Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

Foto: IPJ ConstanțaÎn această dimineață, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, la solicitarea  Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, sub coordonarea procurorului de caz Teodor Niță, specializat în combaterea infracționalității de mediu, efectuează 11 percheziții la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor persoane juridice, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de îngroparea deșeurilor și abandonarea, aruncarea și/sau ascunderea deșeurilor.

Potrivit IPJ Constanța, perchezițiile au loc cu sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și al specialiștilor  Gărzii de Mediu Constanța.

„Perchezițiile se desfășoară în municipiul Constanța, orașul Năvodari, comunele Lumina, Topraisar și satul Dulcești.

Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, din luna februarie a.c. și până în prezent, persoanele în cauză ar fi încălcat dispozițiile O.U.G. 92/2021, privind regimul deșeurilor, pe care le-ar fi depozitat, aruncat sau abandonat în mod ilegal.

La percheziții participă și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 593

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj! (VIDEO)

25 Apr 2024 609

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 627

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 663

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 624

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 575

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 538

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 542

Percheziții în județul Constanța! Vizați, suspecții de furt de carburant din rezervoarele TIR-urilor parcate (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1305

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 678

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 650

Investigația Parchetului European pentru remorchere! Cristian Antohi, directorul Tehnorex International, care a livrat vasele – „Toate probele au fost superioare Caietului de sarcini“ (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 1007

Oficial Parchetul European, ample percheziții în Constanța și Galați. Ar fi vizați angajați ai ANR și ai Administrației Dunării

27 Mar 2024 1118

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 721

Falși polițiști trimiși în judecată la Constanța! Percheziție „la mișto“

25 Mar 2024 698