în Piaţa Ovidiu (video)

21 Mar 2017 1580

Consultările ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, cu viceprim-ministrul și ministru al afacerilor externe și europene al Republicii Croația, Davor Ivo Stier

14 Mar 2017 557

Dr. Florian Stoian In memoriam profesor Mehedinţi

10 Mar 2017 584

La Teatrul de Stat Constanța „Cântec și joc... fără cojoc“ pentru persoanele cu dizabilități

07 Mar 2017 1146

Nicuşor Constantinescu, un nou dosar la Tribunalul Constanţa! Ce cauză se judecă (rechizitorii)

06 Mar 2017 1185

E sâmbăta lui Sân’ Toader, sfântul colivelor

04 Mar 2017 1824

Şcoala Populară de Arte, în pericol! Nereguli constatate pe Primăria Constanţa la imobilul deţinut de Eden SRL şi închiriat de SPIT (galerie foto)

25 Feb 2017 1787

Primirea de către ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a ambasadorului Republicii Portugheze în România, João-Bernardo Weinstein

24 Feb 2017 671

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, cu reprezentanţii Uniunii Consulilor Onorifici (UCOR) din România

22 Feb 2017 540